OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Frédéric BEIGBEDER
199.000 lei
Traducere de Marie-Jeanne Vasiloiu,
Prefata de Lucian Georgescu,
Editura Pandora-M, Tirgoviste,
2004, 300 p.


E greu sa scrii despre cartea lui Beigbeder. Mai ales daca nu vrei sa aluneci in acel discurs eshatologic ce o insoteste pretutindeni si care i-a insotit si promovarea in Romania. Este totusi vorba despre literatura (asta o dovedeste insasi existenta cartii) si poate ca ar fi bine sa o tratam ca atare. Dincolo de imaginea copywriter-ului care dezvaluie mecanismele malefice ale publicitatii si, prin aceasta, declinul societatii capitaliste occidentale, scrierea unei carti de literatura, si nu a unui eseu sau realizarea unui film are importanta sa in discutia de fata. Eu cred ca este chiar lucrul esential.
Pentru inceput, faptele: Frédéric Beigbeder (n. 1965), absolvent Sciences-po (1986), scriitor (Mémoires d’un jeune homme dérangé, La Table Ronde, 1990, trad. rom. Memoriile unui tinar ticnit, Editura Pandora-M, 2004; Vacances dans le coma, Grasset, 1994; L’amour dure trois ans, Grasset, 1997; Nouvelles sous ecstasy, Gallimard, 1999), dandy obisnuit al cluburilor pariziene, cronicar literar in presa, radio si televiziune, creator al unui premiu literar (Prix de Flore) si, ceea ce e cel mai important, copywriter in filiala franceza a firmei de publicitate „Young &Rubicam“, scrie o carte in care dezvaluie lumea sinistra a publicitatii, care conduce lumea prin mijloace ascunse, care manipuleaza consumatorii facindu-i sa cumpere produse pe care acestia nu le doresc, pe scurt, un 1984 al vremii noastre. 199.000 lei (99 Francs, Grasset et Fasquelle, 2000) apare in septembrie 2000, insa inainte de lansare scriitorul este concediat de la agentia de publicitate care aflase despre continutul romanului, cu alte cuvinte despre tradare. Motivul este bineinteles altul, pentru a nu face vinzare cartii. Romanul este „le succès de la rentrée“, cu peste 350.000 de exemplare vindute, si asta si in urma unei campanii publicitare zgomotoase, orchestrate de aceasta data de autor.
Dificultatea despre care vorbeam la inceput vine in primul rind din statutul acestei carti. Noutatea, care tine intr-o mare masura de experiment (un experiment totusi diferit de cele cu care ne-a „obisnuit“ literatura), apare din relatia dintre fictiune si realitate. Impresia generala este a unui text provocator, care este dificil de incadrat. Asa cum remarca la aparitia cartii Michel Houellebecq, scriitorul francez de la care se revendica Beigbeder, „avem de-a face cu un obiect de tip nou. De fapt, cartea pare ca functioneaza ca un fel de dispozitiv experimental: se descrie o situatie apropiata de viata reala, incluzind si scrierea unei carti, se incearca sa se afle cum poate evolua.

Momentul experientei este receptarea cartii de catre public; modificarile intervenite in viata reala a autorului vor valida sau nu ipoteza de plecare“ (Michel Houellebecq, La Privatisation du monde, in Le Nouvel Observateur, 29 august 2000). Lasind deoparte ideea la care ajunge Houellebecq, aceea a atacului realitatii impotriva fictiunii (aici vorbind despre procesul care i s-a intentat dupa aparitia romanului Les Particules Elémentaires), din punctul nostru de vedere, constatarea este foarte utila. Romanul contemporan de acest tip (Bret Easton Ellis, Houellebecq etc.), care a fost numit post-naturalist, intretine o relatie problematica cu realitatea. Amestecul de sex, droguri, cinism specifice acestor texte, prezent din plin si in 99 Francs, il face pe Beigbeder sa mentioneze aproape in toate interviurile pe care le-am citit ca nu trebuie confundat autorul cu naratorul. Faptul ca Octave, eroul cartii, se drogheaza in fiecare zi, vede in firma de publicitate o intreprindere nazista, iar Addias-ul este considerat un Auschwitz modern, nu inseamna ca in realitate autorul este astfel. Insa revolta, supararea, dezgustul si dorinta de a da in vileag secretele manipularii sint reale si ele au fost cele care au stat la originea cartii.

Romanul este alcatuit dintr-o increngatura de limbaje: exista capitole cu diverse moto-uri, pauze de publicitate (lasam cititorii sa descopere la ce se face reclama), jocuri de cuvinte, inserturi cu sloganuri la produse comerciale (finalul are bineinteles o semnificatie simbolica). Un aspect care mi se pare important de semnalat este un tip special de metalimbaj prezent in carte. Beigbeder, ca si Octave, avea sarcina de a inventa sloganuri publicitare, si acest lucru se vede in stilul cartii. Formulele scurte, dar cu impact la consumatori, paradoxurile (pe urmele lui O. Wilde sau Jules Renard, care este scriitorul clasic preferat al lui Beigbeder) fac din acest roman si un roman despre limbaj, despre limbajul publicitatii.
In ciuda acestui fapt insa naratiunea este bine construita, ritmul este alert, unele scene sint chiar memorabile datorita unghiului propriu de vedere al naratorului. Astfel, reuniunea de lucru a creativilor din agentie este nu numai o dezvaluire a metodelor de realizare a unei reclame pornind de la analiza consumatorilor-tinta, ci si o satira furibunda la adresa celor care le produc: „Cind nu ai nimic pregatit, trebuie sa vorbesti ultimul si sa treci in contul tau spusele celorlalti. In orice reuniune, cel ce vorbeste la urma are intotdeauna dreptate. Sa nu pierzi niciodata din vedere ca scopul unei reuniuni e sa-i lasi pe ceilalti s-o zbirceasca“ (p. 63).

Interesul in timpul lecturii este sustinut si de un joc cu pronumele personale pe care si l-a impus autorul ca o constringere. Fiecarui capitol ii corespunde un pronume personal, care da modalitatea de adresare (capitolul al doilea, Tu, este scris la persoana a II-a singular s.a.m.d.). Caleidoscopul narativ creat nu numai ca multiplica perspectivele in care textul isi contine personajul sau intra in relatie cu cititorul, ci creeaza si un foarte interesant joc al subiectivitatii si al obiectivitatii. Scrierea la toate cele sase persoane ale pronumelui personal este o constringere care dovedeste inca o data ca romancierii francezi au asimilat productiv experimentalismul grupului Oulipo. Beigbeder chiar citeaza intr-un interviu o remarca a lui Georges Perec: „La contrainte sert à faciliter la racontouze“ (ceea ce ar insemna aproximativ placerea de a povesti). Constringerea nu este vazuta ca fiind ceva care ar steriliza textul, ci, din contra, este un fel de motor al povestirii. Aspectul formal remarcat aici este insa atit de bine integrat in compozitia romanului incit aproape ca nici nu se mai remarca.

Publicitatea, zeul rau al acestei lumi. domina intr-un mod paradoxal viata lui Octave. El scrie cartea pentru a o denunta, dar, in acelasi timp, continua sa traiasca in interiorul ei si sa respecte regula jocului. Clipul publicitar la iaurtul cu pricina se face la Miami, actiunea evolueaza imprevizibil pentru personajul principal, insa fondul discutiei ramine. Pentru lumea in care traieste (traim?) nu mai exista nici o alternativa, nici o scapare, un Rimbaud nu mai este posibil astazi (sau daca este, precum Salinger despre care nu mai stim nimic de citeva decenii, asta nu e o solutie productiva). Lumea pe care o descrie Beigbeder este o lume in care banul stapineste violent si brutal. De aici si problema titlului. Atunci cind titlul este pretul inseamna ca materialul, continutul nu mai conteaza. Lucrurile (les choses) s-au transformat in preturi.

Aici apare problema cartii lui Beigbeder. El scrie aceasta carte ca pe o eliberare, ca pe un act de fronda, insa ramine in sistem, este un scriitor foarte vizibil la televiziune si in presa, in lumea mondena pariziana. Atitudinea sa este paradoxala. Atunci cind i se reproseaza mondenitatea, el raspunde foarte inteligent ca si Stendhal, si Cocteau, si Scott Fitzgerald au fost mondeni, si ca Gide a refuzat sa-l publice pe Proust exact din acest motiv. El propune o lupta din interior spunind ca respecta critica de tip Bourdieu sau Debord, insa aceasta nu este de ajuns. Literatura este vazuta ca un spatiu al libertatii (doar in literatura nu a intrat publicitatea) si de aceea el intelege sa o practice in raspar si in acelasi timp in acord cu contemporanii. Dupa succesul acestei carti el a ajuns director literar la Flammarion, cota lui a crescut si mai mult si, de-acum, aprecierea acestui scriitor ramine la latitudinea cititorului. Iar astazi, contextul conteaza in aceeasi masura ca si textul.

P.S. In acest an, Prix de Flore, al carui initiator este Beigbeder si printre ai carui laureati se numara si Houellebecq, i-a fost atribuit americanului Bruce Benderson pentru Autobiographie érotique, éd. Rivages, 2004. Titlul original este The Romanian si este jurnalul fictiv al unei aventuri homosexuale la.... (si aici site-urile pe care le-am consultat nu erau hotarite daca e vorba despre Budapesta sau Bucuresti).