OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nae IONESCU
Opere VI, Publicistica 1, 1909-1923
Editie ingrijita de Marin Diaconu si Dora Mezdrea, Editura Crater, Bucuresti, 1999, 573 p., f.p.


Continua seria reeditarilor scrierilor lui Nae Ionescu cu cel de-al saselea volum de Opere, consacrat publicisticii din anii 1909-1923 din revistele vremii la care a fost redactor sau la care a colaborat: Noua revista romana, Insula, Ideea europeana, Dreptatea sociala, Revista de filozofie. Volumul contine un numar foarte mare de articole, recenzii, cronici dramatice, plastice, polemici, ginduri de intimpinare a unor opere, scurte prezentari comemorative, reportaje, notele unei calatorii in Germania, comentarii politice, „fantezii critice“ etc., toate marcate polemic.

Spre exemplu, nu este deloc surprinzator articolul despre volumul de nuvele al lui Eminescu in care proza Sarmanul Dionis este pur si simplu desfiintata. Parerea lui Nae Ionescu ca Eminescu nu este un filozof, ci un fantast, ca Sarmanul Dionis nu este o nuvela filozofica, ci „o istorioara fantastica“, este elaborata sistematic, urmind un anume plan al analizei, bine conturat, cu demonstratie si concluzii: „Toata descurajatoarea lipsa de logica ce caracterizeaza aceasta povestire sta martora ca sa dovedeasca impotriva oricui ca Eminescu nu a fost un filozof“. Dupa parerea lui Nae Ionescu, Sarmanul Dionis n-ar fi decit reducerea gindirii lui Eminescu la filozofia kantiana, la ideile cuprinse in Critica ratiunii pure.

Parcurgind publicistica anului 1912 observam mai multe articole adresate lui E. Lovinescu, adversarul sau redutabil. Unul dintre portretele pe care N. Ionescu i le face lui Lovinescu (ar putea fi mai bine numit antiportret), pare sa concentreze toata inversunarea si tot spiritul sau negativist. In finalul articolului, cinismul si aciditatea autorului ating punctul maxim: „Eterna Sancta Simplicitas traieste in el imbracata in uniforma adevarului. Monocroma, monotona, monoforma, ea este mai mult decit impecabila: este oficiala. Aparitia lui Lovinescu demonstreaza necesitatea unui nou semn grafic: punctul de nedumerire.“ Pe linga articole de tipul celor deja mentionate, Nae Ionescu a scris si o serie de dialoguri, urmind modelul schitei umoristice. Personajele sint intotdeauna recognoscibile printre personalitatile epocii. Malitiozitatea, intentia satirica, pamfletul politic se regasesc cu aceeasi usurinta si in acest gen de dialoguri bizare: Interviu cu boul lui Grigorescu, In loc de interviu cu jobenul D-lui Victor Eftimiu, Interviu cu statuia lui Ovidiu.
Un alt gen experimentat de N. Ionescu este cel al fanteziilor critice: Homerica lupta a unui om mare cu niste gindaci mici, Streangul!, ambele purtind subtitlul: Fantezii critice.
Malitiozitatea nu-l paraseste nici un moment pe autor pe parcursul acestor scrieri. Atunci cind nu se transforma in atacuri directe, ele pot deveni lecturi interesante.