OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Martha BIBESCU
Destinul lorgului Thomson of Cardington urmat de Smaranda de generalul de brigada lord Thomson of Cardington
Prefata de James Ramsay MacDonald, prim-ministrul Angliei, traducere de Vasile Zincenco, Cuvint inainte de Ion Bulei, Editura Campania, Bucuresti, 2002, 216 p., f.p.


Volumul publicat de Editura Compania ofera, cu subtilitate editoriala, in oglinda, imaginea destinului a doi foarte apropiati prieteni, Martha Bibescu si lordul Thomson of Cardington – fiecare scriind despre celalalt.
Pentru Martha Bibescu, Christopher Birdwood, lord Thomson of Cardington, era compus din „elemente stranii si aparent contradictorii“, iar destinul sau si-ar fi gasit implinirea mai degraba intr-o simfonie decit intr-o carte. Preludiul acestei simfonii e dominat de „tema focului“; lordul Thompson „avea foc in minte si in priviri; vorba lui scinteia, stralucea fara urma de afectare, avea replica, inspiratie, lirism (…)“ (p.14). Acest straniu si contradictoriu personaj, ce surprindea prin „darul limbilor“, usurinta comunicarii fara bariere lingvistice, cum spune in Prefata James Ramsay MacDonald, prim-ministrul de atunci al Angliei, „nu-i suporta usor pe prosti. Prostia pretentioasa era insa, in general, cea care-i provoca o explozie de pierdere a rabdarii. (…) Magarul in piele de leu ii stirnea insa minia si dispretul“ (p.124).

Cei doi s-au cunoscut la Curte „prin muzica“ – in timpul unui concert. Cu trecerea anilor, lordul a descoperit in Smaranda (a se citi: Martha Bibescu) o contradictie care s-a nascut o data cu ea. Era una din frumusetile Smarandalandului (Romania), dar in acelasi timp mult mai mult decit atit: „Smaranda are multi admiratori, dar asta nu o ajuta sa cistige simpatia persoanelor de acelasi sex. Are prea multe avantaje: averea, frumusetea, inteligenta si o pozitie in lumea buna, toate la un loc pentru o singura fiinta sint un pacat de neiertat; numai doua dintre aceste avantaje, oricare ar fi ele, sint de ajuns ca sa trezeasca neincrederea invidiosilor. Intr-o vreme ca asta, pozitia ei este delicata, caci, pe linga celelalte daruri, are un fel de gindi european. Peste zece ani, aceasta mentalitate va fi poate salvarea Europei, dar astazi ea e blamata si criticata“ (p.135). Ce insemna, pentru un lord englez, acel european fel de a fi? Era poate ceea ce memorialistul Constantin Beldie transa in memoriile sale: „o carte aleasa si un sin de femeie rara sint probabil lucrurile cele mai de pret ale unui om intelept“ (C. Beldie, Memorii, Editura Albatros, p.11).

Smaranda stia sa asculte. Stia „sa rida la glumele britanice, sugera paralele frantuzesti; era in stare sa dea luciu chiar si conversatiei unor barbati stupizi, sa emotioneze mintile incete si obosite“ (p.147). Nu a fost greu pentru Thomson sa descopere ca Smarandaland „este o insula latina intr-un ocean de maghiari si slavi. Aristocratia ei comporta un puternic element grec; majoritatea familiilor princiare descind din domnitorii numiti la Constantinopol“. Apoi, „Orasul din Cimpie“, capitala, „e un Paris oriental, dar imoralitatea lui a fost mult exagerata. Viciul este sincer si flagrant, insa, raportat la populatie, nu e mai mult viciu aici decit intr-un orasel din Anglia. Cel mai mare defect al acestor oameni e curiozitatea; e mereu nesatula, iar daca nu se poate hrani macar cu citeva imbucaturi de adevar, se ghiftuieste cu minciuni si cu nascociri din cele mai scandaloase“ (p.153).

Smarandalandul era tara care te uimea prin imprevizibil. Haos in timp de pace si neasteptata organizare pe timp de razboi. Astfel, „in tara asta se petrec lucruri ca nicaieri altundeva. Iata un oras inconjurat de dusman (Bucuresti, noiembrie 1916, n.n.); cu toate astea, in ajunul cuceririi sale, un tren plin de calatori intra in oras si, dupa cite stiu, este poate primul de pe aceasta retea de cai ferate care a ajuns punctual la destinatie“ (p.168).
Toate aceste neajunsuri l-au apropiat pe englez de aceasta mica si neajutorata tara din periferia Europei. Iubirea pe care „acest pamint mic si indepartat“ i-a purtat-o s-a pastrat doar in respirarile Smarandei, caci „Orasul din Cimpie“ l-a uitat cu usurinta. De pilda, catre 1930, strada Cometei, paralela cu Lascar Catargiu, devenea strada Lord Thomson – iar, dupa 1948, noii sositi au numit-o Caderea Bastiliei.