OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Iata mai intii comentariul-prezentare oferit de Presses Universitaires de France in pagina sa de Internet: „Acest eseu, al carui ton nu e nici un moment inchizitorial, stupefiaza prin modul in care, scotind la lumina parti intregi ale culturii noastre, zguduie certitudinile si admiratiile la adresa operei acestor autori deveniti ilustri. Alexandra Laignel-Lavastine a realizat o tripla biografie intelectuala, la jumatatea drumului intre ancheta politista si romanul sociologic al unei adevarate «posedari» politice a secolului XX. Lectura acestei carti va risipi pina si ultimele indoieli.
Departe de ceea ce s-a crezut a fi fost un «pacat al tineretilor» , descoperim amploarea angajamentului ultranationalist si a pledoariei antisemite a acestor doi mari intelectuali romani, Emil Cioran si Mircea Eliade, ca si obstinatia lor in a camufla si chiar in a recicla o atit de monstruoasa filiatie ideologica. Fost-a Eugen Ionescu martorul consimtitor al acestei «uitari a fascismului»? El cunoscuse si combatuse in anii ’30 angajarea celor doi compatrioti ai sai. Cum sa intelegi si cum sa interpretezi aceasta stranie conspiratie a tacerii intre cei trei celebri scriitori? Solidaritate anticomunista in exil fata de patria-mama sau amnezie complice?
Alexandra Laignel-Lavastine a cercetat scrieri politice inedite in limba franceza si a lucrat in arhive neexplorate pina acum. Pe firul unei anchete istorice minutioase, care ne duce de la Bucuresti la Paris trecind prin refugiile diplomatice – Vichy sau ambasadele din Portugalia lui Salazar, in timpul celui de-al doilea razboi mondial –, ea reface traiectoriile umbroase ale celor trei scriitori, analizind cu brio succesul multiplelor strategii sociale si literare puse in miscare spre a ascunde un trecut devenit stinjenitor. In felul acesta, scrierile lor de maturitate devenind mai usor de inteles“.

In presa franceza, reactiile pe marginea cartii semnate de Alexandra Laignel-Lavastine au fost prompte. Le Point din 29 martie gazduieste un comentariu semnat de Jean-Paul Entboven (Les rhinoceros n’ont plus de memoire... Quand Cioran, Ionesco et Mircea Eliade partageaient leurs vieux secrets...), din care citam: „Bineinteles, se stia cite ceva despre toate acestea. Se stia chiar ca Cioran – autor al unei ingrozitoare carti despre Schimbarea la fata a Romaniei – sau ca Eliade, care divaga deja asemeni unui Drieu La Rochelle mai erudit, asupra lui Homo religiosus – au flirtat cu raul, contrar atitudinii lui Ionescu. Dar nu putea fi inca evaluata masura reala a acestui angajament. Explorind surse inedite – devenite accesibile dupa caderea regimului Ceausescu –, cartea de fata risipeste insa si cele din urma indoieli. [...] In ceea ce-l priveste pe Ionescu – despre care se afirma ca avea o mama evreica –, problema este una mai complexa: de ce a refuzat el intotdeauna sa spuna ce stia despre Eliade si Cioran? Si ce avea el insusi de ascuns? De ce nu a vorbit niciodata despre sejurul sau (doi ani) de atasat cultural la ambasada romana de la Vichy? Sintem aici in miezul unei enigme ce ezita intre Monsieur Arkadin si L’ histoire des Treize. Niciodata razboiul ideilor nu a fost atit de aproape de romanul politist“.

In Le Nouvel Observateur din 4-10 aprilie, Laurent Lemire publica un articol intitulat Cioran, Eliade et Ionesco. La tentation fasciste. Autour du passé trouble de trois intellectuels roumains. Iata citeva fragmente: „Ancheta Alexandrei Laignel-Lavastine [...] citeaza [...] texte teribile care spun mult asupra conceptiilor istoricului si ale filozofului. In plus, ea explica modul in care acest angajament nazist si antisemit s-a prelungit in operele ulterioare. Nici Eliade, nici Cioran nu vor oferi explicatii publice asupra angajamentului lor fascist. [...] Astazi e la moda sa fii judecator si procuror. Nu e cazul sa cadem din cauza asta in sloganul «Atentie, fascisti!». Gratitudinea este si ea o forma de politete in literatura. De altfel, Alexandra Laignel-Lavastine nu vrea sa instrumenteze un proces, ci expune fapte indiscutabile pentru a ne permite sa cunoastem mai bine opera si sa stim cine vorbeste pentru a vedea despre ce vorbim. [...] Aceasta ancheta este cu atit mai necesara cu cit ea dezvaluie umbrele unui anumit trecut provocind o dezbatere asupra acestei traversari a fascismului de catre trei intelectuali din Europa de Est“.

Cotidianul Libération de joi 11 aprilie publica un amplu articol la tema sub semnatura lui Marc Semo. Citam si de aici citeva pasaje: „Ratacirile lui Cioran si Eliade nu pot fi sterse cu buretele ca niste nefericite erori de tinerete. Autoarea plonjeaza prin urmare in explorarea arhivelor si textelor din acesti ani romanesti care au jucat un rol fundamental in structurarea gindirii lor si au influentat opera lor ulterioara. Astfel, Mircea Eliade nu si-a abandonat niciodata fascinatia fata de cultura taraneasca si fata de miturile ei care iriga un crestinism cosmic, agrar, primitiv – facind din cazul romanesc un arhetip opus crestinismului istoric, adica iudeo-crestinismului [...] Marele merit al anchetei Alexandrei Laignel-Lavastine este ca trece dincolo de indignarea facila pentru a resitua astfel de luari de pozitie in contextul Romaniei dintre cele doua razboaie mondiale. Sint reconstituite meticulos dezbaterile intelectuale care vor impinge catre ignobil o buna parte a intelighentiei din aceasta «tarisoara balcanica» draga lui Paul Morand. Din acest punct de vedere, cazul romanesc reprezinta o adevarata epura a «tradarii clericilor»“.

Evenimentul zilei de martea trecuta, 9 aprilie, facea o prima semnalare a cartii Alexandrei Laignel-Lavastine, cu un titlu mare pe prima pagina: Eliade si Cioran, acuzati de fascism. Erau preluate pasaje din prezentarea de catalog a cartii si fragmente din comentariul din Le Point. A doua zi, miercuri 10 aprilie, Evenimentul zilei a publicat un interviu telefonic acordat de Alexandra Laignel-Lavastine lui C. Rogozanu sub titlul „Este corect ca publicul sa cunoasca trecutul politic al lui Cioran si Eliade“. Autoarea ofera explicatii utile asupra demersului sau si a mizelor investigatiei: „as vrea sa explic publicului roman care este atitudinea mea in aceasta lucrare. Nu am un ton acuzator, cartea nu este un proces. Este o analiza la rece a destinului celor trei intelectuali. Astfel de studii se fac peste tot in Europa. Cum domeniul meu este istoria Romaniei, am ales acest subiect. Am vrut sa depasesc registrul polemic, registrul pasiunilor. Am reconstituit contextul in care cei trei au evoluat in Romania pentru ca publicul francez cunoaste foarte putine din istoria tarii dumneavoastra“. Lucrarea ia in discutie texte inedite pentru publicul francez, dar nu numai: „Exista texte inedite si pentru cititorii romani. In arhiva Ministerului de Externe am cercetat dosarul lui Mircea Eliade din timpul celui de-al doilea razboi mondial. [...] Am cercetat, de asemenea, rapoartele pe care Ionesco le trimitea de la Vichy in perioada 1942-1944, cind a fost angajat ca secretar cultural. Alt document inedit este jurnalul portughez al lui Eliade, din perioada 1941-1945. Este un document extrem de important pentru ca acolo vedem ca Eliade, pina la infringerea definitiva a Germaniei, continua sa se considere legionar si continua sa spere in victoria Germaniei...“ In ceea ce priveste atitudinea „enigmatica“ a lui Eugen Ionescu – despre care se stie ca a fost un fervent adversar al extremismului de dreapta –, autoarea afiirma: „Mi s-a parut enigmatic felul in care el s-a impacat cu ceilalti doi in Franta. Mai ales ca, in 1945-1946, in scrisorile catre Tudor Vianu, el jura ca nu mai vrea sa-i intilneasca pe cei doi, considerindu-i vinovati pentru ca au pactizat cu o ideologie criminala“. Finalul interviului este (inca) o pledoarie pentru asumarea critica, lucida a trecutului: „Este normal ca romanii sint mindri de acesti trei mari scriitori. Dar publicul trebuie, de asemenea, sa infrunte trecutul politic compromitator, chiar daca e dureros. [...] Ar mai fi ceva de spus. Eu nu vreau, prin rememorarea fascismului din Romania, sa ignor crimele petrecute in timpul comunismului. Eu cred ca si in timpul comunismului extrem de agresiv din tara dumneavoastra nationalismul a luat forme noi, la fel de nocive“. In aceeasi pagina sint publicate o serie de opinii – pro si contra – ale cititorilor, selectate din miile de reactii sosite pe adresa ziarului dupa prezentarea din ziua precedenta, precum si un scurt text redactional in care se precizeaza urmatoarele: „Am contactat diversi oameni de cultura romani, solicitindu-le sa comenteze teoria si argumentatia cercetatoarei franceze. Am fost refuzati pe toata linia. Dan C. Mihailescu, Horia Roman Patapievici, Andrei Plesu au declarat fie ca nu au citit cartea, fie ca problema este prea spinoasa pentru a putea fi comentata in citeva rinduri. Multi altii nu ne-au raspuns la nenumaratele mesaje prin care ii invitam sa-si spuna opinia“.