OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

Ziarul de imobiliare, publicatie lunara editata de Media Grup Partener Bucuresti. 16 pagini color, format mare, pe hirtie velina, cu un aspect grafic aerisit si atractiv. Comitetul director este alcatuit din Sanda Maria Mocuta, Catalin Florescu, Hans Pfenninger si Karl Walder. Editorialul numarului 17 din iunie 2003 (Despre identitate) e semnat de Sanda Maria Mocuta si se refera la modul in care locuinta ne modeleaza identitatea. In pagina 2 – sugestii utile despre Arta de a vinde pe piata imobiliara. De asemenea – trei „puncte de vedere“ pe probleme imobiliare avindu-i ca protagonisti pe Mirela Corello (director Agentia imobiliara „Veles“), Lucian Sanda (director Agentia „Alfa imobiliare“) si Dan Giga (director Agentia „Business Contact“). Restul Ziarului... cuprinde informatii – ilustrate – privind cele mai bune oferte imobiliare din Bucuresti si de pe Valea Prahovei.


conflict

Revista 22 din 15-21 iunie gazduieste o polemica declansata de titlul unui episod din serialul Cultura romana intre nationalism si comunism de Mircea Martin: Noica – un guru al ceausismului? Protagonistii polemicii sint: Gabriel Liiceanu, care-si exprima pe aceasta cale indignarea fata de politica redactionala a revistei, si Gabriela Adamesteanu, care-i raspunde calm, dar ferm intr-un text alaturat. Judecind dupa „armele“ folosite in acest epistolar polemic, ne aflam in fata unor divergente si incompatibilitati de fond, pentru care titlul in cauza a servit drept pretext si revelator. Redam in continuare citeva extrase din textul lui Gabriel Liiceanu (Un titlu care vinde o revista): „De ce spuneam ca socotesc un asemenea titlu, menit «sa vinda revista», profund neonest? Pentru ca, in esenta lui, el cultiva ambiguitatea. El afirma intrebind, dar pastrindu-si in subsidiar rezerva negatiei“; „Gabriela, iti vorbesc ca unul care a cunoscut aceasta tehnica a minjirii excrementiale pe pielea lui. Fascismul domnului Liiceanu? suna titlul, intins mare, pe doua pagini de ziar, in urma cu citiva ani. «O, nu, nu de asa ceva este vorba in cazul dlui Liiceanu», aflam daca aveam rabdarea sa citim cele citeva zeci de coloane acoperite cu propozitii chinuite si care, in fapt, dadeau tonul unei campanii de denigrare bine ticluite“; „E vorba de fapt de o alunecare de la «guru in vremea ceausismului» la «guru al ceausismului». Faptul ca alunecarea este facuta din ignoranta (fiind un paralogism), in care caz ea nu ascunde decit prostia celui care a facut-o, sau ca s-a produs cu buna stiinta (fiind un sofism), in care caz ascunde o mirsavie – nu are, din punct de vedere al rezultatului, nici cea mai mica importanta“; „«Compromisurile» lui sale lui Noica – n. red.t erau momente ale unei strategii de supravietuire culturala menite sa perpetueze un anumit potential spiritual al natiei“; „Mi-ar fi placut, Gabriela draga, sa nu tragi revista 22, prin titlul acela nefericit, in directia in care se merge cu turma“.

Si citeva fragmente din scrisoarea de raspuns a Gabrielei Adamesteanu, al carei titlu – Dincolo de Paltinis – nu e mai putin semnificativ: „Recunostinta, lealitatea, admiratia sint, mai ales azi, calitati rare. [...] Exista insa [...] un exces care te aduce in fata acelui risc intelectual pe care l-ai denumit, cu o expresie atit de fericita, «incremenirea in proiect»“; „...aceasta scrisoare deschisa care da drumul unor nemultumiri reprimate si le expediaza, gresit, pe adresa noastra. Lealitatea excesiva de discipol ar putea explica derapajele acestui text al tau, in care de fapt raspunzi, cu intirziere, (si) unor alte articole legate de C. Noica sau de tine“; „Tu, Gabriel Liiceanu, iti incepi textul ca un narator omniscient: prezinti alegerea mea ca si cind mi-ai sti exact motivatia, discutiile noastre de redactie etc. Ei bine, te asigur ca nu a fost asa“; „Regret ca vehementa nejustificata a tonului tau m-a silit sa vin cu argumente ce pot parea, mai ales in ochii numerosilor admiratori ai lui Noica, drept denigratoare. Mai ales ca marele tau atasament fata de C. Noica se intilneste in cazul meu nu cu pornirea contrara, ci cu indiferenta intelectuala“; „De ce tocmai (sau numai) revista 22 nu trebuia sa isi permita o discutie onesta pe aceasta tema? Discutam cedarile lui Vianu si Ralea, marile pacate ale lui Calinescu si Arghezi, excesele nationaliste ale lui Eminescu si altele, dar cind e vorba de Noica, ocolim cu piosenie. De ce?“; „Mi-ar fi placut, draga Gabriel, sa iti dai seama singur ca ai, de la inceput pina la sfirsit, in acest text, un ton nepotrivit (de superioritate augusta) in felul cum ni te adresezi. [...] Nu impartasesc deloc sentimentul tau de ostilitate-dispret fata de «turma» (un cuvint care nu figureaza in vocabularul meu cu sensul lui figurat), nici obsesia unicitatii. Si mi-ar fi placut, draga Gabriel, sa nu aluneci atit de mult in demonstratia ta incit sa asociezi numele meu cu o (oricit de) vaga aluzie la «prostie» sau «mirsavie»“; „Dupa parerea mea, noi, cei din generatia noastra, dar si cei din generatiile urmatoare, am trait suficient de mult timp in izolare si intr-o lume creata artificial in minte (felul trist, chiar ridicol, in care imaginam Europa dupa carti de acum o jumatate de secol, fara contact cu limbile vorbite etc.). Mi se pare de aceea tot mai imperios necesar sa evaluam istoria noastra recenta, fara sa ingropam intrebarile dificile – fie ele si nedrepte“; „Noica (mi se pare) a luat de mai multe ori trenul istoriei in sens gresit, si de aceea a recomandat elevilor lui, pe cit posibil, sa il evite. [...] pina nu vei intelege acest punct voalat al vietii lui C. Noica (fuga de istorie), vei sti in continuare multe despre el, dar nu vei lamuri convingator acel nucleu esential, de care (poate) se leaga o parte din gesticulatia sa publica. S-ar putea sa nu vezi niciodata aceste lucruri, s-ar putea sa nu iesi din Paltinis niciodata. Pentru ca fiii spirituali nu pot da decit o marturie, oricit ar fi ea de importanta. Iar vieti si personalitati chiar mai putin complicate decit ale lui Noica au nevoie, pentru a fi intelese, de ceva mai mult decit de o unica perspectiva“.


la colt

Romania Mare (Nr. 679) se dezlantuie, la Saptamina pe scurt, prin pana imundului Alcibiade, impotriva „fratelui“ Adrian Paunescu: „Poate sa stea versificatorul kilometric in cap si-n fund, poate invoca tot felul de pretexte – comportamentul lui parlamentar, ca tobosar al unui Guvern criminal, este incalificabil! Am auzit ca Adrian Paunescu va fi decorat de Iliescu, cu prilejul implinirii a 60 de ani, cu Medalia «Folkul si Porcul». De pe acum, sarbatoritul isi cauta «decorul» in persoana unor oameni ca Ilie Nastase, Ion Tiriac, Nicolae Dobrin, Mircea Lucescu, Cornel Dinu si a altora, care ar trebui sa participe la zeificarea lui. Omul e bolnav, n-a auzit de smerenia crestina in viata lui. [...] Mai multe ziare au ridiculizat atribuirea numelui de Adrian Paunescu unei scoli din comuna Barca. La sfintirea (?!) de catre doi popi a bustului de bronz (?!) al textierului Pasunescu, din curtea (maidanul) scolii, s-au intrecut cu laude jenante tot felul de oameni, dupa cum urmeaza: 1) Actorul Emil Boroghina a debitat: «Ce-ar fi fost Mircestiul (corect Mircestii – nota red. R.M.) fara Alecsandri, ce-ar fi fost Ipotestiul (corect Ipotestii – nota red. R.M.) fara Eminescu, Lancramul fara Blaga si Barca fara Adrian Paunescu, poate ultimul mare poet roman, ar fi bine sa-i poarte numele si o strada, si o sala a Parlamentului». 2) Fosta ministresa a invatamintului, Ecaterina Andronescu: «Regret ca nu mi-a dat Dumnezeu atita har incit sa pun in cuvinte ce simt pentru dvs, maestre!». 3) Gurista Angelica Stoican, care l-a asimilat pe marele lacom cu Tudor Vladimirescu (?!), zicindu-i «va vad acolo, in Senat, cum va luptati cu balaurii de la Bucuresti» (el fiind unul dintre balaurii de la Putere, avind nu mai putin de 9 case!). 4) Infractorul Ilie Cristescu de la Baile Herculane, vechi «sponsor» al matului lung si gros al cenaclistului Paunescu: «De cite ori merg la Manastirea Piatra Scrisa si ma uit la Isus vad chipul lui Adrian Paunescu» (piei, Satana!). 5) Fostul ministru al Finantelor si consilier al lui Ceausescu, Petre Gigea: «Maestrul este cel mai inalt spirit pe care l-au dat romanii in ultima suta de ani!». Ce rusine, Gigea! Carevasazica, autorul celor citeva mii de poezii ocazionale si previzibile, care a falimentat vreo 5-6 publicatii si a tilharit judetele tarii timp de mai bine de 30 de ani, e mai important – decit cine? [...] Cum e posibil sa se umfle unii olteni unii pe altii, cu teava de la praz in fund? De Paunescu nu ne mai miram, fiindca el a avut toata viata o glanda urita, care i-a secretat megalomanie si l-a facut sa fie gelos pe oricine din preajma lui, pina si pe pasarea din zbor [...] Gura tirgului zice ca pentru emisiunile lui soporifice, A. Paunescu ar incasa de la V. Prigoana spatronul de la Realitatea TV – n.n., Observator culturalt nu mai putin de 10.000 de dolari pe luna. O sa-i dam noi dublu, numai sa mai faca o pauza, ca ne-a sufocat“. Ar fi o idee, numai ca tribunul PRM are si el datorii multe si mari de platit! Dupa cum se vede, „tovarasia“ dintre Paunescu si Tudor a esuat in invective suburbane, ca-ntre vechi barzi ai comunismului victorios!…

In schimb, pe coperta intii a saptaminalului Radio Romania (Nr. 335, 21-27 iulie) editat de Societatea Romana de Radiodifuziune, imaginea bardului de la Barca se lateste triumfator. In pagina 24, presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania, Eugen Uricaru, semneaza un articol ditirambic „la aniversara“ (Soarta poetului) din care citam: „Am fost unul dintre aceia care au citit cu emotie Ultrasentimente si apoi Mieii primi, deoarece mi se parea ca in aceste carti se afla o energie lirica singulara, ceva care va reusi sa puna in miscare sceptica, reticenta masina de calatorit in viitor a generatiei mele. [...] Apoi poetul, cu buna credinta, entuziasmul si mai ales credulitatea specifica marilor suflete – Maiakovski a fost aidoma, numai ca s-a nascut, neinspirat, prea devreme si prea la est – a incercat sa indrepte nu numai imaginea noastra despre lume, ci chiar lumea insasi. A descoperit cu incintare puterea cuvintului. «Iesirea sa in lume», fie ca s-a facut in publicatii de mare tiraj – un tiraj pe care l-a cistigat, nu i s-a dat – ori in uriase sali sau neincapatoare stadioane unde publicul venea pentru el si nu el pentru public, l-a costat enorm si din plin. [...] Doar pentru ca a inteles un lucru atit de simplu, dar atit de plin de mister, diferenta dintre durerea in parte si durerea in general, poetul se va bucura de iubire acum, la implinirea unei virste, sa-i spunem, academice si mereu, in masura trecerii anilor sai. Ii dorim sa-i fie sirul cit mai lung si viata sa-i fie invaluita in tulburatoarea lumina a adolescentei. [...] Adrian Paunescu a fost, este si va ramine un teribil adolescent. Nu este doar o soarta ce i s-a dat, ci si o stare de gratie ce n-o primeste oricine. Exista o sansa, doar daca esti un mare poet. Si daca mai ai o trasatura de caracter: sinceritatea, chiar in momente cind ea este contraproductiva. Dupa cum se vede, acum, conditiile sint indeplinite“. La aceste minunate fraze adaugam un comentariu mai general: desi colegii sai de generatie au incercat sa impuna imaginea unui Paunescu poet totusi autentic, realitatea e alta: avem de a face cu un versificator metaforizant si lozincard mediocru, cabotin si avid de putere, dublat de un propagandist abil care, profitind de mica destindere a comunismului din anii ’60-’70, si-a pus „energiile“ in slujba sistemului si a familiei Ceausescu, pentru a-si putea realiza ambitia megalomana de a fi institutionalizat ca „poet national“. A face din el un „mare poet“ si a strecura chiar propuneri de academizare a sa (vezi „virsta academica“) este un scandal.