OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

Dupa ce saptamina trecuta am prezentat revista Sensiblu editata de farmaciile cu acelasi nume, prezentam acum Medicina activa/Cosmetica activa, o atractiva publicatie lunara de medicina si cosmetica, editata de compania farmaceutica Help Net. Redactia este alcatuita din Andreea Gheorghiu si Isabelle Iacob. Secretar de redactie: Doru Ghita. Colaboratori:
dr. Elisabeta Boncompagni (Italia),
dr. Livia Baltag, Marilena Enache, Lelia-Alexandra Sianu, Liana Visan. 30 de pagini color in format mic, impartite in doua sectiuni spate in spate, fiecare cu coperta ei: una – de „medicina activa“, cealalta – de „cosmetica activa“ („prima revista de sanatate si frumusete din Romania“, citim pe banderola publicatiei). Concept grafic si layout: Open Design. Dintr-un text redactional introductiv, aflam ca Help Net Romania a cumparat drepturile de autor pentru revista Medicina activa/Cosmetica activa detinute anterior de Green Net Bucuresti, importator si distribuitor de produse terapeutice si de infrumusetare. Aflam – de asemenea – ca noua dubla revista „se adreseaza femeilor dinamice, care reusesc sa imbine preocuparile pentru cariera cu grija fata de frumusetea lor“. Sumarul numarului 12-13 (decembrie 2003-ianuarie 2004) contine – pentru partea de „medicina activa“ – articole pe teme medicale de sezon (dar si despre bolile de inima, de stomac si cele oculare), flash-uri medicale. Cel despre cosmetica activa cuprinde – fireste – numeroase (si utile) informatii de specialitate, privind „secretele frumusetii“.


de ici, de colo

„Cazurile“ Doinas si Caraion continua sa se afle in atentia presei. Numarul 5 al suplimentului Academiei Catavencu (Pagini singerii) reproduce – in cadrul „serialului“ Dialoguri despre colaborationism – interventiile de la Intilnirea Romaniei literare din 26 noiembrie 2003, pe tema Scriitorii si Securitatea. Ce ne spun dosarele CNSAS. Iata opiniile foarte vehemente ale lui Mircea Dinescu despre colaborationismul celor doi. Despre Stefan Aug. Doinas: „cunosteam dosarul real si destul de trist al domnului Doinas. Este considerat un reper moral al Romaniei, este in manualul de literatura, este fost membru al Academiei Romane, fost presedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor.

In momentul in care la CNSAS descoperim acel dosar de la Securitate in care reperul moral, vechiul dumneavoastra prieten si al meu, turna din gros pe colegii lui, pe musafirii care veneau in vizita, probabil si pe dumneavoastra, ce vreti sa fac? Sa pling in hohote de mila lui Doinas? Veniti la CNSAS, probabil se va publica dosarul lui Doinas si vom vedea despre ce este vorba. Este o mare tristete pentru literatura romana. Trebuie sa spun ca in 1990 cunosteam ofiterul de Securitate care se ocupa de Uniunea Scriitorilor“. [..] L-am chemat pe omul ala si i-am spus: «Iti fac o propunere. Hai sa scoatem o carte despre Securitatea Romana care se ocupa de artistii romani. Va dati seama ce chestie tare ar fi? Poetul disident si securistul care stia tot despre el». Mi-a spus: «Domnule, nu pot, pentru ca va fi mare drama pentru literatura romana». Din pacate, atit cit ni s-a dat noua cu lingurita de la SRI demonstreaza ca tovarasul colonel Achim avea putina dreptate. Eu am fost zguduit citind dosarul lui Caraion, pe care l-am idolatrizat. El ma impresionase prin faptul ca fusese condamnat la moarte si era o victima continua. Il iubeam si ca poet. [...] Am gasit in dosarul Caraion – care este sinistru, este de necrezut – ura cu care marele poet a putut sa scrie. Sint doua pagini si despre mine, din ’85, cind il vizitam acasa, cind mergeam la mare, pescuiam stavrizi si apoi ma duceam si-i aduceam stavrideii la usa. In 1985, pentru ca imi aparuse o carte si mi se cenzurase in organizatia de partid, eu am spus ca o sa-mi pun o pancarta, in curtea Uniunii Scriitorilor, ca sint un scriitor cenzurat intr-o tara fara cenzura. In acelasi an, exista o turnatorie a lui Caraion, la care eu ma confesam, prin care atragea atentia Securitatii: «Domnilor, fiti atenti cu baiatul asta. E mai prostanac si e capabil sa faca orice». Dar asta nu e nimic, sint chestii si mai oribile“.
Discutiile despre „cazurile“ celor doi continua in numarul 6 al suplimentului si – sintem convinsi – vor mai continua...

Numarul pe luna decembrie 2003 al revistei „alternative“ basarabene Contrafort are in prim-plan o interesanta ancheta despre Revistele de cultura si libertatea de expresie, la care raspund, in ordine, Dan C. Mihailescu (editor al suplimentului Litere, Arte &Idei al Cotidianului), Valentina Tazlauanu (redactor-sef al revistei Sud-Est din Chisinau), Magdalena Boiangiu (redactor-sef adjunct al Dilemei), Vladimir Bulat (redactor-sef al revistei ART-hoc din Chisinau), Liviu Ioan Stoiciu (redactor-sef adjunct la revista Viata Romaneasca), Andrei Bodiu (redactor-sef la Interval, Brasov), Virgil Stefan Nitulescu (director la Revista muzeelor, Bucuresti), Vasile Ernu (redactor asociat Idea arta+societate, Cluj), Cornel Moraru (redactor-sef la revista Vatra din Tirgu Mures) si Nicolae Leahu (redactor-sef la revista Semn din Balti). Raspunsurile – in general, dense, incisive – merita citite.

Retine – retrospectiv – atentia raspunsul Magdalenei Boiangiu (nu numai), pentru ca datarea acestui numar al Contrafortului indica decembrie 2003, cind conflictul Dilema vs. Augustin Buzura &Institutul Cultural Roman prefigura ruptura: „Revista noastra incearca sa se pastreze in conditiile unor turbulente administrative, trecind de la conditia de publicatie bugetara la dependenta de capitalul privat. Speram sa putem pastra conditiile care au facut posibil succesul (atita cit a fost) nostru: o echipa sudata de ceea ce sustine, nu de ceea ce detesta, la care sa se adauge un management de piata competent, justificind disponibilitatea finantatorului de a-si risca banii. La anul pe vremea asta o sa pot spune precis cum traieste si de ce moare o revista de cultura“. In paginile 4-5, Vitalie Ciobanu publica o ampla cronica de sustinere (Muntele visat) pe marginea recentului volum de confesiuni post-decembriste al lui Augustin Buzura, Tentatia risipirii. Pe alocuri, sustinerea – descriptiva – devine usor stridenta, desi in acord cu optiunile „est-etice“ legitime ale cronicarului, exprimate si cu alte prilejuri.

Exemplele nu lipsesc, ne oprim insa doar asupra unuia care se refera, indirect, si la revista noastra: „Sint un adept al postmodernismului, in primul rind, al principiilor sale mai largi, filozofice si estetice, care definesc existenta omului contemporan, dar nu accept frivolitatea, aroganta ieftina, aerul persiflator si, mai ales, indiferenta pe care o afiseaza unii scriitori din generatia mea sau altii mai tineri fata de istoria noastra mai mult sau mai putin recenta, inaderenta lor la tragic. Aceasta optica, dupa mine gresita si descalificanta, s-a manifestat cu prilejul anchetei organizate de Observator cultural pe tema «celor mai bune 10 romane ale literaturii romane», sondaj care a situat pe primul loc Craii de Curtea-Veche – ciudatul, exoticul roman al lui Mateiu Caragiale, scris la inceputul secolului trecut. Intrebat, in repetate rinduri, ce crede despre acest top-ten insolit, Augustin Buzura exprima o parere pe care o impartasesc fara rezerve, si nu doar pentru ca apartine unui... ardelean“. Urmeaza citarea diatribei patetice a lui Augustin Buzura. Optiunea colegului nostru de la Contrafort e, desigur, justificata, inclusiv prin date tinind de contextul cultural, istoric, politic. Pe de alta parte, ceea ce a iesit atunci „la vot“ nu exprima nici macar optiunea majoritatii membrilor redactiei noastre.

Pur si simplu, asa a iesit! Iar minimalizarea „ciudatului, exoticului roman“ Craii de Curtea-Veche, una dintre capodoperele literaturii romane, e in sine trista…
Acelasi Vitalie Ciobanu publica in pagina 3 a Contrafortului o impresionata cronica politica subiectiva de acuta actualitate (Cine mai are nevoie de Republica Moldova?). De citit si de meditat. Articole pe teme de actualitate politico-morala scriu Nicolae Spataru, Iulian Ciocan, Mihai Iurascu, Leo Butnaru si Vitali Catana. De mentionat si cronicile semnate de Grigore Chiper (despre Poezia postmoderna de Mircea A. Diaconu), Alexandru-Florin Platon (despre Iocari serio de Ioan Petru Culianu), Mircea A. Diaconu (despre Aisbergul poeziei moderne de Gheorghe Craciun), Mihaela Albu (despre Singular Destinies, culegerea de poezie basarabeana in versiune engleza), sau articolul Garry Kasparov despre statul politienesc din Rusia, prezentat, tradus si adaptat de Vasile Garnet dupa revista spaniola La Vanguardia din noiembrie 2003...


la colt

Ziarul Ziua din 19 ianuarie 2004 a publicat, sub semnatura lui Horia Popp, un material acid intitulat Statuia lui Yitzhak Rabin, comandata si amplasata de Vadim Tudor la Brasov, indigneaza personalitati ale artei plastice. Kitsch cu mot, in care sint consemnate diverse declaratii ale unor artisti plastici si critici de arta privind „calitatea artistica“ a statuii cu pricina. Din pacate, inceputul textului-sapou care il asaza la colt pe tribunul extremist pus pe schimbari demagogic-electorale de imagine este – moral si stilistic vorbind – jenant, in pofida „bunelor intentii“: „Cind s-a maturizat suficient ca sa-si faca taierea imprejur, maretul pro-occidental Vadim a avut mare nevoie mare de ajutorul unui sculptor. L-a gasit, omul avea si unelte potrivite“. Iata si restul: „N-a iesit ce trebuia, ci un monument funerar kitsch acoperit cu o palarie artistica (tot trebuia bagata in pamint cunoscuta-i atitudine antisemita), in buna traditie a realismului socialist. Banuiesc ca sculptorul a avut nevoie de foarte multe eforturi pentru a reusi imensa performanta. Prea mic pentru un razboi atit de mare. Dar ce victorie!?! Sa reamintim ca exact pe 15 ianuarie, de ziua poetului Mihai Eminescu, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, dezvelea cu mare tam-tam propagandistic, in Parcul Trandafirilor din Brasov, bustul lui Yitzhak Rabin“...

Opiniile celor chestionati sint foarte corozive. Criticul de arta Pavel Susara considera bustul din Parcul brasovean al Trandafirilor drept opera „de factura stalinista“, argumente in acest sens urmind a fi oferite mai pe larg, intr-un viitor articol pe aceasta tema. Pentru pictorul Lucian Liciu, statuia este... „un imens rahat“, iar presedintele Uniunii Artistilor Plastici din Romania, sculptorul Mihai Buculei, vede in ea „o lucrare facuta fara suflet si, prin urmare, arata urit. Ca o coliva“ (sic! n.n.). Nicolae Aurel Alexi, vicepresedintele UAP si profesor la Universitatea de Arte „Nicolae Grigorescu“ din Bucuresti, apreciaza ca „lucrarea respecta dogmele pe care le invata un sculptor in scoala. Problema e de nepotrivire de asamblare: prea mare multitudine de simboluri intr-un ansamblu devine deranjant. Se vede ca avem de-a face cu un bun meserias, dar caruia ii lipseste crezul artistic. In ceea ce priveste comanda, si-a facut treaba coerent.

Pe scurt, este un ansamblu kitsch. O adunare cu ghiotura intr-un loc care avea nevoie de curatenie si spirit. Din punct de vedere estetic, este un esec intr-un ansamblu citadin“. Este consemnata si opinia – asemanatoare – a lui Aurel Bulacu, directorul Liceului „Nicolae Tonitza“ din Capitala: „portretul in sine este o lectie insusita corect de catre autorul ei, insa multitudinea de simboluri per ansamblu e coplesitoare. Acestea se anuleaza unele pe altele. Eu cred ca e mina unui arhitect la mijloc si asistam la o scenografie in aer liber“. Potrivit criticului de arta Tudor Octavian, „Cind intr-un obiect de arta sint mai mult interese politice decit strict artistice, discutia se poarta in termenii politicului. [...] E gresit sa ne referim la statuia lui Yitzhak Rabin ca la o sculptura. Se stie ca perceptia multimilor este deformata de presiunile socio-politice. In plus, nu avem nici un element de relatie cu imaginea lui Yitzhak Rabin, ca sa vedem in ce masura intereseaza chestiunea artistica [...]. Nimeni nu spune numele artistului. In discutie este Vadim“. In fine, eseistul brasovean Aurel Ioan Brumaru declara ca „este o lucrare cam comuna, iar suportii pentru luminari – hanuca – se aprind doar cu ocazia sarbatorii cu acelasi nume. Deci, nu era nevoie de ele, din perspectiva evreiasca“...