OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Inainte de-a fi o tara, Libanul a fost un pariu. Dupa unii, pierdut chiar din clipa in care a fost pus. Fosta colonie franceza si-a dobindit independenta in 1943, Parisul si-a retras trupele in 1946 si Libanul trebuia sa devina un far calauzitor: modelul convietuirii armonioase, democratice si prospere dintre arabii musulmani (cam 60% din populatie) si arabii crestini (cam 40%). Trebuia doar gasit modelul politic potrivit. Din pacate, Parintii Fondatori au ales unul care garanta conservarea divizarii religioase. E in vigoare, aproape neschimbat, si astazi. Presedintele tarii: catolic maronit (cea mai numeroasa comunitate crestina din Liban). Primul ministru: musulman sunit. Presedintele Parlamentului: musulman siit. in legislativ, locurile sint impartite egal intre musulmani si crestini, cu reprezentare proportionala pentru fiecare subgrup. Poate ar fi mers, daca era un experiment de laborator. in lumea reala, armonia relativa de la inceput a fost inlocuita repede cu un amestec detonant, compus din religie, politica si geografie.

- Refuzul primar
in tot Orientul Mijlociu, nationalismul arab ardea mocnit de dinainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial. Iar la sud de Liban, Palestina era in pragul exploziei. Confruntarile singeroase dintre arabi si evrei deveneau tot mai violente. Si unii, si altii voiau sa scape cit mai iute de regimul colonial britanic. Liderii arabi nu acceptau insa sub nici o forma ideea unui stat evreu. in timpul razboiului, cochetasera deschis cu Hitler, inclusiv prin vizite la Berlin. Ceea ce nu le atrasese, evident, simpatia Londrei. Dar nici evreii nu menajasera deloc puterea coloniala, organizind actiuni violente in vedera obtinerii independentei. Infiintata spre a mentine de-a pururi pacea, Organizatia Natiunilor Unite a intrat in piine: s-a decis impartirea Palestinei in doua state, cu Ierusalimul administrat direct de ONU. Liderii arabi au refuzat partajul, cerind tot teritoriul. Evreii au respectat planul si Israelul si-a declarat independenta pe 14 mai 1948, fiind recunoscut de Statele Unite, URSS si celelalte mari puteri.

De a doua zi, statul evreu a fost atacat de cinci tari arabe: Egipt, Siria, Iordania, Liban si Irak. Israelul a obtinut o victorie zdrobitoare. Peste 600 de mii de evrei au fost expulzati din tarile arabe. in jur de 700 de mii de arabi din Palestina s-au refugiat in tarile din jur. Guvernul de la Tel Aviv le-a oferit posibilitatea sa revina, in calitate de cetateni israelieni. Cei mai multi au refuzat. Liderii arabi i-au asigurat ca exilul va fi de scurta durata, caci Statul evreu va fi distrus in scurt timp, printr-un nou razboi, iar Palestina va fi in intregime a musulmanilor. Nu li s-a permis sa se stabileasca in alta parte decit in tabere de refugiati. Li s-a spus „palestinieni“ si au devenit masa de manevra a tarilor arabe, ce aveau ca obiectiv declarat distrugerea Israelului. „Noul razboi“ s-a transformat intr-o lunga serie de conflicte. De fapt, un razboi permanent, cu momente de exacerbare – 1956, 1967, 1970, 1973. Dupa care Egiptul a hotarit sa intrerupa ciclul, facind pace cu Israelul, care, in schimb, a returnat teritoriile ocupate in confruntarile directe. intre timp insa Libanul se dezagregase.

- Logica istoriei
Dupa razboiul din 1948, Libanul n-a mai intervenit in conflictul arabo-israelian. Ceea ce a creat probleme interne grave. in 1956, premierul sunit Rashid Karami a vrut sa trimita trupe in sprijinul Egiptului, iar presedintele crestin Camille Chamoun s-a opus. Confruntarea s-a acutizat in 1958, cind premierul dorea ca Libanul sa adere la Republica Araba Unita – formata timp de citiva ani din Egipt si Siria. Confruntat cu riscul unui razboi civil, Chamoun, care urmarea apropierea de Occident, a cerut sprijin american. Statele Unite au trimis o forta expeditionara la Beirut, care a calmat situatia si s-a retras dupa trei luni. A urmat o buna perioada de stabilitate si de dezvoltare economica spectaculoasa, in special in turism si sectorul bancar. Despre Liban se spunea ca e „Elvetia Orientului Mijlociu“, iar Beirutul era comparat cu Parisul. in spatele fatadei frumoase pindea insa catastrofa. in 1948, in tara intrasera peste 100 de mii de refugiati arabi din Palestina. Numarul lor a crescut brusc dupa 1970.

Yasser Arafat devenise liderul Organizatiei de Eliberare a Palestinei si isi fixase cartierul general in Iordania, unde erau peste 200 de mii de refugiati palestinieni. Arafat isi recrutase o veritabila armata personala, cu care lansa atacuri de hartuire asupra Israelului. I-a venit insa o idee mai buna: sa preia puterea in Iordania, cu sprijinul Siriei. A declansat o singeroasa revolta palestiniana, pe care regele Hussein a strivit-o fara crutare. Culmea: cu sprijinul aviatiei israeliene, care a oprit o coloana de tancuri trimisa de sirieni. Arafat a scapat cu viata, fugind in Liban. Tot acolo ajunsesera si rebelii palestinieni, goniti de trupele lui Hussein. in total, pe teritoriul libanez se aflau peste 300 de mii de palestinieni. Yasser Arafat n-a stat prea mult pe ginduri. in 1975, luptatorii lui au declansat lupte cu gruparile locale, spre a-si asigura suprematia in sudul Libanului. Violentele s-au extins si s-a ajuns la lupte intre musulmanii si crestinii libanezi. in hora au intrat si trupele Siriei, astfel ca statul libanez a facut efectiv implozie.

- Noii actori
in 1978, Israelul a efectuat o prima interventie militara in sudul Libanului, spre a opri atacurile lansate de gherilele lui Arafat. A fost o invazie limitata, pe o adincime de circa 20 de kilometri. Palestinienii au revenit insa aproape imediat. in plus, s-au dotat cu piese de artilerie si lansatoare de rachete, trecind la bombardarea localitatilor din nordul Israelului. in 1982, armata israeliana a intrat din nou in Liban, mergind de aceasta data pina la Beirut. incercuite in cartierele din sudul capitalei, fortele palestiniene si siriene au fost somate sa accepte retragerea din Liban. in doua tabere palestiniene, o militie libaneza a comis masacre, intens mediatizate. Sub amenintarea bombardamentelor devastatoare, Arafat si trupele Damascului s-au predat si au parasit Beirutul. Retragerea s-a efectuat sub supravegherea unei forte multinationale, conduse de americani si francezi.
Israelul si-a retras grosul efectivelor, pastrind insa controlul asupra zonei de sud a Libanului. Vidul temporar lasat de Arafat si de sirieni a fost umplut imediat – de Iran. Ayatolahul Khomeini a preluat puterea la Teheran in 1979 si in scurt timp a infiintat o organizatie care sa raspindeasca in lume fundamentalismul islamic. A denumit-o Hezbollah. Prima tinta a fost Libanul, prada anarhiei. O alegere logica.

Iranul e centrul credintei siite. in Liban, comunitatea siita, grupata mai ales in sudul tarii, fusese cea mai afectata de lupte si de interventia israeliana. Dispunind de bani si de arme, agentii Hezbollah s-au infiltrat fara probleme printre siitii libanezi. Apoi au lovit devastator in 1983, la Beirut. Atac sinucigas cu bomba la ambasada americana – 63 de morti. inca unul la cazarma puscasilor marini americani – 241 de morti. Si inca unul la cazarma trupelor franceze – 58 de morti.
Seria de atentate a avut drept consecinta directa retragerea fortei multinationale, care trebuia sa asigure stabilizarea situatiei din Liban. Hezbollah a negat orice implicare in singeroasele atacuri. Anchetele serviciilor de informatii americane, franceze si israeliene au stabilit insa ca autorii faceau parte din gruparea creata de Teheran, sprijinita viguros de sirieni. Nu tocmai intimplator. in Siria sint la putere membrii minoritatii Alawite – o ramura a Islamului inrudita strins cu credinta siita, al carei centru e Iranul ayatolahilor.

- Cuvinte
„Hezbollah“ inseamna „Partidul lui Dumnezeu“. Secretarii generali ai partidului sint formati la scolile religioase de elita ale regimului fundamentalist de la Teheran. Obiectivele acestui regim au ramas neschimbate si au fost prezentate public, fara nici un ocolis, inca din momentul preluarii puterii in Iran. Distrugerea Israelului. Distrugerea Occidentului. Izbinda mondiala a Islamului. in limba araba, cuvintul „Islam“ inseamna „supunere“. Bineinteles, in fata vointei lui Dumnezeu. in viziunea clerului fundamentalist, vointa lui Dumnezeu ar fi ca Islamul, singura credinta adevarata, sa triumfe pretutindeni, prin toate mijloacele, inclusiv prin crima. Care, daca e comisa in numele dreptei credinte, nu e crima si le deschide faptasilor portile Raiului, unde ii asteapta 72 de fecioare, butoaie cu vin si nesfirsite desfatari.
Fundamentalistii nu vad nici o contradictie intre actele de terorism pe care le comit discipolii lor si faptul ca in Coran se spune ca nu exista pacat mai mare decit sa ucizi nevinovati. Fundamentalistii rezolva problema simplu: nevinovati sint doar cei care imbratiseaza dreapta credinta. Restul, nu. Prin urmare, uciderea lor nu e cel mai mare pacat.

Dimpotriva, e un gest necesar. Partidul lui Dumnezeu primeste anual de la Teheran peste 200 de milioane de dolari, pe care Iranul ii culege din banii incasati pe petrolul vindut Occidentului. Din 1982 si pina acum, banii au fost folositi cu multa pricepere. Azi, Partidul lui Dumnezeu controleaza cel putin o treime din teritoriul Libanului. Armata proprie, politie proprie, justitie proprie. Posturi de televiziune si de radio, ziare, reviste, editura. Partidului lui Dumnezeu are reprezentanti in Parlament si in guvernul de la Beirut. in 25 de ani a devenit inima comunitatii siite din Liban. A construit scoli, spitale, moschei, a lansat programe de asistenta sociala. Pe linga banii primiti din Iran, produce prin forte proprii alte sute de milioane de dolari pe an. Toate societatile comerciale, firmele, pravaliile, hotelurile, restaurantele, dughenele, tarabele din zona pe care o controleaza ii apartin. Potrivit presei occidentale, Partidul lui Dumnezeu si-a creat retele de productie si vinzare de bunuri-pirat pe marile piete vestice – de la tigari Marlboro si Camel la blugi Levi’s si ceasuri Seiko, de la genti Louis Vuitton si parfumuri Chanel, la CD-uri si treninguri Nike.

Partidul lui Dumnezeu are in Liban in jur de 10.000 de luptatori. in anul 2000, Israelul a hotarit sa continue planul „teritorii contra pace“ si si-a retras toti soldatii din sudul Libanului. ONU a cerut intr-o rezolutie ca toate militiile si gruparile paramilitare sa paraseasca zona, iar armata Libanului sa preia controlul asupra intregului teritoriu national. Rezolutia ONU a ramas litera moarta. in schimb, Partidul lui Dumnezeu a primit din Iran, via Siria, 14.000 de rachete pe care le-a amplasat in depozite si buncare subterane. Cu ele a bombardat cu frecventa variabila, dar in mod constant, zona de nord a Israelului. Tot in ultimii sase ani, Partidul lui Dumnezeu a trimis in Israel, cu frecventa variabila, dar in mod constant, asasini sinucigasi. in vara aceasta, Partidul lui Dumnezeu a rapit doi soldati israelieni, in cursul unei actiuni in care au mai fost ucisi opt soldati, intensificind totodata atacurile cu rachete. Israelul a raspuns lansind o noua ofensiva in Liban. Care, intimplator, a scos din stiri subiectul care tinuse pina atunci afisul: programul nuclear Iranian. in caz ca ati uitat, Partidul lui Dumnezeu e Hezbollah.

- ingrijorare ca o bomba atomica din Iran ar putea ajunge in Liban
Sint analisti care spun ca traim deja al treilea razboi mondial. Razboiul cu fundamentalismul islamic. Care loveste – sau incearca sa loveasca – de-a lungul si de-a latul globului, din India pina in Canada. Analistii cu pricina sint foarte ingrijorati de riscul ca Iranul sa fie foarte aproape de bomba atomica. Una cit un geamantan, de pilda. Transportata prin „curier diplomatic“ la Damasc si, de acolo, pe filierele puse la punct de zeci de ani, in Liban. Apoi in Israel, unde sa fie detonata. Sau, daca nu in Israel, intr-o tara occidentala unde Partidul lui Dumnezeu si-a creat de ani de zile „antene“. Sint alti analisti care, dimpotriva, spun ca actiunile militare ale Israelului vor declansa o catastrofa planetara si cer incetarea imediata a focului. Deci, revenirea la pozitia de start.
in materie de retrageri, israelienii au o experienta bogata. Acum sase ani s-au retras din Liban si, practic, tara a incaput pe mina Hezbollah. Anul trecut s-au retras din Gaza si Cisiordania. Imediat, la putere pe teritoriul Autoritatii palestiniene a venit o alta grupare fundamentalista, Hamas, sprijinita si finantata de – exact – Iran si Siria. Retragerile israeliene n-au apropiat cu nimic Orientul Mijlociu de pace. Iar fundamentalistii stiu sa invete din istorie, din experienta altora. Au timp, au bani si au presa, care difuzeaza imediat imagini cu copii sfirtecati de explozii. Mutilati, desfigurati. Au aparut prima data in timpul Intifadei. Mereu se gaseau copii in bataia gloantelor. A obuzelor.

Te-ai fi gindit ca vreun om mare sa-i fi gonit de acolo, sa-i fi trimis acasa. Nu. Hezbollah si-a amplasat metodic bazele si centrele de comanda in zone civile. inainte sa bombardeze sudul Beirutului, israelienii au anuntat retelele Hezbollah sa evacueze cartierele respective. Cu aproape o saptamina inainte. Locuitorii din sudul Libanului au fost contactati direct, telefonic, cu mesaje in care erau avertizati sa paraseasca zona. E oribil ca mor civili. Dar citi risca sa moara daca Hezbollah si altii ca ei nu sint opriti? in Orientul Mijlociu si in restul lumii. Ce vor, se stie: o spun fara sfiala si o repeta permanent. Vor sa omoare si sa distruga. Azi, pare imposibil. Dar si avioanele deturnate si pravalite in blocuri-turn pareau o fantezie de film de duzina. Iar fiecare cedare, fiecare uvertura diplomatica – ca e vorba de Hezbollah, de Hamas ori de patronii lor, Iran si Siria – n-a dus decit la mai multa suferinta, la mai multa distrugere, la mai multa moarte.
„Pace, acum.“ Ce minunat ar fi. „Sigur ca putem avea pace, acum, pe loc. Trebuie sa facem un sigur lucru: sa capitulam.“ Replica e a lui Ronald Reagan, din anii ’80, cind URSS parea de neinvins, iar comunismul vesnic. Ca si atunci, intrebarea e aceeasi: pace, dar cu ce pret? Cu pretul capitularii in fata celor care cred ca Dumnezeu rasplateste crima deschizind portile Paradisului?

Londra