OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Metroul bucurestean nu-i tocmai tren de placere. Iar o calatorie prin strafundurile metropolitane nu prea aduce-a promenada. Dimpotriva. Metroul sufoca, apasa, deprima. Printre bolile profesionale de care sufera impiegatii Metrorex-ului se numara, poate inaintea celor strict fizice, afectiuni psihice precum depresia si claustrofobia. In ce-i priveste pe utilizatorii constanti ai metroului, nici ei nu debordeaza de fericire atunci cind ii coboara zilnic scarile. E fapt constatat in cazul altor metrouri din lume, inca dinainte ca binefacerile trenului metropolitan sa fericeasca si capitala noastra: cine ia metroul in fiecare dimineata capata cu vremea un soi de rutina a motaielii intre statii, vecina cu starea de veghe. Mersul cu metroul ajunge sa le continue practic somnul. Numai ca nu-i un somn dulce si natural, ci unul morbid, paralizant si obositor. Cu vremea, aceasta obisnuinta trece pe nesimtite in lehamite.

In acest regat al tenebrelor, in care omul simte ca se transforma-n cirtita, unul din putinele surse de distractie, poate chiar de placere, daca nu chiar de regasire a instinctelor firesti, il constituie panourile publicitare. Mai ales cele cu peisaje vaste din natura – imagini euforice si vitale –, acelea contrasteaza cel mai clar cu mediul inchis si tehnologic al statiei de metrou, cu acea aglomerare de beton, metal si igrasie ce le-ar putea evoca amatorilor de SF un cavou al robotilor.

Iata de ce publicitatea in metrou e dificila, iata de ce strategiile de campanie o iau in seama cu toata atentia. Studiile psihologice care au revelat „sindromul dormitarii“ i-au descoperit acestuia si un soi de paleativ, demonstrind ca publicul acorda panourilor din statiile metropolitane nu doar un plus de interes, ci si un plus de simpatie. Marfa astfel publicizata este implicit avantajata. Oricit de anoste, panourile subterane au darul de a-l reconforta pe calator. Privirea lui se agata inevitabil de aceste unice pete de culoare dintr-o lume a mohorelii. Si ele i se fixeaza in memoria atit rationala cit si afectiva, spre a iesi la lumina din subteranele constiintei la momentul potrivit.

O data ce un anuntator isi axeaza outdoor-ul pe aceste zone ale traficului subteran (pornind cel mai adesea de la orientarea produsului spre acel segment de public care le frecventeaza), el are posibilitatea de a fructifica factorul psihologic favorabil mai sus-amintit. Imaginile din panouri reusesc sa compenseze senzatia dezolanta a vagaunii metropolitane cu imagini ale naturii in toata splendoarea ei; imagini ale evadarii, ale aspiratiei spre vacanta; imagini ale scurtului vis citadin in plina toropeala matinala. Cel mai mare succes il au – cum spuneam – panourile cu peisaje din natura. La reclama pentru tigari – drumuri nesfirsite cu limuzina sau Harley-ul pe autostrazi ce taie preria; cu caii printre canioane sau dealuri inverzite; sau cu iahtul printre insule grecesti. La reclama pentru cafea – un cer senin, cu norisori conformi, zarit, ca-ntr-o pinza de Magritte, in ceasca – in semn de „zi buna“.
Functionind pe principiul fototapetelor „pentru relaxare“ sau al casetelor video cu imagini de piriiase, dupa care se dau in vint nemtii si japonezii, ca sa-si alunge stressul la sfirsit de zi, crimpeiele de natura din panotajul subpamintean au darul sa simuleze evadarile (si sa stimuleze vinzarile…).