OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nadine GORDIMER
Nimeni alaturi de mine
Traducere de Antoaneta Ralian, Editura Vivaldi, Bucuresti, 1999, 380 p., f.p.


Laureata Premiului Nobel din 1991, sud-africanca Nadine Gordimer, e prezenta in librariile noastre cu un roman-teza, daca putem spune asa. Este o demonstratie (fara a distruge cu totul placerea lecturii) despre normalitatea minoritatilor: a femeilor fata de barbati, a negrilor fata de albi, a homosexualilor (lesbienelor) fata de heterosexuali.

Problema literaturii feministe ar fi, s-a spus, tentatia demonstrativa prea accentuata, care ar afecta valoarea cartilor, acestea fiind un curent prea putin artistic, in vreme ce dimensiunea politica este atotprezenta. Dar sa revenim la Nadine Gordimer. Patosul demonstratiei se adecveaza unui stil „anticalofil“, mai degraba sec, „reportericesc“. De exemplu, pledoaria pentru libertate si neadecvarea standardizatei vieti din reclame la mizeria cotidiana si la problemele reale: „nu exista oare o alta cotidiana, pop-libertate, trimbitata pretutindeni, in magazine si in lifturi si in vehiculele care te transporta in orase si pe drumuri de tara, libertatea-la-indemina-oricui de a alege sa cumperi berea pe care o beau campionii sau samponul pe care ti-l recomanda reginele frumusetii ?“ (p. 40).

Tema romanului este eliberarea, normalizarea vietii in Africa de Sud, lupta pentru recunoasterea drepturilor omului, actiunea lui fiind, prin urmare, direct implicata in problemele contemporane ale tarii (de-a lungul unei vieti, 30-40 de ani). Intra in pagina diversele reforme legislative, discutiile privitoare la proprietate, sistemul bancar, alcatuirea Constitutiei, atentatele asupra oamenilor politici, intoarcerile din exil ale membrilor Miscarii de Eliberare (si diferitele organizatii insesi, cu siglele lor), neintelegerile intre cei eliberati, toate greutatile sociale ale unui nou inceput, guverne care se fac si se desfac amestecindu-i pe buni cu rai, razbunari si reconcilieri nationale, in care ne putem si noi regasi.
Dar mai exista un interes major, previzibil, si anume problema femeii, cautarea de sine de-a lungul unei vieti pe care si-o vrea fara constringeri (nici macar – sindrom al femeii active – constringerea iubirii totale a celuilalt).

Personajul principal (pe care il citim ca proiectie a autoarei), Vera Stark, are o cariera, un prim sot, pe care il paraseste in timpul razboiului (acest fapt, neloial in mentalitatea traditionala, este la un moment dat explicat printr-o nepotrivire de ordin sexual), amanti, un al doilea sot, care renunta la propria lui cariera pentru ea, copii, fara ca preocuparea ei principala (Fundatia Juridica) sa fie deranjata de servitutile vietii de familie („viata personala era pentru ea tranzitorie, in timp ce politica era transcendenta“, p. 357). Nici celelalte personaje feminine (Sibongile Maqoma, Annick) nu-si subordoneaza cariera lumii domestice. Implicate cu totul in epoca agitata in care traiesc, in ciuda pericolelor (Vera e ranita, Sally trecuta pe „lista mortii“), ele n-au nimic din fragilitatea afisata a feminitatii, fara diminuarea in vreun fel a capacitatii de a seduce.
Romanul, agreabil, se dovedeste in final o demonstratie de eliberare, un mic breviar al problemelor lumii contemporane, in care femeile disloca, fara sa vrea (ca Sibongile) sau sa observe (ca Vera) locul masculinitatii, pina la a-l anula (Annie si Lou care adopta o fetita, generind o neconvingatoare scena de „familie“ in totalitate feminina).