OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ionel Ciupureanu
Falci
Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1999, 66 p., f.p.


Originar din Craiova, colaborator la revista Ramuri, Ionel Ciupureanu publica la Editura Scrisul Romanesc volumul Falci. Titlul reda foarte bine atit atmosfera – ce se vrea terifianta – a cartii (eul liric e haituit de imagini apocaliptice precum personajele din filmul omonim al lui Spielberg de rechini), cit si tendinta poetului de a utiliza cuvinte „socante“ fara acoperire lirica.
Astfel, poemele se afla inca la o virsta spre care „privim inapoi“, cea a modernitatii, a poeziei iscate „din bube, mucegaiuri si noroi“. Ca versurile lui Ionel Ciupureanu se afla in descendenta baudelairiana se vede din unele titluri (de exemplu, ultimul poem din volum, Epavele), din versuri (unele reusite: „din aripi batind pentru ca n-am de ales“) si din tenacitatea autorului in a-si construi o imagine de poète maudit. Pentru aceasta nu ocoleste nici demonizarea („intrasem in oameni“), nici megalomania („caci timpul va lua locul gloriei mele“), nici chiar elanurile mistice. Poetul se vede pe sine ca Iov: „in singuratatea mea printre viermi/ cerseam pe celalalt versant/putrezind“ si are revelatia „luminii“: „vine lumina/singele din lumina“.

Retorica religioasa e utilizata „serios“ sau in stereotipiile ei, doar ca transcendenta goala si stingacia stilistica formeaza un amestec nu dintre cele mai fericite, esuind in formulari scolaresti ca: „Tu care le-amesteci si le prigonesti/intoarce-te cu intreaga ta durere/faca-se voia celui care respira“. Incercarea de a concilia suavul si grotescul, carnalul si divinul e evidenta in poeme ca (titlurile spun totul): duhul si duhoarea, intr-un jeg, intr-un duh. Ultimul constituie apogeul acestei retorici a scabrosului, alaturare de termeni fara nici o miza, betie de cuvinte care, de asta data, contine si greata care va sa-i urmeze: „curgeau oasele cumva din ceva/pe strazile spre-o balta/in norul de bale/atunci undeva cum sa zic/cum se mai spune/cu vislele indreptate cum se zice/spre creierul meu/implorind niste coapse sub/ zdrentele de piele/din zidul care vomita/cum v-am spus mai inainte“.
Din tot acest moloz lexical, rareori se ivesc unu-doua versuri sugestive. In rest, vrindu-se tenebroasa, angoasanta, de speriat, poezia lui I. Ciupureanu are mari sanse sa ramina la suprafata limbajului, ca pelicula de petrol in apele poluate.

Poemul care da titlul volumui (intre falci) exprima o poetica a inchistarii, a visceralului. Ea aspira insa – am vazut si mai devreme – la concilierea contrariilor („si cum extremele se inchideau intre falci“), aspiratie subminata insa de propria-i curgere, care ar fi suprarealista daca nu s-ar lua in serios: „lingoarea te-a nascut/isi linge forma/scobind cu o agrafa/sa te conving imi zise/se cracanara dupa cum vezi/si pitulicea si dulcea muratura/cu oase de la leguma ei“(!).
E evidenta obsesia acvaticului, a (s)curgerii, o lume dominata de viscozitate (vezi Gilbert Durand), aflata in putrefactie, coplesita de propria-i materialitate, in care se afunda inoxerabil, cu toate ca vorbeste despre ingeri si duh („lasind in urma stivele de conserve/luminate de ingeri“). Ingerii si zeii („vom proclama niste zei/fiind timpuri grele“) locuiesc aceasta poezie intr-un mod care aminteste vag de Nichita Stanescu. Nu lipsesc nici elementele recuzitei bacoviene (abatorul, obsesiile olfactive, singele).

Vocabularul liric al lui Ionel Ciupureanu cuprinde destul de putini termeni, care revin insa obsesiv pe tot parcursul cartii. Cuvintele predilecte – cu pretentia de a circumscrie un anumit „univers poetic“ – sint: a scuipa, a varsa, scirbos, singe, duh, a urina, viermi, miros, carne, scurgere, a putrezi. Intentia ironica se ghiceste in parodierea unor constructii stereotipe si ticuri verbale („sa zicem“, „cam asta ar fi“, „cum se spune“, „etcetera“, „apropo“, „pe onoarea mea“). Contrastul intre ele si imaginile eschatologice din poeme este insa putin fortat.
Impresia generala pe care o lasa volumul lui I.C. (Falci) este de exces. Exces mai ales lexical, caci increderea poetului in cuvinte este netarmurita, folosindu-le pentru ele insele astfel incit, daca este unitar ca ton si valoare, diferentele in cadrul aceluiasi poem sint enorme. Rupturile de ritm (si de ton) sint frecvente. Poezia lui Ionel Ciupureanu nu se vede din cauza cuvintelor, precum padurea din cauza copacilor.