OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu s-a întîmplat nimic.

 

Într-o pauză a lucrărilor, într-un moment de respiro, să-i zicem, vedem cum şeful Guvernului întră şi iese dintr-un magazin de încălţăminte. Ce Libia, ce Japonia, ce tranşe FMI, dacă te strîng pantofii nu mai eşti bun de nimic. Şi mai vedem cum probează o pereche de încălţări. Se pare că-i vin bine din prima, Emil Boc a găsit chiar numărul, modelul şi calapodul care să i se potrivească. Ceea ce, să recunoaştem, e lucru rar. Chiar şi la bărbaţi, să nu mai amintim şi cum procedează femeile, cu multe cutii răsfirate prin preajmă – ce chin e să se hotărască pentru o pereche sau alta! Dar Emil Boc, bărbat dîrz şi hotărît, în doar cîteva clipe, cît ai zice peşte – aşa e vorba românească, de ce e aşa nu ştim, există cuvinte şi mai scurte – se şi decide. Şi gata. Dă să plece. Apoi plăteşte – asta nu au mai transmis televiziunile, dacă a plătit cash sau cu cardul, ştim bine însă cum umblă europarlamentarul Gigi Becali cu un purcoi de bani la teşcherea şi cum îi place să-i dea în stînga şi-n dreapta – şi iese din magazin. Reporterii şi reporteriţele se reped să întrebe cît au costat pantofii, premierul spune cît a dat pe pereche, după buget, spune domnia sa, dacă am reţinut bine. Şi zimbeşte. De altfel, premierul României zîmbeşte mai tot timpul, nu se ştie bine de ce. Nu e un om vesel, aşa jucăuş cum pare, e foarte serios şi veşnic în alertă, plin de sine şi de importanţa rolului jucat în destinul istoric românilor. De altfel, cu acest românii în sus şi românii în jos ne omoară la fiecare propoziţie. Eludînd faptul, real, că poziţia sa este asigurată de sprijinul condiţionat al românilor de etnie maghiară. Niciodată, nici cînd face politică, nici cînd se adresează românilor lui dragi, Emil Boc nu pomeneşte de unguri. De saşi, evrei, greci, armeni, turci sau bulgari, nici vorbă. S-o zicem pe cea dreaptă că şi minorităţile, celelalte decît cea maghiară, îl susţin cu voioşie, conduşi de morocănosul Varujan Pambuccian. Pe cît e de vesel mereu domnul Emil Boc, pe atît de supărat este mereu Varujan Pambuccian. Ciudat cum un partid care face mare caz de românism – oare Traian Băsescu nu a fost ales şi de simpatizanţii PRM rămaşi de izbelişte la prezidenţiale? – este sprijinit în Parlamentul României de două formaţiuni ce reprezintă neromânimea română. Am pus accentul pe acest detaliu, aparent nesemnificativ, pentru că la fel de nesemnificativă ni se pare tevatura care s-a făcut în jurul acestei achiziţii. Pantofii lui Emil Boc. „Un client cuminte“, califica delicat comportamentul premierului vînzătoarea din magazinul de încălţăminte. „Un om din popor care trăieşte în mijlocul poporului“, medita solemn unul dintre susţinătorii partidului de, zice-se, dreapta, omiţînd să precizeze că magazinul de încălţăminte a fost golit de alţi muşterii de stînga în timpul cumpărăturilor premierului. A folosit la ceva această scenetă demnă de un filmuleţ cu Charlie Chaplin sau Mac Sennett?

 

Am zice că da. Faptul că evenimente culturale de primă mînă trec cumva neobservate şi că fel de fel de aiureli în care sînt implicate personaje pitoreşti sînt excesiv mediatizate, ar trebui să ne dea de gîndit. Oare ce se întîmplă? De ce o ţară întreagă trebuie să tremure de emoţie sau de indignare la cearta – penibilă – dintre doi soţi care vor să divorţeze şi nu ştiu ce să facă pentru a obţine copilul? Irinel sau Moni – cine are dreptul la copil? Sau altă pereche de pomină – Oana Zăvoranu şi Pepe, care-şi ridică fustele în cap şi vor la rîndul lor să se despartă, spre deliciul publicului care suferă şi el alături de aceşti protagonişti ai vieţii publice. Politice sau mondene.