OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Disensiunile din interiorul PNL si-au gasit, deocamdata, o solutie de compromis. Solutie negociata insa la singe in timpul dezbaterilor de la Delegatia Reprezentantilor Nationali ai PNL, desfasurata vineri. Cu toate ca Valeriu Stoica demarase cu citeva zile inainte ceea ce parea a fi o campanie de primenire a structurilor de conducere, tocmai in perspectiva intrunirii de vineri (Ludovic Orban, seful Departamentului de Imagine, numit in aceasta functie cu zece zile in urma, a fost suspendat si inlocuit cu unul din sustinatorii liderului liberal, Paul Pacuraru), in fapt liberalii au croit o poveste cu final neasteptat. Masurile cerute de Stoica au fost radicale, liderul liberalilor urmarind suspendarea lui Dinu Patriciu din functia de vicepresedinte. Ceea ce a urmat demonstreaza insa – desi scorul a fost extrem de strins – ca pozitia adoptata de Patriciu nu este una izolata in partidul liberal. „Aripa tinara“ a PNL, in frunte cu Crin Antonescu si Cristian Boureanu (acesta din urma fiind, potrivit anumitor comentarii, si unul din posibilii prezidentiabili) a luat in mod manifest apararea vicepresedintelui propus pentru suspendare. Principalele acuzatii care s-au vehiculat si de o parte si de alta au vizat colaborarea, mai mult sau mai putin deschisa, cu PSD-ul. Dupa ce Valeriu Stoica il criticase pe Patriciu pentru atitudinea „necombativa“ – citeste complezenta – fata de partidul de guvernamint, Calin Popescu Tariceanu a recuperat acelasi motiv intorcindu-l chiar impotriva liderului liberal. El i-a cerut socoteala lui Stoica pentru incheierea protocolului cu fostul PDSR, atragindu-i atentia ca nu are, in acest context, autoritatea morala sa le reproseze altora o atitudine neutra fata de acelasi partid.

Declaratiile „de dupa“ au incercat, din ambele parti, sa recupereze virtutile „benefice“ si fecunde al conflictului. Valeriu Stoica si Dinu Patriciu au vorbit de unitatea in diversitate, de sensul profund democratic al discutiilor de vineri si de cistigul pe care-l aduce acest gen de dezbatere climatului din interiorul partidului. Totusi, Valeriu Stoica i-a indemnat pe membrii marcanti ai partidului ca pe viitor sa poarte acest gen de discutii „in interiorul si nu in exteriorul partidului“. Semn ca seful liberalilor priveste prioritatile partidului sau dintr-o perspectiva usor diferita de cea a unei anumite parti a colegilor lui. Situarea si delimitarea in raport cu partidul de guvernamint par a ocupa, din acest punct de vedere, locul intii. PNL incearca, in ultima vreme, sa-si contureze un profil menit sa indeparteze, usor, amintirea dezagreabila a protocolului cu PDSR – actualmente PSD – si sa cistige, in perspectiva alegerilor din 2004, noi segmente ale unui electorat inca dezorientat in urma esecului Conventiei Democrate. Un electorat de centru-dreapta care si-a intors, in proportie covirsitoare, privirile de la PNTCD – aflat inca in cautarea unei identitati de care se indeparteaza, parca, din ce in ce mai mult – si care asteapta din partea opozitiei atitudini mai convingatoare decit cele de pina acum.

Segmentul de centru-dreapta nu este o problema rezolvata pe scena politica romaneasca. Liberalii sint, cel putin teoretic, principalii candidati la ocuparea lui, dar simpla afirmare a principiilor liberale nu este, in mod limpede, suficienta. Cum granitele dintre stinga si dreapta se modifica progresiv, iar problematica romaneasca actuala are numitori comuni in integrarea europeana si euro-atlantica, devine cu atit mai dificila o conturare clara si convingatoare a unor principii distincte, capabile sa poata oferi solutii concrete unor chestiuni de toata lumea invocate. PSD-ul a preluat, cel putin la nivelul discursului extern, doctrina celei de a treia cai. Probata si aprobata la nivel european, „a treia cale“ a devenit modalitatea cea mai sigura si confortabila de a bate la usi deschise. Problematic si suparator in cazul partidului de guvernamint nu e atit discursul in sine (la corectitudinea caruia vegheaza mari maestri ai imaginii), cit distanta de la discurs la realitate.

In comparatie cu PSD, PNL are o suma de dezavantaje: opozitia insasi, lestul guvernarii 1996-2000 – pe care, cu toate eforturile de a-l arunca, neelegant, peste bord o data cu PNTCD-ul, il mai poarta inca in spate – si necesitatea de a identifica si „umple“ un culoar in electorat. A fi in opozitie inseamna, in primul rind, a nu avea acces la aparatul de manipulare si propaganda manevrat acum cu iscusinta de PSD. (Pe de alta parte, exercitiul puterii – mai ales in situatia de acum – nu implica niciodata numai beneficii, ci si riscul erodarii.) Cit priveste lestul guvernarii precedente, probabil ca in acest caz timpul este cel mai bun medicament. Singurul punct cu adevarat problematic pentru PNL se releva a fi, astfel, identificarea si cucerirea acelei categorii de electorat capabile sa-l propulseze, asa cum liderii lui si-au propus, in pozitia de cistigator la urmatoarele alegeri. Imaginea de partid tulburat de lupte interne nu poate contribui in mod fericit la atingerea acestui obiectiv. Confruntat cu prima criza interna de proportii semnificative de la alegerea sa in functia de presedinte, Valeriu Stoica pare sa fi renuntat – „motivat“ fiind de amenintarea unui faliment politic in 2004 – la tactica razboiului deschis. Ceea ce nu exclude posibilitatea declansarii – la adapost de ochiul public – unui mic razboi rece.