OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cornel COTUTIU
Am fost pe lumea cealalta. Esantioane dintr-o geografie interioara
Editura Altheia, Bistrita, 2000, 124 p., f.p.


Acum mai bine de un secol pornea dintr-o comuna brasoveana un calator cu ambitia sa strabata „ratundul“ lumii, un picaro, unul dintre primii cetateni ai Europei la noi: Ion Codru Dragusanu. Un urmas demn de ilustrul voiajor este Cornel Cotutiu, prozator si profesor de franceza in Beclean. In volumul Am fost pe lumea cealalta, el descrie o parte din aventurile sale in Franta si Italia. Citam din argument o definitie frumoasa a dorului de tara: „Mi-e dor de Romania asa cum o doresc. Mi-e dor de mine. Incepe sa-mi fie dor de cel care a strabatut citeva meridiane si, deopotriva, unde s-a oprit, o zi, o saptamina, doua… De piata din Cremona, de restaurantul Corsarilor de pe strada inclinata a Nantes-ului, de L’Ile de la Cité, de hotelul Formula 1, de gradinile Tivoli din Copenhaga, de podul Elisabeta intins peste Dunarea budapestana, de Insula Calugarilor din Atlantic, de localul din San Remo –, unde am vizionat un meci foarte important.“ Intrat in virtejul Occidentului, Cornel Cotutiu descrie atmosfera locului prezentind oameni (elevi romani, profesori francezi sau pur si simplu francezi obisnuiti, pe care ii intilneste intimplator), descriind bistrourile pariziene, supermarketurile Carrefour, liceele si scolile din diferite orasele, redactia ziarului Ouest France, minunindu-se apoi in fata futuroscopului, dar si castelele de pe valea Loirei, tapiseriile lor minunate sau atit de strania Insula a Calugarilor. Departe de tara, invitat la masa la prietenii sai Danielle si Yves, autorul isi aminteste, intr-un fragment proustian, ouale rosii si cozonacul de acasa in timp ce amfitrioana povesteste cum mama ei ascundea in gradina din fata casei oua de ciocolata pe care cei mici le cautau pe sub plante! Sint aici doua lumi, doua universuri care se intilnesc, pentru ca oricit am fugi de noi, oriunde am emigra, sint doua lucruri pe care nu le putem transgresa (potrivit lui Jacques Derrida): limba si legatura de singe cu stramosii.

Autorul vorbeste cu simpatie despre elevii romani care fac buna figura printre cei francezi: Andreea cauta cu rabdare arheologica informatii despre castelele de pe valea Loirei, Tibi ii considera pe colegii lui de generatie din Franta „necopti“ iar Iulia, care se pregateste pentru umanioare, rezolva un test de matematica de clasa a VIII-a constatind cu stupoare ca elevii romani parcursesera materia cu pricina prin clasa… a V-a !
Citeva episoade mi-au atras atentia in mod deosebit. Primul este cel al paludierilor: „De secole, se intimpla cam asa: Marea este… solicitata sa irige prin canale speciale niste uriase balti sarate.

Tot la 15 zile apa mareelor intra intr-un teren mlastinos, un fel de rezervor ce alimenteaza la rindul lui mai multe saline, un bazin in care soarele si vintul ridica concentratia de sare pina la 40 de grame pe litru.“ Aici intra in scena paludierii, care, cu o tehnica ancestrala, string cu o lopatica Florile de sare (poreclite de bretoni icrele negre) in cosuri speciale. De altfel, acestia au o relatie speciala cu marea, iar prezenta „bidiganiilor“ marine, a fructelor de mare in bucataria lor sta marturie pentru aceasta legatura. Cel de-al doilea fragment, o definitie a legaturii culturale dintre romani si francezi, a fost extras din prefata cartii unui domn, Bernard Debrie, care-si editeaza volumul pe speze proprii si il trimite profesorilor din Romania: „In fata limbii franceze eu sint un pisoi malitios in fata unui scarabeu. Intind o labuta, o retrag de indata, o intind din nou. Curios, fascinat, as vrea sa ma joc, as vrea sa fiu vinatorul, dar in acelasi timp nu indraznesc sa tulbur miscarea obsedanta a unei raze de aur pe pajiste. Incerc sa inteleg, as vrea sa stiu.“ Noul peregrin transilvan, pornit a doua oara sa descopere Occidentul, e la rindul lui un pisoi malitios jucindu-se cu un scarabeu. Sper ca dl Cotutiu sa recidiveze ca autor de literatura de calatorie.