Privind la o presă care şi-a abandonat, în mare parte,
standardele jurnalistice, devenind fie un preş aşezat la picioarele mai marilor
zilei, fie un geamăt de orgoliu, suficienţă şi egolatrie, e bine ca, din cînd
în cînd, să ne întoarcem la istoria presei româneşti şi să încercăm să extragem
punctele luminoase. Avem, nu-i aşa?, în anul de graţie 2010, o presă diversă,
dar care e bîntuită de vanitate. Lipsesc investigaţiile serioase, lipsesc
anchetele, lipseşte reportajul, lipsesc şi texte de autor, editoriale bine
scrise, pamflete sau tablete. Sigur, nu trebuie să generalizăm, dar persistă
impresia unei prese fără standarde. Tabloidele (cu ediţiile tipărite) încă se
vînd puternic. Punem pe coperte poze mari cu fete planturoase, colportăm
zvonuri, ridicăm împunsături grobiene la rang de dezbateri naţionale. Aşa că,
ori de cîte ori cineva ne aduce cu picioarele pe pămînt şi ne arată exemple din
istoria presei româneşti e necesar să facem o reverenţă.
Cătălin MIHULEAC, Pamfletul şi tableta. Jurnalism sau literatură?, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, Iaşi, 2009, 224
p.
Cătălin Mihuleac (prozator, dramaturg, publicist; în
decursul anilor i-am citit cîteva volume: Garsonieră memorială confort trei –
nuvele, 1996, Titlu neprecizat – nuvele, 1999, Ratarea unui setter – nuvele,
2004, Dispariţia oraşului Iaşi – roman, 1998) a avut ambiţia de a reface
traseul sinuos al pamfletului şi al tabletei, de la primele gazete scrise în limba
română, în secolul al XIX-lea, pînă în ziua de azi. Surprinzătoare, dar
benefică, această dorinţă a lui Cătălin Mihuleac de a privi înlăuntrul acestei
prese româneşti, luînd ca puncte de reper pamfletul şi tableta. El însuşi un
pamfletar de talent, avînd consistente colaborări la reviste şi ziare locale şi
centrale, Cătălin Mihuleac reuşeşte să se obiectiveze, să extragă din
devălmăşia gazetelor ceea ce poate fi încadrat la pamflet şi tabletă şi ceea ce
este o făcătură, un simulacru, o aiureală cu ifose, o calomnie şi o insultă
ambalate ca pamflet.
Am parcurs cu destule delicii volumul lui Cătălin Mihuleac,
Pamfletul şi tableta. Jurnalism sau literatură?, apărut la Editura
Universităţii „Alexadru Ioan Cuza“ din Iaşi. Volumul are la bază teza de
doctorat a autorului, susţinută la aceeaşi universitate. Există extrem de
precise diferenţieri între cele trei genuri jurnalistice: editorialul – văzut
ca punct de vedere al unei redacţii,prin care se analizează un eveniment de larg interes public, disecat la
rece, tableta – care descrie şi chiar literaturizează un fenomen, şi pamfletul
– principalul său atribut este „caracterul satiric violent“ –, care însă
exclude calomnia. De fapt, un pamflet bun este cel care nu minte, autorul
prezentînd şi cazuri în care, la adăpostul aşa-zisului pamflet, sînt inventate
fapte. Cătălin Mihuleac punctează foarte bine faptul că textele lui Corneliu
Vadim Tudor nu sînt pamflet, intrînd mai degrabă în zona injuriei şi a
invectivei. De fapt, pamfletul nu este un atac la persoană, este un gen literar
şi jurnalistic, în care ironia şi umorul sînt folosite pentru a critica o stare
de lucruri, acele, îndeosebi, tare morale care ciuntesc o societate.
În ansamblu, volumul este inegal, ni s-a părut că se insistă
prea mult pe ce nu este pamfletul, pe derapajele care duc la ultragierea
persoanelor. Se fac prea puţine trimiteri spre pamfletele lui Arghezi, spre
exemplu. Sînt şi cîteva capitole excelente, în special cel care tratează
manipulările de la 1907 şi din decembrie 1989. De asemenea, excelent scris şi
argumentat cu texte este capitolul despre Geo Bogza şi cele patru înfăţişări
ale sale.
Să le luăm pe rînd: la adăpostul pamfletului, apar despre
răscoala din 1907 cele mai năstruşnice informaţii. În primul rînd, se
exagerează numărul victimelor. Ziarul Adevărul, prin directorul Constantin
Mille, a acreditat numărul de 11.000 de morţi, deşi ministrul de Interne de
atunci vorbea în Parlament de 419 victime (mai tîrziu, istorici români, precum
Ion Bulei, vorbeau de maximum 2.000 de victime). Pe marginea cifrei de 11.000
de morţi s-au făcut virulente articole, s-au scris aşa-zise pamflete, dar ele
erau nesusţinute faptic. La fel, despre Revoluţia din 1989, acelaşi ziar
Adevărul vorbea de 60.000 de morţi, cifră corectată de presa internaţională, de
Le Monde şi Libération, care au demarat propriile investigaţii, numărul de
victime ajungînd de la 60.000 la… 1.033.
Capitolul despre Bogza porneşte de la personalitatea
proteică a scriitorului. În prima şi a doua etapă, Geo Bogza este avangardistul
sagace, pamfletarul redutabil, neîngrădit de ideologii, nedisimulînd
împotrivirea. Chiar şi cînd devine angajat social, el scrie, în 1937-1938,
pamflete extrem de acide, dar cinstite, în care pune problema „condeielor în
lanţuri“: „E undeva, în ţara noastră, vreun condei cu adevărat liber?“. După
război, Geo Bogza nu mai scrie pamflete, ci ode către Lenin, „omul pe care-l
iubesc milioane de oameni“. Scabroase lirismele lui Bogza despre înfometaţii
care îşi rup bucata de pîine ca s-o împartă cu tovarăşul Lenin şi cele în care
muncitorii îşi fac cărţi de vizită! După 1966, ar fi o perioadă de liniştire a
autorului, trecînd la tablete în care „se pricepe să slalomeze elegant, fiind
neîntrecut în piruete, ba pe piciorul stîng, ba pe cel drept“. Totuşi, în 1973,
Geo Bogza scrie o „Urare“, în Contemporanul, lui Nicolae Ceauşescu, la ziua lui
de naştere, pe 26 ianuarie.
Am un reproş de făcut la un capitol al cărţii. Aş aminti de
atenţia disproporţionată acordată unei aşa-zise antologii a pamfletului,
alcătuite de Vlad Hogea, fruntaş PRM. Lucrarea lui Vlad Hogea, aşa cum remarcă
şi Cătălin Mihuleac, este execrabilă, confuză şi cu mari lacune, impardonabile
omisiuni şi alăturări nefireşti. Ni s-a părut că autorul insistă prea mult pe o
aberaţie!
Atunci cînd îi trece în revistă pe pamfletarii de azi,
Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, Mircea Mihăieş, Alex. Ştefănescu, Ioan
Groşan şi Tudor Octavian, judecăţile autorului sînt destul de dure. Singurul
neşifonat iese Alex. Ştefănescu, deşi sînt şi la acesta destule obiecţii. Iar
despre Mircea Mihăieş, Cătălin Mihuleac spune că „uneori,pamfletele lui Mihăieş ne sugerează imaginea
acelor filmuleţe de desene animate, nevinovate în aparenţă, dar care conţin în
adîncul lor o mare concentraţie radioactivă de violenţă, ce poate acţiona
serios asupra sănătăţii populaţiei“.
Volumul Pamfletul şi Tableta. Jurnalism sau literatură? ne
demonstrează că pamfletul nu dăunează, dimpotrivă, pune în valoare un autor şi
o gazetă, dacă e bine scris şi nu este insultător. Pamfletul poate fi şi
jurnalism, şi literatură. Autorul precizează: „Şi, ca un semn mult aşteptat de
progres, poate că registrele excremenţial şi putrefact ar trebui abandonate în
scris, o dată pentru totdeauna. Satira, cu mitocănia pe care o atrage
involuntar, îşi are capcanele ei. Ironia rafinată, argumentaţia inteligentă şi
umorul binevoitor o vor putea înlocui cu succes. Aceasta e şansa pamfletului!
Aceasta e şansa tabletei!“. Presa de azi încă mai aşteaptă cîţiva pamfletari
care să-i facă faima şi să-i dea ştaif, prin inteligenţă şi talent.
un mare pamfletar necunoscut!dr. Sophia Jurcan - Vineri, 12 Martie 2010, 22:31
Sigur ca adevaratul pamflet ar trebui sa fie bine scris si sa nu afirme lucruri neadevarate. A nu calomnia mi se pare absolut esential. Dar cum sa scrii un pamflet fara ca persoana vizata sa nu se simta insultata? Imposibil. Pe de alta parte, un pamfletar pudibond cred ca ar trebui sa faca abstractie de c-ca 1/4 din cele mai savuroase expresii ale limbii romane. In fine, ma numar printre cei care nu idealizeaza deloc perioada interbelica dar... toti, absolut toti "pamfletarii de azi ar avea de castigat in urma unui stagiu de cel putin o saptamana la Biblioteca Academiei, in compania periodicelor d'antant... Si, un amanunt pe care il cred demn de a fi semnalat: dupa aparitia cartii lui A. Marino, "Viata unui om singur", marele carturar atat de blajin in aparenta, intra direct in categoria pamfletarilor de geniu ai contemporaneitatii. Exista in acea carte nenumarate pagini sfichiuitoare, dar complet lipsite de orice umbra de vulgaritate sau neadevar. O neasteptata revelatie!
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters