OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Recitindu-i pe clasici

Intr-un articol din 1902, „Carlistii“, B.P. Hasdeu scrie urmatoarele: „Capii cei autentici si necontroversabili ai Junimii, D.D. Maiorescu si Carp, sint Nemti, prin cultura, si anume din scoala germana cea anti-nationalista a pesimistului Schopenhauer, caruia ii era rusine de-a fi Neamt. Schopenhaueristii cei din Romania au fost foarte consequenti de a dispretui neamul romanesc… Principele strain li s-a parut insa natural, natürlich, o garantie de succes. D.D. Maiorescu si Carp contara dar pe principele strain nu din ambitiune sau interese personale, ci numai si numai pentru victoria convictiunii lor, adica pentru triumful junimistilor“ (Scrieri literare, morale si politice, Bucuresti, Fundatia pentru literatura si arta „Regele Carol al II-lea“, editie Mircea Eliade, 1937, vol. II, p. 302). Hasdeu l-a mai criticat pe Maiorescu de multe ori.

In „Dl. Titus Livius Maiorescu“, din 1871, de exemplu, Hasdeu ironizeaza succesul in alegeri al lui Maiorescu la colegiul al 4-lea, ca reprezentantul taranimii „cel mai iubit in toate catunele Romaniei“: „Dumnealui s-a ales la Severin, dumnealui s-a ales la Pitesti, dumnealui s-ar mai fi putut alege la Cahul sau Dorohoi“, fiind un „Ler-imparat al tuturor taranilor“. Dupa care Hasdeu adauga: „Ce-i pasa opincei romane ca dl. Titu-Liviu Maiorescu e luptatorul cel mai sfruntat al scolii cosmopolite! Ce-i pasa opincei romane ca dl. Titu-Liviu Maiorescu e cel mai cinic avocat al Evreimii! Ce-i pasa opincei romane ca dl. Titu-Liviu Maiorescu nu se rusineaza a propaga pe fata colonizarea germana a Daciei lui Traian! Ce-i pasa opincei romane ca dl. Titu-Liviu Maiorescu personifica tot ce-i mai anti-national intr-o pacatoasa unire cu tot ce-i anti-democratic! Dragostea nu rationeaza si prin urmare: opinca romana il iubeste, il iubeste pana la extaz, il iubeste pana la nebunie!“ (idem, p. 296-297).

Atributele conferite lui Maiorescu in cele doua texte sint cam aceleasi si aceeasi este si absurditatea lor: filogerman, cosmopolit, monarhist din calcul politic, anti-national, anti-democratic, pesimist schopenhauerian. Diferenta este de stil. Primul text reface sec strategia presupusa a junimistilor, logica lor argumentativa, pe cind al doilea o insereaza intr-o masina retorica – prin repetitii, teme cu variatiuni, crescendo, sarcasme, procedee stilistice de-altfel generale in jurnalistica lui Hasdeu – si inventeaza un personaj colectiv, „opinca romana“, nu pentru a legitima succesul electoral al lui Maiorescu, ci pentru a-l intoarce in deriziune. In plus, atributrele din primul text capata in al doilea o teatralizare sistematica: filo-germanul de la inceput propaga acum „pe fata colonizarea germana a Daciei lui Traian!“.
As spune ca primul text este un articol critic, iar al doilea un pamflet.

De ce pamfletul?

Inainte de 1871 Maiorescu scrisese articole despre poezia romana (1867), despre poezia populara si despre limba romana in jurnalele din Austria (1868), care nu-l puteau supara pe Hasdeu, dar si „In contra directiei de astazi in cultura romana“, si mai ales „Contra scoalei Barnutiu“, tot din 1868. Ultimul demonta fara mila tezele lui Barnutiu, ca fiind anti-crestine (?), anti-semite, anti-monarhice si instigind la impartirea, prin revolutie, de catre tarani, a proprietatii funciare. „Meritele necontestate“ ale lui Barnutiu din anii 1848-1849 „nu puteau smai tarziut sa prefaca eroarea in adevar, fanatismul in umanitate“, remarca in acelasi articol Maiorescu (Critice, Bucuresti, Minerva, 1984, p.406). Evreii au stimulat la noi comertul, germanii si francezii cultura. „Pe evrei ii vom inlatura cand vom fi tot atat de activi ca si dansii, ideile germane si franceze le vom inlocui cand ale noastre vor fi tot asa de mature si solide“ (idem, p. 409).Teama ca un Hohenzollern va umple tara de straini s-a dovedit fara temei, continua Maiorescu: „in loc ca principele strain sa ne fi instrainat pe noi, el s-a indigenat pe sine, si nu noi tindem a ne facem germani ci germanul tinde a se face roman“ (p. 397).
Hasdeu, dimpotriva, apreciaza nationalismul pe Barnutiu (mort in 1864) ca si pe cel al elevilor sai din „fractiunea libera si independenta“ de la Iasi, este anti-semit si anti-german. Nici in „Carlistii“ Hasdeu nu-i va ierta pe Maiorescu si Carp, care „persistau a fi Nemti“, desi va recunoaste ca „Alesul Romanilor de la 1866 din Neamt a devenit treptat cu desavasire Roman prin nationalism“ (op. cit, vol. II, p. 303), in aproape aceleasi cuvinte, deci, ca Maiorescu.

Inca ceva. In 1867 Hasdeu era ales in parlament; de ce nu putea face si Maiorescu acelasi lucru in 1871? „Opinca romana“ se orienta bine intr-un caz, dar nu in celalalt? In 1868, deci dupa infiintarea „Junimii“, Hasdeu devenea presedintele societatii „Romanismul“, iar in 1873 Carol ii conferea medalia de aur pentru Istoria critica din 1871-1873, ceea ce „atenueaza“ pare-se vechiul republicanism al lui Hasdeu. Nu numai principiile – „romanismul“ sau contra „cosmopolitismului“ junimist – ii despartea pe Hasdeu de Maiorescu, ci si un paralelism al carierei, o anumita rivalitate personala. Poate si o anume invidie: venit in Moldova in 1857, vechi student de la Harkov numit profesor de liceu la Iasi (1860) de catre Cuza, Hasdeu nu putea sa nu fie iritat de studiile la Viena, Berlin si Giessen ale lui Maiorescu si de succesul lui mult mai rapid la Iasi, inclusiv postul de profesor universitar la 22 de ani (1862).
In ciuda diplomatiei regale, cei doi intelectuali de prestigiu si ambitiosi oameni politici se dovedesc incompatibili si incapabili de comunicare si toleranta reciproca.

Structura pamfletului

Seninatatea din 1902, Hasdeu nu o are inca in timpul competitiei din 1871. El adopta atunci pamfletul. Din conflicte de idei dar si, ori mai ales, din animozitate personala. Nu vine cu argumente noi, ci le repeta pe cele dintotdeauna, dar cu violenta calculata retoric. Ritmul sacadat, acuzatiile de-a dreptul aberante, frizind ridicolul, tradeaza inversunare, frustratie, poate si teama de-a pierde competitia. La fel, fictionalizarea evenimentului: dragostea „nebuna“ a taranilor din „toate catunele“ pentru Maiorescu era verificabila? Poate, anchetind „circumscriptia“ electorala respectiva, dar tocmai de-aceea ea este dinainte ridiculizata. Fictiunea este aici evident menita a discredita un curs de actiuni posibile. Pe de alta parte, in conditiile votului cenzitar din epoca era posibil ca alegatorii sa nu fi stiut nimic despre Maiorescu: fictiunea nu este deci incompatibila cu obiectul pamfletului. In fine, Hasdeu precizeaza ca Maiorescu si Carp „contara dar pe principele strain nu din ambitiune sau interese personale, ci numai si numai pentru victoria convictiunii lor, adica pentru triumful junimistilor“. Verosimila in sine, afirmatia nu discrediteaza personajele naratiunii ca atare. Hasdeu este iritat de abilitatea politica a concurentului, dar nu-i imputa motive josnice, incompatibile cu imaginea lui publica. Hasdeu nu coboara la atac la persoana.

Alunecarea in calomnie

Pentru cine ar fi fost aceste eventuale motive josnice improbabile? Pentru terte persoane neutre, obiective: colegii de breasla, opinia publica, vreun judecator. As numi calomnie acuzarea unui adversar nominalizat de fapte improbabile, sau chiar imposibile de verificat de catre o terta persoana rezonabila, in cadrul unui regim democratic. Hasdeu ar fi alunecat din pamflet in calomnie daca l-ar fi acuzat pe Maiorescu, de exemplu, de „interese personale“, ba chiar le-ar fi narativizat prin evenimente si personaje fictive, neverificabile. Nu a facut-o, pastrind discursul compatibil cu realitatea, intr-un pamflet literar, poate absurd, dar, oricum, decent.

Variante

Toate elementele „definitiei“ de mai sus pot fi nuantate in cazuri alternative. Ce se intimpla cind tinta nu e nominalizata? Domnul Nae, pisalog insuportabil, sau Egoarhistul, cel care, altfel decat monarhistul etc., doreste puterea numai pentru sine, sau portretul ziaristului din Ziarele in Romania (1866) sunt pamflete in care Hasdeu pornea desigur de la un prototip, dar nu-i dezvaluia numele. Este vorba de personaje cvasiliterare, obtinute prin generalizarea unor date reale: coerenta textului nu se mai verifica referential, ci strict intern.
Pot fi considerate asemenea texte drept calomnii, pe baza de „acuzatii improbabile“? In regim democratic, cred ca nu. In regim totalitar, da: este exact rolul cenzorului acela de-a pedepsi, de exemplu, pe Ana Blandiana pentru Intimplari de pe strada mea, descifrand intr-un personaj fictiv un atac la persoana, la o persoana de altfel niciodata numita ca atare. Pe de alta parte, vazut dinspre autor, un asemenea pamflet, ca si celebrul Baroane al lui Arghezi, este moralmente justificat. Probabilitatea „acuzatiilor“, formal negata, din prudenta, este subiacent reafirmata si duce chiar la cunoscuta „rezistenta prin cultura“ a scriitorului roman mai de demult.

Pamfletul, un gen istoric depasit

Numita intr-un pamflet alunecat in calomnie, victima are dreptul, si datoria, de-a cere verificarea faptelor invocate. Se intimpla desigur si cazuri de simulare, in care persoanele vizate protesteaza tocmai pentru a sugera calomnie acolo unde este vorba doar de pamflet. Dar daca este calomnie, ea trebuie pedepsita. Nu mai traim in regim totalitar in care autorul sa fie protejat de represiune prin invocarea „dreptului“ la pamflet. Pamfletul este astazi un gen istoric depasit, iar eventuala lui valoare literara, chiar in cazul mentinerii in decenta, este oricum prea mica in raport cu serviciul adus adevarului prin revelarea unor fapte reale (daca sint reale). A spune acestora pe nume este suficient. Cui foloseste literarizarea textului, fictionalizarea cazului? Indiferent de genul abordat, sau de stil, ziaristul este responsabil. La ce bun pamfletul? El nu poate trada, in regim democratic, decit frustrarile autorului. Pentru istoria literara imaginea lui Maiorescu a ramas cea confectionata de el, nu de Hasdeu.
La pamflet, Hasdeu putea renunta.

Palimpsest

Dar cum ramine cu acest articol? Este el un articol de istorie literara, sau este el un palimpsest, un pamflet destilizat, in care numele lui Hasdeu si Maiorescu ascund pe cele ale lui, sa zicem, Cristoiu (trecind linia pe care Hasdeu nu a trecut-o) si Gabriela Adamesteanu? Care din motivele, ideile lui Hasdeu vor fi trecut la Cristoiu? Toutes proportions gardées, desigur. Grea intrebare.