OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mariana SORA
Marturisirile unui neispravit
Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1999, 304 p., f.p.


Un roman care abordeaza mai multe tehnici de captatio, Marturisirile unui neispravit este alcatuit din „sertare“, peste care cititorul poate glisa, dar si unde poate gasi bric-à-brac-uri, amintiri (de lectura) revelatoare sau tot felul de lucruri interesante.
Conventia jurnalului, publicat postum de catre prietenul-editor, este cadrul prim in care se desfasoara povestea unei vieti. Ici-colo mici „corecturi“ sau observatii in aldine ori in subsol ajusteaza fluxul confesiv. Editorul isi ia chiar raspunderea „sa puna in ordine“ hirtiile ramase de la T., personajul principal al cartii; este pina la urma o punere in abis, pentru ca un capitol din cele sase (intitulat Ratacire), de altfel si partea cea mai consistenta a romanului, a mai fost publicat, separat, la Editura Fundatiei Culturale Romane in anul 1995, sub numele Marianei Sora. In volumul de fata aceasta povestire ii este atribuita misteriosului T. Misterios pentru ca, in Ratacire, eul generator de text „se obiectiveaza“ prin naratorul omniscient, fauritor al unei trame afine cu Moartea la Venetia: aflat in concediu de odihna, T. (el este muzeograf, adica un fel de functionar marunt, grobeian as indrazni sa zic) este nevoit sa faca o escala in orasul de granita A., in drumul sau spre „strainatate“.

In orasul A. se indragosteste si petrece intreaga vacanta, intra dupa aceea intr-un cod rutinier (cum este orice fel de cod...), pentru a se sinucide – alternativa a marasmului provincial. In capitolul urmator „T.“ ne linisteste, face un dialog cu cititorul (in care se recunoaste, isi ia din nou denumirea de „eu“, nu mai este deci un personaj). Dar intrucit fluxul narativ al acestui pseudo-jurnal fusese ordonat si prezentat ca atare de prietenul-editor, mereu anonim, avem probleme cu cronologia. Cu veridicitatea.
Cine scrie? Iata un fragment de la inceputul romanului, in care eul consemnator se lamenteaza: „(E greu sa scriu povestea vietii mele) [...] Dar tu, biet Monsieur Jourdain, care te trezesti facind proza? Nestiind sa pasesti pe coturni, stringind mereu imaginea lumii in oglinda minuscula a metaforei [...] Refuzi totusi sa-ti tirsii papucii umblind in praf pe mijlocul drumului si sa zici: «Marchiza a iesit la ora cinci» sau «Tovarasul inginer a dat din cap si a zis: ...(alte exemple: «deodata fu cuprins de o mare amaraciune si, amintindu-si de toate acestea, se intreba: ce este viata? ce este fericirea?» sau «Deodata fu cuprins de o bucurie, o lumina ii inunda sufletul si-si dadu seama c-o iubeste pe Ioana.»)“ (pp. 48/50)

Vrind-nevrind, cititorul se obliga sa recunoasca, sa aleaga, sa vada ce este dincolo de suprafata lenesa a textului. Lumea cu „tovarasi“, aflata in marginea esopismului, sta si ea in atentia naratorului. De ce scrie? – capata in acest mod proprietati curative, miza existentiala nefiind nici un moment neglijata, mai ales ca, in binevoitorul sau Cuvint inainte, editorul da anumite chei de interpretare prin citarea citorva nume care-l vor fi ghidat pe autorul acestor Marturisiri: Laurence Sterne, Jean Paul, Kafka s.a.
Marturisirile unui neispravit (aluzie la modelul inadaptatului care nu are insa indoieli la modul autenticist) este asadar un titlu dat de editor. O scriitura nu atit constringatoare, procustiana, cit una constrinsa la simplul fapt de a lua distanta fata de locurile comune ale literaturii. Fragmente de jurnal (cu data „ca la carte“), insurgente proustiene, discutii infinite, cu bataie autenticista, alter-ego incubat, apoi exhibat in amintita Ratacire – Marturisirile unui neispravit au gratuitatea onoranta a intrebarilor despre scris, plus o poveste fina, recontextualizata, care plac unui ochi destins.