Nr. 731 din 18.07.2014

On-line - actualitate
Istorie recentă
Civilizaţia fotbalului
Avanpremieră
Editorial
Actualitate
In memoriam
Informaţii
Politic
Spatiul public
Literatură
Istorie literară
Memorii
Memorialistică
Interviu
Arte
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2000   |   Noiembrie   |   Numarul 38   |   PROZA. Maria TACU, Matusa mea, Anestina

PROZA. Maria TACU, Matusa mea, Anestina

Autor: Iulia DONDORICI | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Maria TACU
Matusa mea, Anestina
Editura Cartea Romaneasca, Colectia „Cartea romaneasca de proza“ Bucuresti, 2000, 224 p., f.p.


„Romanul putea sa inceapa“ – cind romanul pe care tocmai l-a terminat de lecturat se incheie cu aceasta fraza, cititorul are dreptul sa se intrebe, mai mult sau mai putin naiv: ei bine, ce am citit de fapt, daca adevaratul roman abia acum incepe? In primul rind, o carte remarcabila prin eleganta si rafinamentul scriiturii. Autoarea trece cu usurinta dintr-un registru stilistic in altul, ironia si autoironia se impletesc cu monologul (intr-un stil indirect-liber adus la perfectiune) in registru „grav“ despre iubire, singuratate, moarte, feminitate. Textul este si un joc inteligent cu instantele narative: daca in cea mai mare parte romanul se deruleaza la persoana I singular („vorbeste“ Tina, personajul principal), de la aceasta se trece, fara nici un avertisment prealabil, la fragmente redate din perspectiva unui narator omniscient – vocea auctoriala patrunde cu abilitate in interioritatile personajelor sau le fotografiaza scurt miscarile, gesturile, comportamentul, in imagini care se deruleaza rapid, ca in fata unei camere de luat vederi.

Este remarcabil modul in care realizeaza autoarea amestecul diferitelor genuri si specii literare in interiorul aceluiasi text (romanul propriu-zis): nu numai jurnalul intim figureaza alaturi de scrisori imaginare sau taieturi din ziar, de povestiri create de personaje, ca si de fragmente ale unor autori cunoscuti, dar si poezia sta alaturi de proza (de altfel, autoarea a debutat ca poeta). Mai mult, in text se interpun cu naturalete versuri ale unor cunoscute cintece jazz sau fragmente de poezii folclorice. Impreuna, ele alcatuiesc farmecul aparte al acestui text care cultiva deopotriva intertextualitatea si autoreferentialitatea, ca si reluarea in cheie parodica a unor sintagme binecunoscute din opere ale scriitorilor romani: „Uitati-va la mine, Doamne-Dumnezeule, cum de ma pot gindi la altcineva, nostalgia aceea veche care ma inunda ca ceata o cimpie uitata a disparut de mult, acum un an as fi putut suspina linga lacul cel albastru incarcat cu flori de nufar, as fi putut cinta tinguios, psihi mu, ce singura esti, fara nici un punct de sprijin, fara nimeni, acum un an eram chiar singura, zile si nopti fara sfirsit. Mimoza.“
(p. 14).

Un text in interiorul caruia autoarea se joaca cu alte texte, cu o abilitate ce mimeaza inocenta, dar nu mai putin fermecatoare prin aceasta.
Romanul este atent construit, organizarea textului nu este mai putin riguroasa daca el se vrea un text-hibrid, aproape baroc. Inclinata spre utilizarea unor ample structuri metaforice („o comparatie e mai putin decit o metafora“), autoarea intituleaza prima parte a romanului O femeie cu care poti sa mergi la furat, dindu-i un final aproape dramatic, tipic romanelor moderniste, putin prea „literar“: dupa o despartire violenta de iubitul ei, Tina are un accident care ii provoaca deopotriva o cadere nervoasa si un avort. Momentul acesta creeaza o discontinuitate in structura textului, o ruptura de nivel. In a doua parte a cartii, Tina se schimba, o noua iubire este „luata mai usor“ si esecul (de data aceasta, autoarea se muleaza mai bine pe sensibilitatea contemporana) trece in modul cel mai natural intr-o experienta de tip literar. Daca viata si lumea se transforma in text, in literatura, textul, in schimb, recupereaza pe un nivel mai inalt functiile realului si ii confera noi semnificatii.
Motivul central al romanului este unul binecunoscut al mortului care revine obsedant in lumea viilor, a carui viata se cere re-traita de un urmas al lui, dar autoarea il trateaza in cheie folclorica: „Obsesia Anestinei e permanenta. A trait-o bunicul, apoi tata, acuma eu. O simt ca pe un punct de sprijin si simplul fapt ca pot sa ma gindesc la ea ma face puternica, e ca si cum ar trai linga mine, ca si cum n-ar fi uitat-o nimeni, de fapt nici n-au uitat-o, nici ai mei, nici oamenii din sat. Nu cred ca acolo unde e acuma a fost vreodata flaminda, ca cerseste de la alte suflete (bunicul zicea ca nu i-a placut niciodata sa ceara ceva), nu cred ca smulge hrana de la ei, de la morti.

Piine si sarmale calde, placinte unse cu smintina i-am dat de pomana toti, probabil ca in raiul ei poate prinzi nestingherita, in tihna, eu stiu ca e printre mortii care au mincare. Asta e“ (p. 11). Carti, cuvinte din carti, intimplari din carti, cuvinte si oameni din realitatea inconjuratoare populeaza deopotriva universul personajelor, asemeni unui caleidoscop care expune vederii fete multiple, intr-un joc acaparator. Scriitoare ea insasi, ca majoritatea personajelor din roman, Tina este obsedata de ideea „dac-am sa transform vreodata povestea asta in ceva credibil“, adica sa transforme realitatea intimplarilor intr-o realitate textuala, ambele la fel de importante pentru niste oameni care „mai mult citesc decit traiesc“. De altfel, intre cele doua tipuri de realitate (realitatea „reala“ si realitatea textuala) raporturile s-au inversat, caci acum „povestea face realitatea“. Insa o poveste care revendica o extraordinara autenticitate, un text care prin fraza ultima se intoarce asupra lui insusi, creind o structura circulara.

 
 
 
Cele mai citite articole
Ca două flori în calea coasei
Ce se întîmplă în Orientul Mijlociu?
TANDEM. Alchimie sau De Vera Rerum Natura
Procesul Vişinescu la Bucureşti (II)
BIFURCAŢII. Prezumţia de vinovăţie
Cele mai comentate articole
Ce se întîmplă în Orientul Mijlociu?
TANDEM. Alchimie sau De Vera Rerum Natura
Ca două flori în calea coasei
BIFURCAŢII. Prezumţia de vinovăţie
Monumentul mizantropiei fotbalistice
Cele mai recente comentarii
Cercetarea comunismului, solidaritati, umbrele trecutului
Câteva precizări
bun interviu, pacat ca are o tema minora
Israelul vazut de mine II
Israelul vazut de mine - I
 
Parteneri observator cultural
Animation Magazine Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural Modernism Reteaua literara Institutul Cultural Roman Gazduire
 
ONB filarmonica george enescu Radio Romania Muzical Artline Liternet Cartier Bookland
 
Phoenix Entertainment Teatrul de arta Radio France International Romania Arhiva Nationala de Filme Uniunea Artistilor Plastici Dana Art Gallery Teatrul de pe Lipscani
 
bookiseala.ro Godot Cafe-teatru Viva East Infocarte Comunitate foto Elite Art Gallery Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Fundatia Culturala Greaca Şcoala Micile Vedete Editura Litera Scrie despre tine Regizor Caut Piesa Muzeul Ţăranului Român Business Edu
 
Senso TV LicArt
Universitatea Bucuresti 150