OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Miercuri, 5 aprilie 2006, la Institutul francez din Bucuresti, Editura EST, reprezentata de Samuel Tastet, a lansat trei volume – scrisori si pamflete – apartinind lui Jean-Louis Courier, unul dintre cei mai redutabili pamfletari francezi din perioada Restauratiei post-napoleoniene. Alaturi de editor, a vorbit criticul si poetul francez Daniel Leuwers, prefatator al unuia dintre cele trei volume. Moderatoare a fost directoarea Institutului francez, Irina Boulin-Ghica.

Desigur, o atare initiativa editoriala pare discutabila. Courier nu face parte din nici o bibliografie de specialitate, nu este literat – desi „om de litere“ –, nici macar ginditor politic – desi ar fi putut fi un excelent „politolog“. Scrisorile si pamfletele lui iau in colimator o istorie straina cititorului roman in care tocmai detaliile conteaza. Despre comanda cavaleriei si despre echitatie (traducere de Irina Mavrodin), Scrisori din Franta si din Italia si Pamfletul pamfletelor (aceeasi traducere) sint cele trei titluri prin care EST propune cititorului roman un model de atitudine.
Desigur, aici ar trebui sa retrasam o intreaga istorie culturala a secolului al XVIII-lea francez, secol in care autoritatea discursului oficial – politic sau religios – este inlocuita cu aceea a discursului intelectual: prima dovada a acestei mutatii o ofera Aventurile lui Telemac de Fénelon la sfirsitul secolului al XVII-lea (1699), dar secolul urmator va cunoaste o brusca ascensiune a opiniei publice – germenele societatii civile – manifestata prin multime de brosuri, tracturi, manifeste (al caror stramos este „memoriul de tribunal“) si, evident, prin presa. Individul isi cistiga un profil autonom numai in masura in care isi face cunoscute, in scris, judecatile asupra deciziilor judecatoresti si politice care il vizeaza. Paul-Louis Courier il reprezinta cu asupra de masura.

Courier este fiul unui burghez bogat – or, se stie cit de mari erau, in epoca, disensiunile dintre acestia si nobilii care-si pierdusera, in timpul Vechiului regim, statutul economic si-si erodasera pozitia politica. Apoi, familiile burgheze instarite isi dau odraslele la cele mai bune scoli, iar acestea ajung de cele mai multe ori sa-si consolideze cariere stralucite in administratie, in parlamente (acea institutie hibrida din fiecare mare oras francez care avea rolul de a valida decrete, dar si de a judeca), perfectionindu-se ca oratori. Courier a avut nenorocul de a fi destinat unei cariere militare pe care nu si-a dorit-o niciodata. Dar dezerteaza in 1795, intre altele si pentru a se intoarce linga mama sa ramasa vaduva. Bon viveur si cu lipici la femei, Courier devine repede ceea ce astazi s-ar numi o vedeta media. Pamfletele politice pe care le va publica ii vor aduce arestari – dar cum altfel te poti legitima ca intelectual, francez pe deasupra? in 1820, candidatura sa la Academie ii aduce un esec total: nu obtine nici un vot. Dezamagit, scrie un pamflet impotriva celor care, desi ii promisesera voturile, nu se tinusera de cuvint. Ia atitudine impotriva privilegiilor regale materializate prin asa numitele „lettres de cachet“, impotriva celibatului preotilor catolici – pamflete acide si stralucitoare deopotriva, care-i aduc faima. Pamfletul este, scrie Courier intr-o nota anonima, cel mai bun soi de carte, cel mai popular prin scurtimea lui. Pamfletul se adreseaza celor care nu au timp sa citeasca tomuri intregi – un gen in primul rind persuasiv, a carui notorietate secolele ulterioare o cunosc foarte bine. La 10 aprilie 1825, moare, impuscat la citiva pasi de casa.

Courier a tradus din limba greaca – Herodot si Longos, dovedind o data in plus ca literele, pentru a fi transformate in arme, trebuie studiate in detaliu. De ce Paul-Louis Courier in romaneste? Pentru a demonstra ca individul are intotdeauna mai multa dreptate decit Puterea supraindividuala, dar mai ales pentru ca revendicarea acestei dreptati poate constitui un spectacol fascinant. Si, nu in ultimul rind, pentru a ne aminti, in Romania anului 2006, ce inseamna un pamflet adevarat.