OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ulf GYLLENHAK
Unde e tata? – romanul unei acuzatii
Traducere de Carmen Nicolaescu, prefata de Radu Jörgensen, Editura Scandic, Bucuresti, 2001, 170 p., f.p.

Benjamin Christoph, din Göteborg, de profesie scriitor, e acuzat de fosta sotie ca ar fi avut relatii incestuoase cu propria-i fiica, minora. In ciuda faptului ca Lena Christoph nu aduce probe, sprijinindu-se doar pe raportul evaziv al doctoritei, ancheta se deruleaza si Benjamin este chemat la tribunal. Fetita – Lovisa – este supusa investigatiilor medicale si este integrata intr-un program al Clinicii de psihiatrie pentru copii si tineri, iar tatal isi pierde dreptul de a-si vedea din cind in cind copilul.
Politia, serviciile de asistenta sociala, psihologii etc. pornesc de la ideea ca barbatul este vinovat. Simpla acuzatie a mamei este suficienta pentru o prezumtie de vinovatie. Absurdul situatiei, suspiciunea de incest bazata pe o fraza ambigua din certificatul medico-legal („Aprecierea mea este ca aici nu este nimic care sa indice leziuni actuale, dar nici nu poate fi exclus ca vreun abuz sa fi survenit cu mai mult timp in urma“), supozitiile inexplicabile ale Lenei si reactiile ei violente determina o criza puternica fostului sot. Se pare ca Lena, psiholog, e victima propriilor ei complexe, de copil parasit cindva de unul dintre parinti. Altminteri comportamentul ei este de neinteles; nu se poate sustine ca Lovisa a fost violata numai pentru ca deseneaza obiecte alungite si coloreaza in negru portretul lui Benjamin.

Romanul critica excesele pe care le-a produs feminismul: in ultima instanta, B. Christoph e considerat vinovat fiindca este barbat si fiindca este acuzat de catre o femeie. In plus, atitudinea celorlalti, si mai ales a celorlalte – cu putine exceptii –, este incriminatorie inca de la inceput, lumea il condamna fara sa verifice si fara sa-i acorde posibilitatea de a se disculpa. Prin urmare, drama personajului masculin este inevitabila: invinuirea inchipuita si absurda forteaza limitele firescului si ale bunului-simt, ii distrug reperele de normalitate si destrama comunicarea in interiorul cuplului. Lena si Benjamin nu se iubisera, dar „efectele de tip kafkian pe care isteria feminista le poate produce“ – cum observa Radu Jörgensen in Prefata, comentind impactul deosebit al romanului in Suedia – duc la dezvaluirea incompatibilitatii dintre ei. E o smintire a relatiilor interumane, cu repercusiuni majore asupra lui Benjamin, din perspectiva caruia aflam evenimentele: „I se deschide o lume cu totul noua, lumea barbatilor divortati, o lume mobilata cu cioburi de casnicii sparte, plina de aschii imprastiate ca dupa un naufragiu, o lume populata de barbati fara directie, cu busole stricate si harti cu desenul estompat, chinuiti de regrete si dispret de sine fiindca nu gasesc drumul“ (p. 57). Omul este descumpanit de ceea ce i se intimpla, iar criza devine si una a scriitorului: contractul cu editorul nu este indeplinit, nu scrie decit patru nuvele inserate in materia romanului.

Momentele de maxima incordare sufleteasca, dar si de suspans narativ sint acelea in care Benjamin Christoph, dupa infruntarile cu fosta lui sotie sau intilnirile cu avocatul, se indreapta spre computer, il aprinde si incepe sa scrie nuvela ori ramine pentru mult timp cu ochii hipnotizati de ecran. Sint si unicele momente de revolta ale barbatului inainte de ultima sa decizie, cea de a-si dovedi nevinovatia. Fiindca Benjamin e un caracter „slab“ – sa nu zic un barbat slab – care-si da seama ca relatia cu Lena a fost, ca in nuvela lui: Falsa furnica uriasa de Columbia, o „pista falsa“ si un „exemplu inspaimintator“.
Romanul lui Ulf Gyllenhak (tradus de Carmen Nicolaescu, autoarea citorva interesante „observatii despre o retorica a privirii“ la finele cartii) pare sa spuna: „Uite ce ne fac femeile!“ (sau „Uite ce ne fac feministele!“), ceea ce nu e tocmai cavaleresc din partea unui barbat.