OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Agneta PLEIJEL
Lord Nevermore
Traducere de Elena-Maria Morogan, postfata de Gabriela Melinescu.
Editura Polirom,
Iasi, 2003,
600 p., f.p.


Lord Nevermore este un roman un pic amar, ca si viata. Este, intii de toate, romanul unei mari prietenii dintre doi barbati: o legatura afectiva puternica, in care atractia si respingerea – chiar erotica, cel putin pentru unul dintre ei – trec dincolo de planul unei fascinatii intelectuale, patrunzind adinc in compozitia sufleteasca, in psihologia complicata a celor doua personalitati ale culturii europene din prima jumatate a secolului XX. Antropologul Bronislaw Malinowski si scriitorul (si artistul) Stanislaw Witkiewicz, doua firi total opuse, au crescut impreuna, au invatat impreuna, au calatorit impreuna, au citit aceleasi carti, s-au indragostit de aceeasi femeie, si-au pus marile intrebari si au vrut sa gaseasca raspunsurile, au crezut – poate prea mult – in stiinta si in arta, s-au despartit, s-au gindit neincetat unul la celalalt.

Stas este genial, experimentalist, de o insatietate generalizata (alcool, droguri, femei, barbati, arta) – la un moment dat chiar scrie un roman despre insatietate – „atit din perspectiva dragostei, cit si din cea a politicii mondiale“ –, participa la primul razboi mondial pe frontul din Rusia, se casatoreste cu Krystyna, actrita (care are acelasi nume cu fata care ii fusese iubita in prima tinerete si care se sinucisese in urma unei discutii despre femeie si arta: „Femeia este spatiul gol si misterios din cultura“), se desparte de aceasta („El nu poate locui cu Krystyna. Nu in orice moment si continuu, s-ar minca unul pe altul ca niste canibali“), se sinucide, intr-o toamna tirzie, la marginea unui satuc polonez, in timp ce Hitler si Stalin se apropie, din parti opuse, ucigind libertatea si sufocind viata. Bron este Lord Nevermore, asa i-a pus Stas cindva, apoi a scris si o carte cu un personaj care se numeste Lord Nevermore. Bron traieste un timp printre salbaticii Boyowa, undeva linga Australia, incercind sa le prinda modul de a fi si de a vedea lumea, in speranta ca va descoperi astfel Omul in tot ceea ce are acesta esential, definitoriu, ireductibil. Descopera ca senzualitatea poate fi traita intr-un mod absolut liber, dincolo de orice conventie, neingradita de vreun principiu moral. Se imprieteneste cu oamenii aceia goi, pe care la inceput ii crezuse canibali, la care se gindeste cu duiosie mult mai tirziu, atunci cind, dupa o conferinta la Yale, isi da seama de enorma distanta dintre sistemul lui stiintific, mentalitatea studentilor, a lui insusi si omul primitiv in existenta lui fireasca, reala. Invata ca, de fapt, cel mai pretios lucru, cel care implineste un destin, nu este altul decit familia: o iubeste pe Ellie Rose, se casatoreste cu ea, au impreuna trei fete, ea il intelege, el – mai putin.

Agneta Pleijel, cea mai cunoscuta scriitoare suedeza contemporana, isi duce personajele pina la capatul vietii, le desfasoara destinele pe fundalul unei istorii confruntate cu cele doua mari razboaie si intr-un spatiu care trece de granitele Europei, pina in Australia si Statele Unite, cu un lung si tulburator excurs in Rusia Revolutiei din Octombrie. Intr-un registru sensibil si ironic sint tratate probabil toate marile idei si teme ale secolului care tocmai s-a incheiat, de la psihanaliza (vezi relatia lui Stas cu tatal sau, artist si acesta, dar si triunghiurile care se constituie mereu: Stas, Bron si tatal lui Stas; Stas, Bron si femeia iubita; Bron si cele doua logodnice etc.) pina la feminism (Ellie, care lupta impotriva prejudecatilor parintilor, este mai libera in gindire decit Bron insusi, antropologul, stabileste o „geografie a barbatului“, isi construieste o pozitie egala cu a acestuia). Dar, asa cum observa in postfata Gabriela Melinescu, pe Agneta Pleijel par sa o intereseze in primul rind „relatiile omenesti, caracterele, iubirea ca un razboi – caci in razboi, ca si in iubire, totul este permis, razboiul si iubirea ducind in mod sigur la moarte“.