De peste şase luni, în Libia se
dă o exemplară bătălie, pe viaţă şi pe moarte, pentru
libertate şi dreptate, care înalţă spiritul uman. Este o
lecţie pentru umanitate, un caz-limită în istorie. Chiar şi
ca teolog, ar fi trebuit s-o înţelegeţi. N-a fost aşa… La
ora cînd vă scriu aceste rînduri, 21 spre 22 august, cu
ochii pe France 24 TV şi pe Euronews, luptătorii libieni pentru
libertate au pătruns deja în Tripoli. Cartierul Tajoura
(răsculat din primele zile, fusese bombardat, cu aviaţia, în
februarie, să se înveţe minte!) şi altele sînt, acum,
eliberate, rînd pe rînd. Populaţia se revarsă pe
străzi, ca în Bucureştiul din alt 21-22, dar decembrie, 1989…
Se dau lupte eroice. Purtătoarea de cuvînt a NATO (Oana
Lungescu!) a anunţat, cu puţin timp în urmă, că regimul
Ghaddafi se prăbuşeşte… Faptul că Ghaddafi face declaraţii
psihopatice, mai rău decît Ceauşescu, cum că va rezista pînă
la ultima picătură şi că va învinge, chemînd întreg
poporul libian să cureţe Tripoli de bandiţi şi să-l apere de
„imperialişti“ – asta e o altă problemă, sigur, conexă.
Orice asemănare cu Revoluţia noastră din Decembrie (cu diferenţa
că momentul 20-22 decembrie, Timişoara – oraş liber, s-a
dilatat, la Benghazi, şase luni..) este, riguros,
neîntîmplătoare!... Dar nici modelul Hitler nu-i
departe... Ceea ce se petrece, acum, în Libia sare, clar, din
orice tipar (prezentatoare TV cu pistol etc.)!
De azi dimineaţă, veritabila armată
Brancaleone a insurgenţilor (titlul unui film celebru, o oaste
improvizată din orice, în afară de militari…), compusă, ca
la 1848 sau ca-n „expediţia celor o mie“ a lui Garibaldi, din
studenţi, profesori, zugravi, medici, avocaţi, ingineri, tîmplari,
preponderent intelectuali, transportaţi în şiruri de
autoturisme delabrate şi de camionete papuc, armaţi doar cu
mitraliere, în blugi şi tricouri, fără uniforme, dar cu o
doză neverosimilă de curaj şi entuziasm, „o gaşcă mare de
golani ce-a răsturnat sclavia“, vorba cîntecului din Piaţa
Universităţii, a înaintat circa 50 de kilometri, cucerind, în
drumul său, o mare bază militară, o rafinărie vitală, eliberînd
o închisoare etc.
Vineri, în drum spre RFI, pe
aceeaşi stradă Zorileanu, am văzut încă în funcţie,
cu steagurile verzi în vînt, ambasada (pardon, biroul
popular!) regimului criminal Ghaddafi. Este o ruşine, domnule
ministru, o ruşine mare pe obrazul României! Prin „Apelul“
iniţiat de mine (v. 22, on-line, 20 martie 2011, înaintea
întrunirii CSAT!), vreo 50 de personalităţi din societatea
civilă, printre care dl Emil Constantinescu, vă cereau exact acest
simplu gest! Trimiterea obtorto collo a Fregatei Ferdinand, la
cererea NATO, după declaraţiile penibile, din ajun, ale dlui
Băsescu, care „se bucura“ că nu trebuie să intervenim (ca şi
cum ar trebui să-ţi ceară cineva să intervii cînd vezi cum
sînt striviţi, sub şenile, oameni!), nu compensează,
nicidecum. Este încă un clasic românesc: duplicitatea
din şi cu ruşii, şi cu turcii! Participi la blocada unei ţări,
dar păstrezi relaţiile cu ea. De altfel, nava s-a şi întors,
discret, pe 21 iulie. Minimă rezistenţă... Nici nu s-a schiţat,
măcar, banalul gest al prelungirii misiunii acesteia, în
condiţiile în care Franţa, de exemplu, a votat, în
unanimitate, în Parlament, pe 12 iulie, reînnoirea
întregii sale operaţiuni în Libia. Noi doar am bifat o
„acţiune“…
În P.S.-ul (Observator cultural,
2 iunie) primei mele scrisori deschise către dvs., apărute la 19
mai („Domnule Baconschi, faceţi ca Sikorski“ – şeful
diplomaţiei poloneze, care, pe 11 mai, pe cînd pe dvs. vă
preocupa milionul de voturi, s-a dus la Benghazi şi a recunoscut
CNT!), vă promiteam că, în măsura în care vor apărea
noi argumente în favoarea recunoaşterii CNT, vă voi ţine la
curent, tot din paginile Observatorului… În peste 80 de zile,
faptele s-au acumulat nemăsurat. Totuşi, în faţa accelerării
pe care o iau, în aceste ore, evenimentele (patibularul Saif al
Islam, Nicuşorul situaţiei, a fost prins; insurgenţii au liberat
tot oraşul, au ajuns şi-n centrala Piaţă Verde, călcînd
peste gigantografia megalomanică a lui Ghaddafi de pe caldarîm),
vă scutesc de lungul pomelnic pe care vi-l preparasem. Voi spicui
doar, începînd cu 30 mai, de cînd, practic, din
biroul dvs., ministrul de Externe al Italiei, dl Fr. Frattini, a
zburat direct la Benghazi, capitala provizorie a insurgenţilor. Ce
v-o fi spus?
La 3 iunie, China ia legătura cu CNT,
iar pe 22, îl declară interlocutor important. Pe 4 iunie,
ministrul de Externe britanic, Hague, vine şi el la Benghazi. La 8
iunie, este rîndul dnei Jimenez, şefa diplomaţiei spaniole,
să ajungă acolo, iar pe 17, logic, Spania îi expulzează pe
toţi diplomaţii jamahiri. Pe 7 iunie, fuge şi ministrul Muncii,
după ce pe 1, fugise şi cel al Petrolului, Ghanem. Tot pe 7 iunie,
Rusia trimite la CNT un emisar, M. Dargelov (care spune că Ghaddafi
şi-a pierdut orice legitimitate cînd a tras primul glonţ
asupra poporului!), în vreme ce măreţul lider lansa un
delirant mesaj radio că va muri ca martir. Pe 8, are loc Conferinţa
NATO a miniştrilor Apărării pentru Libia. Ce-o fi gîndit dl
Oprea? Pe 9 iunie, urmează prima vizită a unui şef de stat la
Bengazi: senegalezul Wade. Tot pe 9, SUA anunţă aşteptata
recunoştere a CNT (pe 3 iulie, CNT redeschide ambasada la
Washington) – şi idem Australia. Italia oferă 400 de milioane de
euro CNT, Franţa 290, Turcia 200, cînd va şi recunoaşte,
oficial, CNT, pe 3 iulie. Emiratele recunosc CNT pe 13 iunie,
reticenta Germanie, pe 14 iunie (după ce, pe 8, dna Merkel s-a lăsat
convinsă de Obama, pe 23 iulie oferă CNT 100 de milioane de euro),
ca şi Canada. Mai grav e că, exact atunci, şi dvs. efectuaţi un
turneu în zonă. V-aţi dus în Tunisia, în Egipt,
dar la Benghazi nici c-aţi catadicsit să puneţi piciorul…
Pe 27 iunie, un eveniment major: este
emis mandatul de arestare al Tribunalului Penal ONU, pentru Ghaddafi,
fiul lui Saif şi cumnatul lui al-Senussi, şeful Securităţii
(coincidenţă, în paralel cu deschiderea la Phnom Penh, a
procesului Kmerilor Roşii. O zi mare!). La Bucureşti funcţionează
deci ambasada unui urmărit internaţional… Bine jucat, domnilor
Băsescu şi Baconschi, pentru o ţară NATO şi UE!… Pe 12 iulie,
şi neutra Elveţie recunoaşte CNT, iar Beneluxul, pe 14. La 20
iulie liderii CNT sînt primiţi la Paris de preşedintele
Sarkozy, în prezenţa lui B.H. Lévy, sprijinitorul lor
din prima oră, iar pe 21, şeful CNT e în vizită oficială în
Spania. Bulgaria îl expulzează pe ultimul „diplomat“
jamahir, pe 25 iulie… Pe 27 iulie, Iordania recunoaşte CNT, iar,
pe 28, intră în funcţie noii ambasadori ai Libiei libere la
Paris şi Londra (sînt daţi afară ultimii ghaddafişti). La 1
august, Franţa deblochează pentru CNT 259 de milioane de dolari,
averi libiene… Ultima lovitură: pe 19 august, fuge şi fostul „Nr.
2“, Jalloud, iar pe 21, şi premierul! În fine, pe plan
intern, pe 28 iulie, PSD, singurul partid care a acţionat astfel,
v-a cerut oficial o poziţie faţă de recunoaşterea CNT. Ce aţi
răspuns?
Pînă azi, 22 august, 34 de ţări
importante recunosc CNT. Măcar acum, în ceasul al 13-lea, cînd
Jamahiria lui Ghaddafi s-a redus la cei 6 kilometri ai fortăreţei
Bab-al-Zizia, unde s-a baricadat (şi noi ne temeam, la Revoluţie,
că Ceausescu s-ar fi putut retrage în Casa Poporului, şi nu-l
mai scoteam de-acolo cît îi hăul!), rupeţi şi dvs.,
cel puţin simbolic – că altceva nu ne-a mai rămas –, relaţiile
diplomatice şi expulzaţi-i pe „diplomaţii“ groteştii Marii
Jamahirii etc… din Zorileanu nr. 58. Prindeţi şi dvs. ultimul
tren, şi spălaţi astfel, măcar în parte, obrazul României…
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters