OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Grigore CHIPER
Violoncelul si alte voci
Editura Augusta, Timisoara, 2000, 94 p., f.p.

Intr-o epoca deloc fasta pentru filoromanii basarabeni, cind Vladimir Voronin a reusit sa cistige alegerile si sa impuna o politica de obedienta fata de Moscova, toate fragilele realizari ale oamenilor de cultura din Basarabia, toata acea independenta culturala cistigata cu greu vor fi probabil pierdute. In acest context, nucleul de demnitate nationala si europeana al scriitorilor tineri strinsi in jurul revistei Contrafort, de care ne leaga cele mai placute sentimente de prietenie, se va gasi in pericol de gradul intii. In Chisinau existau acum doi-trei ani doar doua oaze de romanitate: redactiile revistelor literare in limba romana, in special cea a Contrafort-ului, si Ambasada Romaniei!

In volumul publicat anul trecut, Grigore Chiper stringe proze ce se inscriu in familia optzecismului basarabean, mai cunoscut cititorilor romani prin realizarile sale poetice. Putini stiu insa ca exista timide incercari de a scoate literatura basarabeana din zona lirismului ei mioritic si de a scrie o proza de o alta calitate decit cea a lui Ion Druta, cel care a facut pactul cu diavolul sovietic. Pe urmele lui Mircea Cartarescu, Emilian Galaicu Paun a scris un roman scurt si bun, iar prozatorii optzecisti basarabeni ar putea sa persevereze. Cartea lui Grigore Chiper e un bun exercitiu de stil, caci redactorul revistei Contrafort scrie delicat, aproape feminin, e un bun observator si scriitura sa e patrunsa de un puternic fior nostalgic, specific sufletului slav. Naratorii sai sint intelectuali cu puteri sporite de analiza, din familia sufleteasca a lui Sandu din nuvela Chinuri a lui Anton Holban sau din cea a lui Mersault, personajul celebrului roman al lui Camus. Iata o descriere a unui cuplu intilnit in anticamera doctorului Tulp: „Au sosit doi tineri. El a intrat intr-un cabinet, ea a ramas sa astepte. Citesc, intr-un dictionar al sanatatii, despre infarctul miocardic: dureri violente in regiunea inimii, cu iradieri spre bratul si umarul sting, senzatia mortii iminente.
Daca nu s-ar fi asezat linga mine, pe banca acoperita cu musama ieftina, coridorul ar fi semanat cu o trimbita apocaliptica. Era frumoasa. Pielea de pe portiunile vizibile ale corpului batind intr-un roz vital, palpitant, parul blond roscat, poate vopsit. Miinile ei nu m-au impresionat, pe cind picioarele, virite in niste pantofi albastri (nu, nu am gresit), cum sa va spun? urmau linia domoala a desenelor lui Modigliani. Lungi, fine, brozate cu masura... incaltamintea cu tocul mic ii lasa pulpa in voie, relaxata“. Cea mai reusita proza din acest volum mi s-a parut Oglinda noastra, istoria unui cuplu traumatizat de pierderea unui copil, in care, naratorul, barbat povesteste rece si egal derularea evenimentelor, folosind tehnica americana a „mustii pe perete“. Din loc in loc descrierea hiperlucida este contrapunctata de inserturi ale unor vise, furate din imaginarul colectiv basarabean, un imaginar inca taranesc. Ea ar merita sa fie inclusa intr-o antologie de proza chiar a optzecistilor romani, controlul textului fiind foarte bun, semn ca Grigore Chiper, pe care il cunosteam doar ca teoretician si comentator, ar putea deveni un bun romancier. Unul dintre personajele narator face chiar citeva consideratii care il autodefinesc: „Imi scapa detaliile. Maxima a treia: cui ii scapa detaliile cele mai mici nu poate fi fericit. Romanul nu-i decit un numar de proze scurte bine asamblate“. Gustul acesta pentru detaliul infinitezimal ar putea fi nucleul comun al tuturor acestor proze, in care camera aluneca pe suprafetele obiectelor, calma, fara sa aiba nimic din zvicnirea spasmodica a vietii unei metropole postmoderne.

Efectul e o alunecare blecheriana in irealitatea imediata. Condamnat la existenta, eroul prozelor lui Chiper face gesturi absurde sau isi transcrie gidian inexistenta gestuala in proze albe. Memorabile nu sint replicile, ci gesturile tuturor acestor manechine, ale tuturor acestor automate. Naratorul din Vizitati Coney Island merge la cinema la un film opus celui recomandat de casierita: „Cvasi-convins, ma opun, dintr-un instinct intelectual. Poate ca ar trebui sa urmez sfatul pe care un erou din filmul ales de mine i-l da lui Annie Girardot: mai bine te-ai uita in oglinda! Ma uit, dar nu in oglinda. Ma uit pe perete la nasul coroiat al lui Updike“. Aceasta privire ironica asupra prozatorului american John Updike e o punere in abis a pattern-ului american care poate fi ghicit in palimpsestul prozelor sale. Naratorii lui Chiper sint variante moldovenesti ale lui Rabbit, celebrul erou al trilogiei lui Updike. Pentru ca un roman nu este totusi suma algebrica a prozelor scurte inchise in el (din aceasta dilema nu pot iesi nici multe dintre romanele scrise de optzecistii nostri) i-as recomanda lui Grigore Chiper sa scrie, cu mijloacele pe care le experimenteaza in aceste proze, primul roman basarabean de respiratie, care s-ar putea dovedi unul dintre surprizele romanului romanesc in general. In final as dori sa formulez o apreciere pentru frumoasa limba literara in care scriu Chiper si ceilalti redactori contrafortisti. Sper sa citesc cindva romanul pe care cu siguranta Domnia-sa il pregateste, chiar daca deasupra Basarabiei s-au adunat nori negri. Dar oricit s-ar stradui tradatorii de tara ca Voronin sau tarii KGB ca Putin sa indeparteze Moldova de Romania vor esua cu siguranta. Deodata cartile in limba romana aparute in provincia romaneasca dintre Prut si Nistru au capatat o importanta... geostrategica.