OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Stefan Aug. DOINAS
T de la Trezor
Editura Fundatia Culturala Secolul 21, 2000, 372 p., 70.000 lei

Sint doua motive care fac din culegerea de proze T de la Trezor a lui Stefan Aug. Doinas un eveniment editorial: un poet celebru debuteaza in proza si, strins legat de acest fapt, simplul sau gest de a oferi cititorilor ceva nou – desi este un clasic in viata – nu a cazut (ca la multi altii) in vertijul reeditarilor.
Inca din prefata ghicim o voce „prozastica“ neasteptat de autentica (de „necontaminata“ de vocea poetica): „Paginile ce urmeaza sint rodul unei ambitii desarte, secretiile intermitente ale unui fluture care se vrea neaparat omida. Ele trebuie citite cu indulgenta, in zig-zag (asa cum e zborul lepidopterei respective), si apreciate dupa mireasma florilor pe care a poposit“. In 1975, autorul incepea primele incercari in directia prozei – textele sint, spune el, texte de laborator, fara veleitati deosebite etc. Aerul de „santier“ este insa foarte greu reperabil, majoritatea prozelor fiind extrem de compacte, fara fisuri specifice.

Volumul cuprinde doua sectiuni: fiecare exploateaza o anumita maniera precisa de a face proza. In prima gasim mici povestioare asemanatoare, prin fantasticul lor livresc si prin caracterul parabolic, cu cele din Cartea de nisip de Borges. In ultima parte, accentul se muta de pe intensitatea unei observatii sau a unei idei pe desfasurarea mai ampla a unei intrigi – textele sint mai lungi. Desi, din punct de vedere narativ, textele sufera aceasta schimbare, temele si intentiile autorului ramin cam aceleasi – crearea unor lumi utopico-ironice, inventarea de situatii stranii. Principalul conflict al intregului volum este, ca si la Borges, imixtiunea livrescului in real, jocul cu diversele grade de existenta pe care le poate lua un text.

Pe o plaja, naratorul joaca sah cu Afrodita, proaspat nascuta din spuma marii. Zeita triseaza, folosindu-si farmecele dumnezeiesti si femeiesti. Intr-o tara a Valizelor lucrurile sint vazute din perspectiva unei valize – un obiect, nonanimat narator, descrie dificultatile pe care le-a avut la trecerea granitei. Intr-o alta lume utopica (caracterul subversiv al unora dintre scrieri este uneori deranjant de evident), Inspectorul General cu Problemele Spatiului propune abolirea tridimensionalitatii. Urmarea? „Iubitele ne-ar astepta in gara/ Subtiri ca o foita de tigara.“ Gasim si un tratat de campanologie (stiinta clopotelor), descrierea unui congres al AIVAF-ului (Asociatia Internationala a Vinatorilor de Animale Fabuloase). In alta proza, un personaj are in fata un text care dispare pe masura ce e citit (idee prezenta si intr-un cunoscut videoclip al lui Björk); un individ derutat de evenimentele din ’89 gaseste o solutie extraordinara: observa ca gaura din drapel este, de fapt, un soi de teleportor. Un fluture evadeaza dintr-o pictura si omoara doi tineri care privisera indelung acea opera. In fine, in textul care da numele volumului, naratorul este Trezorierul Fondului National de Cuvinte (o binecunoscuta functie orwelliana). Acesta pune bazele unei societati si ale unei culturi perfect controlabile. Una dintre deciziile absurde pe care le ia acest cenzor este interzicerea folosirii timpului viitor de catre plebe. Povestea se incheie brusc si fortat, autorul avertizind ca e neterminata si ca a preferat sa o publice astfel.

Asadar, o lume extrem de vitala, de agitata, pentru un scriitor din scoala poetilor lucizi (scoala Valéry). Expresivitatea acestor rinduri epice este extraordinara, atmosfera stranie care domina fiind, in buna parte, rezultatul unei dozari stilistice de maestru. Jocurile de cuvinte intr-o societate precum cea din proza T de la Trezor pot avea urmari neasteptate, pot umili sau lauda, pot ridica in rang sau pot ucide (asta se intimpla cu unul din ajutoarele trezorierului – din fericire... fusese realizata o clona): „Bietul Number One!… s…t i-am schimbat numele, gratie unui artificiu cum nu se poate mai simplu si mai eficient: am citit laolalta ceea ce se scria separat si am pronuntat pe italieneste ceea ce se articula pina atunci in engleza: Nomberòne!... – Ah, ce minunat i se potrivea acest augmentativ ironic, pretentios si sforaitor“.