PSD după Jos Securitatea! şi Jos Iliescu!

Autor: Bedros HORASANGIAN | Categoria: Politic | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Puţini dintre cei care la începutul anilor ’90 strigau de mama focului şi tata apelor tulburi Jos securitatea! şi Jos Iliescu! îşi puteau închipui atunci că vor apuca ziua cînd vor privi la televizor Congresul PSD din februarie 2010, pentru alegerea unui nou preşedinte al unicului partid rămas, zice-se, de stînga. (Asta în timp ce celelalte formaţiuni politice actuale au devenit, puiate din aceeaşi generoasă matcă a FSN-ului, atotbiruitor şi atotcuprinzător, zice-se, de dreapta.)

Congresul PSD a fost urmărit de toată suflarea cetăţenească şi politică românească şi nu avem cum să evităm subiectul. Contre şi vorbe multe, candidaţi şi candidate, delegaţi şi delegate din toate colţurile şi zările României, peste 1.700 de membri aduşi să propună, să candideze şi să voteze. Tot în acelaşi loc, dacă memoria nu ne joacă feste, cei peste 8.000 de delegaţi ai ţărănimii române declarau încheierea colectivizării în România (şi tot la Romexpo, preşedintele Iliescu, în iunie 1990, mulţumea minerilor pentru „curăţenia“ efectuată în Capitală).

Peste ani constatăm că nu s-a încheiat nimic şi sîntem obligaţi să luăm totul de la capăt. Acum, agricultura este pe butuci şi un comisar european pentru agricultură, Dacian Cioloş, ne tot cere proiecte („ajutaţi-mă să vă pot ajuta!“). Stăm bine, în schimb, cu politica. Mult zgomot pentru nimic nou, am putea avansa o idee, nici măcar foarte originală.

Preţ de două luni am tot asistat la fel de fel de dispute retorice, dar şi de culise, unde interesele oculte ale ocultei actuale puteri nu erau simple jocuri de glezne. Personalităţi şi grupuri de interese, central-bucureştene (Ion Iliescu, Adrian Năsatase, Mircea Geoană, Cristian Diaconescu, Miron Mitrea, Marean Vanghelie) sau locale (faimoşii baroni, de la Radu Mazăre la ceilalţi mahări regiolocali, Oprişan, Nichita, Hrebengiuc etc.) s-au tot atacat, dar şi combinat în fel şi chip ca să iasă din pălărie un outsider ca Victor Ponta, cumva contra aşteptărilor şi jocurilor de culise.

Cum se va poziţiona PSD faţă de un PD-L atotputernic şi faţă de preşedintele Băsescu, atent să nu-i fluiere nimeni în recent sfinţita biserică de la fosta mănăstire Cotroceni? Sînt multe semne de întrebare, dincolo de personalitatea noului ales în fruntea unui partid, care, oricîte ironii ar face la adresa lui anticomuniştii de ultimă generaţie, nu poate fi neglijat în înfruntarea politică.

Pentru perioada imediat următoare va fi foarte important cum va reacţiona noua conducere a partidului la speranţele şi doleanţele a milioane de cetăţeni cu grave probleme sociale. Va conta semnificativ activitatea PSD, ca partid de opoziţie. PSD a avut şi a rămas cu un mare bagaj de imagine şi de votanţi în bazinul său electoral, aşa încît toţi prădătorii – în termeni zoologici – politici ar fi interesaţi să smulgă cîte o halcă din marele ierbivor pe cale de a fi răpus definitiv. Va putea fi el complet anihilat? E bine, e rău?

Vocile politologilor de serviciu de pe malurile Dîmboviţei sau ale Potomacului clamează existenţa benefică a doar două partide politice. Unul de stînga, altul de dreapta, pe eşichierul nostru politic. Dar nu ar strica să fie controlate şi manipulate de aceeaşi sursă de putere. It’s something wrong?

Aşa că am asistat la o lungă ciorovăială internă a PSD-ului, care a culminat cu venirea la şefia partidului a junelui politician Victor Ponta. Nu, nu este un procuror comunist, cum aiurea-n tramvai şi cu falsă mînie proletară îl taxa clientul nostru, proful de la Cluj, Emil Boc, ci un produs tipic al vieţii politice româneşti postdecembriste. Ouat din incubatoarele partidului lui Ion Iliescu, împins la deal şi la posturi de conducere vizibile de fostul prim-ministru Adrian Năstase, Victor Ponta nu este de capul lui. Cum nici Nicolae Ceauşescu nu era, cînd alde Maurer, Drăgici şi Bodnăraş îl preferau în locul lui Apostol, cu gîndul că-l vor manipula mai uşor.

Vom vedea cît şi cum va putea Victor Ponta aduce un suflu nou peste social-democraţia românească, unde tradiţia sindicală şi militantă a lui Dobrogeanu-Gherea şi I.C. Frimu ar putea resuscita virtuţile şi potenţele unei reale stîngi europene de ultimă generaţie. Stînga în sine nu e atît de rea şi ticăloasă cum s-a impus în ultimii ani la noi, percepută doar în siajul crimelor comise de fostul regim comunist. Departe de a fi „bună“, actuala pseudodreaptă românească nu este decît o adunare de învîrtiţi puşi pe căpătuială şi nimic mai mult. Stînga şi dreapta româneşti vor trebui reinventate, după ce o generaţie, două de inşi puşi doar pe căpătuială vor dispărea din politică. Faptul că grupul aşa-zişilor independenţi ai generalului Gabriel Oprea se îngroaşă cu noi fugari din PSD – de talia senatorului Şerban „Şpagă“ Mihăilescu – confirmă aprecierile noastre legate de fripturismul şi oportunismul românesc în dauna ideologicului.

Dacă Victor Ponta va putea aduce ceva nou în social-democraţia noastră ar fi salutar. Avem mari rezerve, însă, că se mai poate aduce ceva nou în politica românească. Vom merge, ca şi pînă acum, cum, necum, pe improvizaţii şi vom zice că e bine. Dar cine a zis că e rău? – se tot întreba, hîtru, un spirit viu ca Mircea Crişan.

PSD va juca un rol important pe scena politică românească, dincolo de aprecierile noastre, mai mult sau mai puţin ironice. Ion Iliescu dispare, Serviciile rămîn. Asta pentru ca cei mai curioşi să ştie cum stau treburile.

Recomanda articolul prin: