OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Lucian Dan TEODOROVICI
Circul nostru va prezinta:
Editura Polirom, Colectia „Ego“, Iasi, 2002, 197 p., f.p.


Prozator versat la cei doar 27 de ani ai sai, ieseanul Lucian Dan Teodorovici scrie mult si scrie bine. Ziarist zelos, autor de teatru si de proza, cu volume publicate si premiate, el se pliaza pe modelul intelectualului modern care participa activ la viata culturala, opus tipului cvasi romantic incastrat in turnul de fildes. Descruntat si relaxat, el evita totusi tiparele, profilul sau de scriitor fiind destul de original si de atipic.
Dupa romanul de debut Cu putin timp inaintea coboririi extraterestrilor printre noi (1990) si volumul de povestiri Lumea vazuta printr-o gaura de marimea unei tigari marijuana (2000), Editura Polirom ii publica si a treia carte, un roman, Circul nostru va prezinta:, netezindu-i calea spre consacrare. Inspirata initiativa prestigioasei edituri din Iasi, din moment ce romanul se dovedeste, la o atenta lectura, destul de reusit. Creditat si cu o prefata pe masura, semnata de Liviu Antonesei, romanul promite de la primele pagini si nu dezamageste pina la final. Ritm sustinut si o lucida stapinire a mijloacelor, dublate de o relaxare care – o spune si Liviu Antonesei – poate trece drept spontaneitate, cind, de fapt, remarca ingenios eseistul de la Timpul, avem de-a face cu o „spontaneitate jucata“.

Evenimentele sint concentrate joyce-ian in doua zile, in spatiul unei Romanii tranzitionare fara fard si fara trucuri, creionarea hiperrealista tinind, probabil, de simtul editorialistului de la cotidianul Obiectiv. Peste aceste „felii de viata“ se suprapune „drama“ protagonistului care cocheteaza constant cu sinuciderea („Ca intotdeauna, si astazi vreau sa ma sinucid“) pe care n-o duce niciodata la implinire, nu din lasitate, ci dintr-o acuta constientizare – niciodata marturisita – a ideii ca acest scenariu suicidal e, la urma urmelor, o terapie in sine… Nenominalizat, la fel ca si restul personajelor („vecina mea“, „prietenul meu“, „administratoarea“), eroul parodiaza atit personajele beckett-iene, cit si intelectualii scindati interior si permanent angoasati. Cartea, per ansamblu, e o ironie la adresa conventionalismelor de tot felul si titlul o confirma, trimitind instantaneu la clasicizatul „lumea ca teatru“ care, adaptat contemporaneitatii, devine „lumea ca circ“, sau chiar „Romania ca circ“ (de altfel, ipostazierea metaforica a Romaniei devine un leitmotiv al vremurilor).

Un „circ“ din care nu lipsesc „tiganii din autobuz“, „posedata“, „falsul sinucigas“, „vecina-amanta“, „prostituatele din gara“ si „betivii din gara ceferistilor“, personaje parca rupte din paginile ziarelor de scandal, majoritatea lor fara figuri si fara biografii substantiale. Cei care, totusi, se desprind si se individualizeaza sint uniti de ideea de sinucidere cu care au, intr-un fel sau altul, legatura. Hazliul trio de sinucigasi (eroul-narator, prietenul acestuia salvat de la sinucidere si batrina amanta-vecina a primului) isi joaca rolul parodic in scene memorabile, subsumate aceiasi idei de „lume ca circ“. Ironia face ca singura care se va sinucide in final sa fie vecina (se ineaca prada disperarii de a nu mai fi iubita de tinarul ei vecin), „amatoare“ fata de ceilalti care aveau antecedente in acest sens. Prietenul-fals sinucigas e un histrion in toata puterea cuvintului, el mimeaza sinuciderea si face o profesie din asta, dar nu merge nici el pina la capat. Romanul se incheie burlesc cu ultima incercare – nereusita si ea – de sinucidere a celor doi, intr-un ris nebun, amar totusi, cheie si motivatie ascunsa a intregii constructii narative. Observatia inteligenta, dialogul spumos si firesc, umorul frizind bascalia de multe ori, ca si expresia strunita, fara redundante, fac din acest roman o carte remarcabila, iar din Lucian Dan Teodorovici un autor de raftul intii.