Mircea PORA
Imperiul de praf
Editura Sedona, Timisoara, 2000, 136 p., f.p.
Mircea Pora este autorul mai multor volume de proza: Indiile galante (1993), Celalalt tarim (1994), Glasuri linga leaganul meu (1996) si Nicaieri (1998). A debutat in anii ’80, fiind considerat unul dintre prozatorii timisoreni de prim-plan ai noii generatii.
Caracteristica generala a celor citeva proze reunite in volumul Imperiul de praf este nota vadit experimentala a acestor texte foarte diverse la nivel stilistic si inegale ca dimensiune. Imaginea de ansamblu a stilului este una de puzzle, dinamica si atractiva.
Primul text – Prin pinza vremii – concentreaza citeva tipuri de scriitura, oferind astfel o prima sugestie despre placerea autorului de a ilustra fragmentarismul in proza sa. Naratorul i se adreseaza la persoana intii cititorului, parodiind ideea de moarte cultivata in literatura ca idee a „marelui frig“ sau a „disparitiei“. Amintirile despre intiii ani de profesorat in satul Ohaba-Romana (detaliu din biografia reala a autorului) si lumea intilnita acolo sint resuscitate in stilul ironic, caricatural al lui Radu Petrescu din Sinuciderea din gradina botanica, reprezentant al Scolii de la Tirgoviste, ea insasi o formula experimentala de proza postbelica din literatura noastra: in cancelarie, „barbati incolori, de serie, femei mai degraba grase cu aspect mai mult de gospodine decit de vietati de carte“. Apropierea de scriitorii tirgovisteni ar putea fi motivata si prin prezenta unor pagini de jurnal in scrisul lui Mircea Pora, asemanatoare cu acelea ale unui jurnal sau ale unui „catalog“ de „miscari zilnice“, ginduri, observatii neutre, notatii care surprind minutios trecerea minutelor si a orelor. Amintirile sint pline de culoare. Evocarea apare deturnata in mici naratiuni, uneori dialogate.
Caricaturalul este maniera definitorie a scriitorului: repetatele calatorii cu trenul pe ruta Bucuresti-Timisoara sint si mici exercitii parodice avind ca subiect cultura inalta: „Nici urma de vreo catedrala gotica in preajma garii. Nici de un mare Palat de Justitie, nici de un Conservator de Arta“. In acest prim text exista si doua interviuri fanteziste, luate unei doamne si unui domn de 500 de ani. Intimplarile sint in ambele cazuri de un umor magistral. Domnul care traversase clasicismul si romantismul in timpul vietii isi dezvaluie secretele longevitatii. Un astfel de personaj, desprins parca din estetica iregularului hocketian, apare si in proza Evghenii Andreevici. Inventarea de succinte biografii atribuite unor personaje bizare, hilare, le aminteste pe acelea ale lui Mircea Horia Simionescu din Dictionar onomastic. Aceste portrete cinice apartin participantilor la conferinta despre rolul Papilor din Renastere. Tot in jurul unor personaje scriitorul creeaza un horoscop sui-generis, din mici compozitii, fiecare rubrica avind cite un suport narativ.
Album Topolovat este o parodie alcatuita dupa modelul cataloagelor de arta, numai ca in locul marilor personalitati culturale figureaza locuitorii din satul Ohaba-Romana. Albumul Topolovat este o editie Flammarion si poate fi consultat pentru a afla cum arata Floare lu’ Mugies si alte istorii pitoresti. Ochi rapid… Ochi interior este un text scurt, mai exact este o singura propozitie-colaj, sintagmele componente neavind legatura logica intre ele. Un jurnal american propune o alura stilistica: efortul de obiectivare, de precizie a detaliului in descrierea „realitatii americane“ descoperite intr-o calatorie. Prozatorul reia acelasi procedeu in Exercitii de memorie, scurta relatare a altei calatorii.
Mastile textului sint mereu schimbatoare pentru Mircea Pora, pasiunea catalogarii, a antologarii de personaje reaparind si in Strigarea catalogului. Perspectiva si vocea narativa sint asumate succesiv de fosti colegi de liceu revazuti dupa 10 ani de la absolvire, ale caror nume si declaratii, desigur fictive, sint notate cu maxima scrupulozitate. Rezumatele vietii fiecaruia cuprind intimplari nesemnificative sau tragice – minimalizate insa prin modul in care sint relatate.

