OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Iulian TANASE
Ingerotica
Editura Seara, Bucuresti, 108 p., f.p.


Intreg volumul de debut al lui Iulian Tanase este construit, autoironic, pe echivalenta („inventata“ de suprarealisti) poezie=femeie, femeie=poezie. Indragostit, obsedat in egala masura de amindoua, autorul e un poet boem a carui autenticitate este frivolitatea: in spatele jocului mastilor nu se ascunde nimic, eul poetic e continut integral in jocul de simulacre. Coperta – o arcimbolderie culinaro-ironico-erotico-kitschoasa (autor: graficianul si poetul suprarealist Dan Stanciu) – este, poate, cel mai pertinent comentariu critic posibil al cartii. Iarasi „poeme cu ingeri“..., s-ar putea spune. Eroare: nu gasim absolut nimic din gravitatea alterata a temei (epuizata de modernisti). Totul e literal aici, nimic simbolic. Poemele sint pur imanente. A le „interpreta“ ar fi la fel de falacios ca discutiile scolastice din Evul Mediu despre sexul (sau... nonsexul) ingerilor. Unul din cele patru cicluri ale volumului – intitulat chiar Sexul ingerilor – compune un mic epos: un cartoon gratios si burlesc, cu ingerite-stewardese si ingeri plictisiti de paradis ca sfintii din Minunile Sfintului Sisoe, cu un Dumnezeu blazat si voyeur, care se inalta la ceruri fumind...

Poemele sint, in egala masura, personale si impersonale, mitologizari tandre si glumete ale iubitei generice compuse din toate iubitele reale. Primul ciclu al volumului cuprinde poezii de amor. Iat-o pe una dintre cele mai reusite: „Ma simteam vinovat/ ca nu o visam niciodata/ nu puteam sa o visez/ imi era prea dor de ea/ ca sa o visez/ dar o cautam. cu disperare o cautam/ prin ungherele intunecate ale noptii/ si nu intilneam decit frinturi de vis –/ dantelarie dureroasa si inutila/ / ...o viata intreaga am visat/ milioane de vise/ doar pentru a o zari pe ea/ macar o clipa“ (Vis refuzat). Al doilea mimeaza o „poezie a poeziei“, iar poemul-eseu din final e un „postludiu preludic“ „in cautarea titlului pierdut“ (este relatata odiseea reala a cautarii si gasirii titlului-valiza al acestui volum). Poemele au uneori personaje, dar personajele sint niste jucarii umanizate intr-o „ingerotica“ soft. Influenta asumata a lui Marin Sorescu se recunoaste adeseori, ca si cea a lui Mircea Cartarescu. Nici epigon, nici parodiator, Iulian Tanase ii pastiseaza cu detasare empatica si disponibilitate formala, atras fiind insa si de proza lui Marquez sau de „machiguengas“ incase. Simplitatea mecanismului, discursivitatea mucalita, poezia „cu poante“ trimit, intr-adevar, catre Sorescu, iar frivolitatea tandra a asocierilor – catre „poemele de amor“ cartaresciene.

De fapt, Iulian Tanase e un soi de Ion Minulescu sui generis, un mim visator, un boem care isi joaca jemanfisist „megaviziunile“ si „disperarea ligths“, un simulant – postmodern, daca vreti – al marilor si micilor teme, care nu e niciodata ce pare a fi. In cazul sau, a fi = a parea, a parea pentru a seduce. Placute la lectura, simpatice, dezinvolte si persuasive, poemele sale „ingerotice“ nu sint nici profunde, nici complexe (desi, inteligente si diverse, mimeaza cu gratie profunzimea si complexitatea). O poezie „minora“, fara pretentii si fasoane, dar – vorba cuiva – „o poezie in care se poate respira“ si care te invita relaxat sa te bucuri de ea. In asta ii sta sarmul si personalitatea. Si, in final, un fragment definitoriu: „Caci este atit de minunat/ sa mimezi ca traiesti/ Sa-ti inventezi o viata frumoasa, inalta/ care nu este si nu va fi niciodata a ta/ dar cu care poti iesi linistit in oras/ simbata si duminica/ pentru a fi vazut si invidiat/ de cit mai multi trecatori/ ale caror vieti – tocmai pentru ca sint ale lor –/ sint mult mai putin izbutite./ Simtiti-va bine, asadar, stimati muritori/ si nu va faceti probleme:/ numai cei cu vocatie se pot rata/ iar atunci cind sentimentele/ sint prea nobile pentru a avea destin/ vor avea cel putin o biografie/ poate chiar o autobiografie, de ce nu?/ / Simtiti-va bine si nu faceti cumva eforturi/ sa va iubiti aproapele/ caci, in sfirsit, i-a venit rindul si aproapelui/ sa va iubeasca pe dumneavoastra/ aproapele lui./ / Si nici nu disperati: este atit de simplu/ sa citesti o poezie care nu va fi scrisa/ niciodata, de nimeni/ atit de simplu si frumos sa simti poezia/ cum ai simti ploaia sau zapada/ sau frumusetea unei femei nenascute./ Asa ca simtiti-va bine/ nimic rau nu vi se poate intimpla/ sfirsitul lumii deja a avut loc/ de citeva milioane de ani pina acum/ si inca un sfirsit al lumii ar parea/ de-a dreptul absurd si inutil./ / Deci, simtiti-va bine, stimati muritori/ simtiti-va bine, fericirea exista:/ o gasiti in DEX (editia a II-a, Univers Enciclopedic/ Bucuresti, 1996)/ la pagina 374, jos“ (Simtiti-va bine, stimati muritori).