OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Gabriel CHIFU
Povestirile lui Cesar Leofu
Editura Cartea Romaneasca, Colectia „Cartea Romaneasca de proza“, Bucuresti, 2002, 208 p., f.p.


Cesar Leofu, personajul central al povestirilor lui Gabriel Chifu, este un supravietuitor. Al regimului comunist, al Sistemului de represiune pentru care a lucrat, al timpului. Este insurat cu Chiara si obsedat de Clara: Clara intii, Clara a doua, Clara a treia (trei generatii de femei: bunica, mama, fiica). Pe Clara intii o cunoaste in timp ce conduce o ancheta, pe vremea Sistemului, si se indragosteste de ea, dar femeia nu cedeaza avansurilor. Cesar, tortionarul, o omoara. Clara a doua, fiica Clarei intii, se indragosteste de el, fara sa stie ca este ucigasul mamei sale. Totul pare a se fi intimplat mult prea usor, aceasta a doua Clara a cedat, neasteptat, fara lupta. Luat prin surprindere, simtind ca e in pericol de a pierde controlul, Cesar se transforma, din salvator, in calaul ei. Inca o incercare ratata si niste ani care se aduna, timpul se scurge in defavoarea lui. Un batrin nu poate pretinde dragostea frumoasei si tinerei Clara a treia. Pentru ea, Cesar trebuie sa intinereasca, sa invinga moartea.
Este ultima lui sansa de a-si domina destinul, de a iesi invingator in lupta cu ordinea prestabilita a lumii, cu timpul si cursul pe care il urmeaza orbeste semenii lui. Este incercarea suprema, din care nici un om nu a mai iesit invingator. Clara este doar pretextul, prilejul pentru ceva ce poate schimba pentru totdeauna perceptia noastra asupra realitatii. Si atunci el, Cesar Leofu, si-ar fi ocupat locul meritat ca demiurg, ca arhitect al acestei lumi noi, paralela cu cea normala. „Trebuie sa fie o solutie ca un ins exceptional asemenea mie sa nu dispara, nu e normal sa pier, natura ar trebui sa vegheze asupra bunei sale stari si permanentei sale perfectionari, ar trebui sa vegheze, protejind cumva exemplarele de rasa.“

Pina aici, nimic iesit din comun. Insa batrinelul nostalgic si inofensiv, pe care copiii din vecini il iubesc pentru ca le imparte bomboane, se releva a fi o forta malefica, distructiva, ce se hraneste cu energia celorlati pentru a se mentine tinar (energia Chiarei, a celor trei Clare pe care le asasineaza, a pensionarilor creduli carora le serveste scenarii apocaliptice). Spre deosebire de alti slujitori ai Sistemului, a caror religie a fost teroarea fizica, Cesar Leofu descopera puterea distructiva a discursului. El are revelatia cuvintului care manipuleaza, disimuleaza si minte, a cuvintului care cucereste, a cuvintului care terorizeaza. „Delatiunea mea devine adevarul“ lor, declara el plin de trufie, pentru ca ei nu sint decit papusi de plastelina pe care le poate modela dupa bunul lui plac. E chiar prea usor. Plictisitor de usor. Vrea mai mult. Vrea sa-i faca sa se rataceasca in hatisul povestilor lui mincinoase. Vrea sa li se faca frica, sa se ingrozeasca de puterea lui. Lumea trebuie sa se transforme in haos. Cesar Leofu (Le fou) este pensionarul care striga adevaruri periculoase protejat de masca batrinetii. Numai ca adevarurile acestea nu sint ale lumii, ci propriile-i inventii, povesti pe care le trece drept realitati, pe care le raspindeste pentru a-si testa puterea asupra semenilor sai: „...imaginez, imaginez, fictiunea traita este mai puternica decit realitatea, minciuna traita cu intensitate este mai puternica decit adevarul, fictionez, fictionez, re-creez lumea.“

Lumea omului si lumea lui Dumnezeu. Iar intre ele, casa ingerilor. In romanul lui Gabriel Chifu, ele se amesteca „ireverentios“. Ademeniti de strategiile lui Gabriel Chifu si de povestirile lui Cesar Le fou, iesim incet-incet de pe tarimul sigur al realului. Unde sintem? Ne-am trezit pe tarimul (infricosator) al posibilului.