OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In Bucuresti, turul II al localelor 2000 a fost, dincolo de confruntarea a doua oferte de administrare, o confruntare a celor doua mari directii de comunicare politica: una linistitoare, paternalista, predominant emotionala, menita sa-i aminteasca bucuresteanului, asemeni unui fiu ratacitor, in ce parte poate regasi confortul, siguranta, protectia; cealalta, dimpotriva, „isteata“, solicitanta, predominant rationala, cu intentia de a-l smulge pe bucurestean din apatia acumulata-n ultimii ani in raport cu problemele politicii si ale administratiei „macro“.
Remarcam in episoadele trecute eroarea unor voiosi analisti de a fi dibuit un anume stil occidental de campanie tocmai la candidatul taranistilor, C.C. Chirita. E cazul sa-i indrumam, fie si post factum, inspre acea campanie care a aproximat cel mai bine profesionismul occidental, si anume cea a lui Sorin Oprescu, candidatul PDSR.

Panouri cu portret simplu, in atitudine calda, proteguitoare. Oarecum asprul personaj a lucrat intens ca sa-si „umanizeze fata“: de la o campanie la alta si-a ingustat ochelarii, pentru ca apoi, in turul doi, sa renunte complet la ei, spre a-si ameliora astfel eye contact-ul! Slogan simplu, curat, fara trucuri: ca sa-nteleaga si cel mai grabit automobilist ca trebuie sa voteze „Sorin Oprescu pentru primar general“. Poza opresciana e usor asimetrica, si chiar descentrata spre dreapta, ba chiar descendenta de pe umarul drept pe cel sting; dar nu fiindca asa i s-a nazarit vreunui designer „creativ“ (uf, Chirito!), ci cu o anumita noima de transmis subconstientului electoral: pe el te poti baza, pe experienta lui poti conta, iar usoara lui oboseala satisfacuta este a unuia care salveaza vieti, care izbaveste destine. Nu din lipsa de memorabilitate a numelui, s-a recurs la o porecla: Doctorul. In triburile primitive, Tamaduitorul este marele sef spiritual, calauza, omul providential. Insa bucurestenii n-au prea vrut sa-nghita acest hap…

Campania invingatoare, cea a lui Traian Basescu, este cel mai greu de analizat, cea mai intempestiva si cea mai atipica. Comunicarea basesciana, catalogabila mai degraba ca anti-propaganda, a avut, cel putin in campania outdoor, aparenta unui mozaic de manifeste polemice à la Academia Catavencu. O intrare tirzie in cursa, o suprapunere oarecum derutanta de mesaje si genuri, o sub-campanie de teasing (cea cu „treaba ta“), ulterioara deja lansarii primelor materiale publicitare; un intreg palimpsest de slogane, vorbe de duh, simboluri vizuale – toate acestea ar putea fi, asociate oricui altcuiva, adevarate gafe comunicationale. Dar candidatul Basescu, cu sarmul sau singular, cu usuratatea nespusa de a-l imbina pe Tepes cu Pacala si de a ramine totodata credibil, a invins minuind abil o arma cu dublu tais. Daca, de pilda, Vosganian isi umfla autoritar pieptul in afise, va pierde voturi in chip de-a dreptul matematic. Dar daca Basescu ia aceeasi poza egocentrica, ba se si auto-arata cu indecsii ambelor miini, ei bine, el va cistiga!

Ce e insa cu adevarat modern (occidental, american etc.) la candidatul PD-ului e tocmai importanta pe care acesta o acorda aparitiilor TV. Dezbaterile dinaintea turului II au mizat pe atac, deseori dezlantuit. Replicile defensive ale lui Oprescu au trecut aproape neobservate. Arma atacului i-a adus mari beneficii agerului guerillero mediatic. Riscul ar fi fost ca telespectatorii sa nu fie atit de interesati „sa-i bata pe PDSR-isti in Bucuresti“. Dar marele secret al victoriei electorale, ce ramine inca de cercetat, este ca, dincolo de momentele de cabaret politic, Basescu le-a oferit bucurestenilor pofta si ambitia de a gindi cu propria minte.