OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Radu PETRESCU
Corespondenta. Sinuciderea din Gradina Botanica
Editura Biblioteca Apostrof, Cluj, 2000, 185 p., f.p.


„Epistolarul“ lui Radu Petrescu dezvaluie un personaj tulburator, de o mare complexitate auctoriala si umana, intors spre sine, dar nu mai putin receptiv la lumea din jur. Cele patru serii epistolare (catre Petru Cretia, Miron Radu Paraschivescu, Norman Manea si Mircea Muthu) difera din punct de vedere tematic si al tonului afectiv. In spatiul lor, Radu Petrescu se misca mai liber decit in jurnal – mai „construit“, mai „facut“ – lasind uneori sa-i scape din mina „ocheanul intors“ prin care priveste lumea, desi spectacolul ei „pe viu“ il agreseaza prea ades.
Scrisorile catre Petru Cretia dateaza, unele, din perioada studentiei si a vacantelor petrecute la Tirgoviste – descrieri de natura foarte stilizate, impresii de lectura, preocupari de tinerete – altele, din perioada profesoratului in judetul Bistrita-Nasaud, invitind, fata in fata cu volumul de jurnal Ocheanul intors, la o lectura complementara.

Epistolele catre M.R. Paraschivescu dezvaluie un Radu Petrescu mai mundan, atent la mediul literar, la publicul cititor, cu analize pertinente ale modurilor posibile de receptare a literaturii adevarate intr-o perioada atit de neprielnica acesteia cum a fost regimul comunist. „De fapt, operele spiritului, in aceste conditii, se arata asa cum sint ele in realitate: lucrari facute de foarte putini, cu un pret foarte greu si la care are acces un public la fel de restrins, care poate plati pretul acesta (pag. 81). Cea mai mare parte a corespondentei celor doi scriitori se constituie intr-o analiza rind pe rind a ceea ce li se publica, precum si intr-o incitanta marturisire despre propria creatie. Scrisorile lui Radu Petrescu din aceasta perioada contureaza o poetica explicita, determinind un tip de receptare si un profil al cititorului ideal „in viziunea autorului“.
Capitolul al treilea se deschide cu o evocare a lui Radu Petrescu facuta de Norman Manea – se simte aici o tensiune intre doua tipuri radical diferite de scriitura (arta poetica, atitudine fata de actul scrisului, pozitia scriitorului intr-un regim totalitar). Problematica volumului se re-orienteaza acum, apare un Radu Petrescu „luptator“ pentru independenta scriitorului de regimul comunist – a se vedea discutiile lui cu Norman Manea, redate cu exactitate de acesta din urma: „Si noi am gresit... Trebuia sa ne mobilizam atunci o alta energie, nu doar a scrisului. Sa fi luptat“ (pag. 99). Concluzia lui Norman Manea este semnificativa, ea traseaza liniile unui destin in ultima instanta tragic: „Vulnerat de imunda realitate, nu se mai putea blinda in metalumea hipnotica a Frumusetii. Haosul decaderii din jur fisurase austeritatea delicata a artistului“ (pag. 102).

Pe alocuri, volumul este foarte aproape de a reda un fel de laborator de creatie, ca sa etaleze, alteori, intr-o fascinanta succesiune de imagini, multiple „portrete ale artistului“, printre care acela al unui cititor sensibil, interesat de ceea ce publicau contemporanii sai, ca si al unui ochi critic foarte fin, atent nuantat. Analizele critice ale lui Radu Petrescu, foarte personalizate, intr-un limbaj de cele mai multe ori metaforic, sint, stilistic vorbind, o prelungire a prozei sale.
Interesanta ca tehnica a constructiei – utilizeaza motivul manuscrisului gasit, adaugind la naratiunea propriu-zisa o serie de „alte scrieri“, de unde fragmentarismul si renuntarea la vechea unitate a textului –, Sinuciderea din Gradina Botanica prefigureaza, in citeva locuri, estetismul rafinat din scrierile de mai tirziu ale autorului. Integrarea acestui mic roman in cadrul corespondentei Radu Petrescu-Norman Manea (deoarece autorul i-a daruit acestuia din urma o copie) asigura unitatea formala a volumului editat de Marta Petreu si Ana Cornea.

Cu aceasta noua editie, profilul scriitorului Radu Petrescu se intregeste, caci este aici o extraordinara marturie a unui artist singular (si singur) in epoca, atit de concentrat asupra artei sale incit intreaga lui existenta se reduce la actul scrisului: „Eu, la drept vorbind, nici n-am existat, asa cum nu exist nici acum, eu doar m-am uitat la cele de linga mine pentru niste ritmuri, ca pictorul in fata motivului“ (pag. 57); „Eu am fost trimis pe lume doar ca sa ma rastignesc pe tocul muiat in cerneala. Stiu ca inca nu stau bine pe crucea mea, ca inca nu-mi fac datoria cum trebuie, dar ma caznesc din toate puterile sa nu scap din cuiele care ma pironesc de ea, sa incap bine pe lemnul ei, si din treaba asta nici o mafie nu ma poate face sa cad“ (pag. 86).
Nu in ultimul rind se remarca aspectul grafic oarecum insolit al volumului – Sinuciderea din Gradina Botanica este un facsimil al variantei-manuscris din 1951, iar o parte din scrisori apar atit in forma editoriala standard, tehnoredactata, cit si in fotocopii dupa manuscrise.