OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Gratiela POPESCU
d-ra Popescu. amoruri facile
Editura Augusta, Timisoara, 2000, 68 p., f.p.


Poezia feminina romaneasca, departe de a fi unitara sau a se lasa cuprinsa in matca aceleiasi traditii, produce in continuare surprize. Gratiela Popescu, „vlastar viguros“ „in padurea de arbori genealogici“ ai poetilor Popescu, dupa cum o recomanda Eugen Negrici in Intimpinare, scrie o poezie dezinhibata, declarat nonfeminista (si impotriva tendintelor generale din poezia romaneasca de azi: „joc in fiecare clipa cu miza mare/ ce daca lirica feminina si-a pus lenjeria/ nouazecista intima“, p. 19), si totusi exhibindu-si feminitatea aproape in maniera unor, de exemplu in proza, Jeanette Winterson s.a. („s-a nascut in valuri de nisip fierbinte// CARTEA-FEMEIE: mica nebuna cu trei pisoi in brate“ p. 9). Impotriva curentelor, ironica in ceea ce le priveste („sunt in contra oricarui curent/ te doresc/ vehement/ sunt boem-nerusinat-timida/ nici o moda nu ma exhiba“, p. 40), autoarea nu e si vindecata de indoielile si frustrarile care le-au produs: „de frica ta versificam spatiul singur mergind intre noi/ zabrelindu-ne cu priviri absente scriptorasa?“ (p. 16), „feministe cu banderola alba pe mineca/ ma viziteaza pietroase Cuvintele!“ (p. 15). Intr-o lume literara in care tendinta este de a desconsidera poezia „cu rima“, Gratiela Popescu se declara contra: „discursiv ma umfla-o candoare/ imi place cu rima“ (p. 19).

Consecinta a acestei pozitii, postmodernismul, ca orice alta maniera poetica in voga, e respins si ironizat, si asta in ciuda diferitelor incercari de a „prinde“ moda: cuvinte-afis (de exemplu „LIGHT“, p. 27), jocurile eufonice („miine seara ora 8 beat mort copt ca un tort de iubire“, p. 27), raportul personal-erotic cu „maestrii“ (vezi de exemplu poezia Picasso), folosirea ironica a livrescului (dupa cum remarca si Eugen Negrici, „ii priesc jocurile in limfa livrescului, derapajele intertextuale si aluziile filologice de cerc inchis“), a paradoxurilor si efectelor facile: „nu de putine ori ai senzatia ca autoarei ii este bine cind se simte sedusa de Intimplare, tirita de hazardul asociativitatii distrate, cind se lasa ispitita de conexiunile de moment, de simpla legatura sonora dintre cuvinte si de omofonie, cind aluneca dusa de rime si de asonante in imprevizibil, scaparator si teatral“ (E. Negrici, p. 7).
Cartea are ca punct focal tema dragostei, dar volumul urmareste cresterea si descresterea sentimentelor filtrate de camerele-anotimp, si aceasta „tipologie stricta pe anotimpuri“ o gasim si in plan formal: exuberanta, in poeme jucause in prima parte (primavara. amoruri facile), dramatismul ascuns, amintirile care adincesc perceptia, in poemele mai lungi din a doua (vara. cu geamuri opace), poemele galante, pe doua voci, invadate de personaje literare, in cea de a treia parte (toamna. galant) si impulsul mai accentuat polemic, antipostmodernist etc., in ultima (iarna. in intunecatul ev median, pe cind -ismele erau clare si inviolabile…).

Ipostaza erotica nu e numai o punere in pagina a unui impuls histrionic, fara indoiala vizibil, ci si o provocare a stereotipiilor literare, un mod de a lua in posesie lumea si de a o personaliza. Cartea este carte-femeie, feminitatea isi joaca rolul cu o candoare care desface preconceptiile: „sa iubesti! cu o mina in afara/ ordinii firesti a lucrurilor…“, p. 22.
Virtutea cea mai mare a poemelor, care iese in evidenta si la o lectura grabita, este o frumoasa libertate de combinare a cuvintelor, trecerea gratios-ironica dintr-o imagine in alta: „(oh!) anima-mi grea fara/ ideea ta/ din oglinzi cabernet rasuciti in stilet pitecantropi/ cu peruci pudrate simtamintele mele/ degringolate imponderabile implicate/ (ah!) gurmand acest veac barbatesc…“ (p. 14).