Ne este greu să începem o rapidă
trecere în revistă a evenimentelor politice care au marcat
anul 2011 fără să ne referim la o expresie gingaşă, recent
descoperită, legată de cuvîntul
an. Cum trecerea anilor ne
face adînc simţitori la frăgezimile limbii utilizate de Ion
Ghica şi Calistrat Hogaş, cerem îngăduinţa onor cititorilor
pentru acest mic ocol pe o temă oarecum laterală bilanţului
politic preconizat.
De cîteva zile bune, se face mare
tevatură cu punerea sub acuzare a unui întreg ciopor de şefi
de la Romgaz. Nu unul, doi, ci vreo 40. Inclusiv un foarte mare
bogătan român, pus sub acuzare că ar fi primit, pentru
firmele sale, gaze naturale la preţuri preferenţiale. Ceea ce ar fi
prejudiciat bugetul de stat al României.
Deja trompetele media ale puterii au
pornit o puternică şi virulentă campanie de demascare a corupţiei
şi de acuzare a băieţilor deştepti – transpartinici – care
fac şi dreg împotiva intereselor Statului român. Care,
bine cîrmuit de actuala cîrmuire anticoruptă şi de
dreapta, o tot cîrmeşte spre dreptate şi adevăr – mai
ţineţi minte sloganul? – şi (re)începe în fiecare
lună, lupta impotriva corupţiei. Această luptă incontinentă nu
convinge pe nimeni pentru că – sună nasol, dar contraziceţi-mă,
vă rog – corupţia este plămada Statului român.
Revenim la diversiunea cu demnitarii
aduşi să dea socoteală. Sîntem convinşi că s-au făcut, se
fac şi se vor face mari matrapazlîcuri în domeniul
energetic. Cine pică (de) prost va fi judecat: de condamnat n-am
auzit să fie cineva. (Oare ce s-a ales de fostul ministru al
economiei Codruţ Sereş, acuzat de babane acuze şi codoşlîcuri
alături de un cetăţean bulgar – anume Stancev –, care şi ăla
spiona şi ciordea de mama focului din energiile poporului român?
Toate parcă s-au stins de la sine, cum ziceam. Ghinionul lui, ceasul
rău.)
În fine, să nu lungim mult
pelteua cu energia şi să revenim la oile noastre. Dacă nu
politice, măcar lingvistice: să zîmbim mînzeşte la un
act emis de Guvernul Boc şi semnat de însăşi mînuţa
acestuia. Este vorba de un act semnat de ministrul actual al
economiei, Ion Ariton, şi de alţi trei demnitari şi contrasemnat
de prim-ministrul Emil Boc. Act – deja circulă pe Internet –
prin care cîteva mari întreprinderi din România
primeau gaze naturale la preţuri preferenţiale, sub cele oficial
stabilite. Deci se poate dovedi că băieţii şmecheri au şmecherit
cu voie de la primărie şi cu ştiinţa organelor superioare de stat
şi de partid. Aşa că sîntem convinşi că toată tevatura se
va stinge repede şi că vom rămîne doar cu imaginea luptei
împotriva corupţiei. Să trăiască!
Dar nu doar această luptă
intempestivă împotriva corupţiei ar fi centru de interes
pentru cititorii unei reviste culturale, ci formularea „an gazier“,
aşa cum apare scris în documentul guvernamental, devenit deja
public. Formularea „an gazier“ apare de trei ori în
cuprinsul actului, inclusiv în titlu, în care se
aminteşte despre situaţia preţurilor la gaze naturale pe „anul
gazier“ 2010-2011. Nu ştim cine a inventat expresia – care ar
vrea să spună ceva despre consumul de gaze pe un an –, dar ni se
pare, dacă nu de toată tristeţea, măcar de tot hazul. Dar mai are
limba română vreo relevanţă cînd este vorba despre
interese de stat sau strategice? Prostul dacă nu e şi fudul nu e
prost destul, zice o altă veche vorbă neaoşă. Să încheiem
această paranteză gazieră şi să încercăm, totuşi, să
vedem ce s-a mai întîmplat în restul anuluinegazier.
Ce evenimente importante au marcat
lumea de astăzi? Anul 2011 a debutat sub semnul crizei economice şi
financiare mondiale. A continuat cu „primăvara arabă“, cum au
numit-o ziariştii, cînd numeroase popoare din jurul Mării
Mediterane s-au revoltat – făţiş şi violent – împotriva
unor regimuri autoritare. Aşa au căzut de la putere cîţiva
vechi lideri arabi, în frunte cu preşedintele egiptean Hosni
Mubarak şi terminînd cu liderul libian Muammar Gaddafi. Să
precizăm că în absolut toate cazurile, din Tunisia şi Maroc
pînă în Egipt, Siria şi Yemen, acuzele cele mai grave
aduse puterii erau legate de corupţia endemică ce parazita aceste
ţări conduse în cel mai corupt stil cu putinţă.
Dacă anul 2011 a început cu
răzmeriţele din bazinul mediteranean, el s-a încheiat cu
moartea liderului nord-coreean. Vechi client al lumii occidentale,
liderul de la Phenian a creat numeroase probleme militare –
ameninţarea cu arme nucleare a dus la consolidarea scutului
antirachetă american, la care sîntem şi noi parte –, dar şi
economice. Moartea unui om precum Václav Havel a trecut ca
fapt divers, din moment ce televiziunile lumii au transmis pînă
la saţietate ştiri şi reportaje cu sinistra văicăreală
naţională din Coreea de Nord.
Criza gravă din Europa a fost, pînă
la urmă, atenuată de liderii german şi francez, care au salvat nu
doar iminenta insolvabilitate a Greciei, ci şi viitorul Uniunii
Europene, care scîrţîie, chiar dacă Turcia – recentul
nostru partener strategic, ca şi Azerbaidjanul prieten – tînjeşte
din răsputeri să intre în clubul european. Oricît am
strîmba din nas la treburile birocratice sau administrative ale
UE, ar fi păcat să se aleagă praful de o construcţie politică şi
economică ce ar putea face faţă, doar ea, viitoarelor provocări
ale Chinei, Rusiei, Indiei şi Braziliei. De SUA nu mai vorbim, ea
este deja parte a Europei. Nu e greu de dovedit. Anul 2011, bun-rău,
a trecut, ne aşteaptă un 2012, fără să ştim exact cum va fi.
Singurele certitudini: alegerile prezidenţiale (din martie) din
Rusia, şi cele parlamentar-locale (comasate) din România. Vă
dorim un an gazier foarte bun şi cu multe bucurii!