OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Sintem deseori tentati – unora din noi chiar le face placere – sa vinam inabilitatile din reclame; e mai ales cazul spoturilor TV, atit de inoportune, dar vai, atit de indispensabile, din moment ce-ntrerup filmul, tocmai pentru a-i finanta practic difuzarea... Artele „nobile dar scapatate“ i-or mai suporta pe criticii lor impresionisti, naraviti in a arbitra eleganta unor tot mai inefabile haine-mparatesti. Cronicarul publicitatii e insa constrins – de insasi rigoarea stiintifica a instrumentelor sale – la permanenta testare a succesului de public, concretizat in foarte concrete cifre de vinzari.
Cel ce scrie recunoaste ca s-a pripit uneori in evaluarea unor reclame, gasindu-le inconveniente, ce s-au dovedit in timp a fi, dimpotriva, mari trucuri de succes. Acum vreo 5 ani, in cronica pe atunci gazduita de Dilema, subsemnatul se declara cel putin nedumerit de o aparenta eroare de compozitie a cadrului: era vorba de esarfa ce o gituia cu severitate pe una din tinerele marturisitoare ale avantajelor absorbantului Always. Aparenta stingacie de vestimentatie s-a dovedit insa a fi o subtila sugestie a beneficiilor produsului: ei bine, infofolirea gitului exprima in mod conotativ tocmai acel gen de protectie despre care se facea vorbire cu discretie si oarecum cu jena in mesajul denotat. Ca marca respectiva e lider de piata la respectiva categorie de produse si datorita acelui spot – e lucru stiut…

La recentele alegeri, programarea unui articol in Capital tocmai in saptamina de dinaintea turului II l-a facut pe subsemnatul sa se pripeasca in evaluarea critica a campaniei lui Traian Basescu. Eventualitatea ca acesta sa depaseasca in citeva zile acel 45% obtinut de Sorin Oprescu parea exclusa, mai ales in conditiile unei campanii eterogene si distonante. Ei bine, tocmai aceasta aparenta carenta a facut posibil ceea ce parea putin probabil. Unitatii monocorde a campaniei PDSR i s-a gasit antidot tocmai in mesajul mozaicat al campaniei basesciene. Tonul emotional si sugestiile paternaliste ale „Doctorului providential“ au fost combatute de aceasta polifonie polemica, anti-propagandistica, asimilabila satirei de tip Divertis sau Catavencu care tocmai astfel a reusit sa disloce din apatie o mare parte a bucurestenilor.
De acum, responsabilul acestei rubrici se va pazi sa caute nod in papura publicitatii de orice fel. Ce daca mai multi experti in domeniu i-au semnalat ca la sfirsitul spotului-poem cavaleresc pentru Stella Artois exista o grosolana saritura in cadru, tocmai pe figura frumoasei zine revelatoare a Graal-ul beraresc?!

Putina documentare si iata problema elucidata: aparenta inabilitate de montaj e de fapt un procedeu menit sa ne aminteasca senzatia de fugacitate a secventelor pe care o traim atunci cind visam: n-ar fi unica tentativa publicitara de aproximare a placerii la nivel pur, subconstient…
O justificare la fel de profunda ar trebui cautata si pentru ultima traznaie din oras: barbatul cu sini de femeie care-i sperie deopotriva pe automobilisti si pietoni pe ditai panourile stradale! E vorba de o iluzie vizuala nu se stie cit de voluntara: halatul lui Osvaldo Laport face asa niste pliuri peste pectoralii acestuia, incit de la distanta contureaza in masa pectoralilor acestuia nimic altceva decit un ditai piept de doica! O doica… Bona! Sa-si fi planificat oare strategii laudatori ai detergentului o evocare a figurii androginului? Sa fie aceasta consecinta mai noii exploatari publicitare a sexualitatii feminine, suprapusa deja traditionalei stimulari a libidoului masculin? N-ar fi exclus…