OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In ultimele luni ale anului 1999, Editura Pro Europa a asociatiei cu acelasi nume din Tirgu Mures a publicat volumul intitulat Nationalism sau Democratism?, al carui autor este profesorul Andrei Roth de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. Este vorba de o cercetare complexa a evolutiei gindirii politice pornind de la conceptele prin intermediul carora s-a definit identitatea nationala in Europa centrala si de est. Trimiterile cartii sint cu precadere la Romania moderna si contemporana si iau in considerare acele fragmente istorice care indica cel mai bine relatia existenta intre conceptul de etnie si acela de natiune, respectiv, intre natiunea etnocratica, statul national si democratie. Prin urmare, este vorba de o tema generoasa, a carei cunoastere in temeiul studiilor academice este inca precara in scrierile de limba romana.

De unde acest titlu? La inceputul secolului al XX-lea, mai precis in anul 1910, Aurel C. Popovici publicase lucrarea intitulata Nationalism sau Democratie. O critica a civilizatiunii moderne (retiparita in anul 1997 la Editura Albatros). Aidoma antemergatorului sau in analiza relatiei dintre cele doua concepte, Andrei Roth a considerat ca nationalismul si democratia se exclud reciproc. Spre deosebire insa de Popovici, care optase pentru nationalism (a se citi etno-nationalism), Roth prefera democratismul in gindirea si in constructia politica moderna. In vreme ce primul pedala pe diferentialism etno-cultural, cel de-al doilea opteaza pentru interferenta dintre culturi si democratizarea relatiilor intre grupuri acceptind ideea schimbului reciproc de valori. In timp ce Aurel C. Popovici gasea ca democratia era cu totul nepotrivita coexistentei natiunilor din Europa est-centrala, Andrei Roth subliniaza in ce anume consta pluralitatea identitara si cum anume poate fi ea benefica unei recuperari rationale a traditiilor, a religiilor, a limbilor.

Daca pentru Aurel C. Popovici (asupra ideologiei caruia studiile critic-rationale si nepartizane au intirziat sa apara) accentul exclusiv pe apartenenta la o etnie (a se citi neam) devenise militant, prefatind dictatura in numele dreptului majoritatii, pentru Andrei Roth natiunea presupune o definitie in termeni academici, iar democratia o alegere in baza argumentelor. In fine, sa mai observam ca teoria lui A.C. Popovici a fost insusita de multi intelectuali de prima marime ai culturii romane, devenind pentru o vreme ideologia preferata a reprezentantilor statului etnocratic si centralist. In cazul lui Andrei Roth avem de-a face cu o incercare de explicare a conceptelor, de exemplificare a impactului lor, de teoretizare rationala a raportului dintre etnocratism si democratie*.

In cultura romana, studiile de sociologie, istorie, filozofie si psihologie au abordat aceasta tema cu mijloace de lucru prafuite. Sensurile propuse de literaturile secolului al XIX-lea, mai precis de acelea reprezentind curentul de idei romantic au fost conservate in cea mai mare masura. Asa se explica faptul ca a fost posibila – dupa un veac si jumatate de constructie a identitatii prin etnocultura – inradacinarea unor puncte de vedere sau indoctrinarea nu doar a masei de receptori, dar si a emitatorilor insisi. Formati prin intermediul conceptului german de Volksgeist (spirit al poporului), formatorii de opinie, oamenii de stiinta, jurnalistii si scriitorii celebri au fost coplesiti de descoperirea diferentialitatii. Acestea sint doar citeva argumente care atrag atentia asupra importantei unei carti care refuza sa urmeze liniile clasice de interpretare a identitatii asa cum au fost (mai sint, adeseori) profesate in statele Europei est-centrale.

Nationalism sau Democratism? cuprinde o suita de analize necesare asupra unor teme de mare actualitate. Structurata in doua mari parti, nationalism si minoritati, cartea are in vedere explicarea paradigmei nationaliste prin prisma relatiilor dintre majoritate si minoritati, evidentierea prejudecatilor etnice, a xenofobiei, a etnocentrismului (op. cit., pp. 40-74), a variantei romanesti a etno-nationalismului (op. cit., pp. 89-115). In trei capitole de sine statatoare, profesorul Roth evalueaza istoria mai indepartata sau mai apropiata a evreilor, identificind punctele nevralgice ale interpretarilor din cultura romana (op. cit., pp. 157-241). Atractiva si noua sub raport informativ si teoretic este dezvaluirea chestiunilor reale privind identitatile maghiara (op. cit., pp. 117-135), germana (op. cit., pp. 135-157), romana (op. cit., pp. 273-307) din Romania, precum si a fenomenelor de interculturalitate nascute ca urmare a coabitarii multiseculare a mai multor etno-culturi. Distinctia dintre interculturalitate si multiculturalitate reprezinta un capitol aparte (op. cit., pp. 241-273), la fel si studiul privind nevoia de integrare, modernizare si democratizare (op. cit., pp. 331-348).
Simpla insiruire a continutului cartii provoaca interesul. Am sa adaug imediat ca autorul a lucrat cu deplina onestitate intelectuala si in temeiul unei bibliografii remarcabile, scrisa in limbile romana, germana, maghiara, franceza, engleza. Accesul la cercetari teoretice si la rezultate istorico-sociologice concrete i-a ingaduit un demers comparativ original, identificarea problemelor grave cu care se confrunta politica romana contemporana si sugerarea unor ipoteze de lucru demne de toata atentia.

Spre deosebire de alti sociologi, istorici si filozofi care au incercat sa puna in discutie probleme in genul acelora amintite mai sus, profesorul Roth este avantajat de un indelung exercitiu academic – in ultimul deceniu mult amplificat in baza contactelor internationale –, de absenta polemicii si de punerea in prim-plan a valentelor universal acceptate ale conceptelor. Andrei Roth analizeaza textele si fenomenele romanesti aratind cum anume „precaritatea experientei democratice“ a facut cu putinta pe de-o parte, intirzierea dezvoltarii istorice a Romaniei, pe de alta, inlocuirea cvasicompleta a ideii de identitate personala cu aceea de identitate colectiva prin mijlocirea conceptului de etnie.
„Cred ca este util – observa autorul – a porni de la distinctia dintre identitatea personala si identitatea sociala (de grup) a individului. Identitatea personala a individului este data in primul rind de insusirile sale umane, unice si irepetabile, precum si de configuratia concreta a multiplelor sale apartenente grupale, dintre care unele sint optionale, altele, nu. Individul concret este barbat sau femeie, copil, tinar, adult sau virstnic, are o anumita cale in viata, o cariera numai a sa, mosteneste si dobindeste un set de statute si roluri sociale“ (op. cit, pp. 119-120).

Potrivit rationamentului de mai sus, individul apartine concomitent la o multitudine de grupuri sociale, cu diferite roluri si rosturi. Dintre aceste apartenente, doar una singura priveste grupul etnic. As preciza ca se intimpla adesea ca presupusa apartenenta la un grup anume sa nu fie regasibila in suita identitatilor persoanei: exemplele notorii care pledeaza pentru observatia aceasta sint furnizate de copiii proveniti din familii mixte, unde exista doua sau mai multe radacini de tip etnic sau rasial. Sint cazuri cind – dupa citeva generatii – este imposibila definirea in temeiul asa-numitelor origini etno-culturale. Profesorul Roth se refera la eventuala trecere dintr-un grup intr-altul, la asimilare sau la optiuni in favoarea unei singure culturi. Este adevarat ca preferinta pentru o limba si o identitate culturala poate fi intilnita in asemenea situatii si atunci vorbim de transfer de la un monoculturalism la altul. Nu putem lasa deoparte persoanele ce profeseaza bi sau plurilingvismul, fenomen intilnit peste tot in lume acolo unde este vorba de societati multiculturale. As spune ca sint identitati nationale (cazurile olandez, belgian, elvetian) care practica plurilingvismul ca forma de comunicare, identitatea fiind conferita mai putin ori deloc de cultura, cit mai ales de cetatenie.

Cum etnicul presupune si altceva: traditii comune, psihologie comuna, eventual, o religie comuna, el face referire si la ideea de origini identice. In limba romana termenul de neam arata persistenta acestui mod de a privi identitatea, ceea ce trimite la jus sangvinis. (Asupra conotatiilor termenului de neam, vezi studiile profesorului Alexandru Niculescu de la Universitatea din Udine). Sensul biologist al termenului (A.C. Popovici il preluase cu precadere din literatura germana a secolului al XIX-lea, multiplicindu-l in mediile culturale asa cum o mai facusera Vasile Conta, B.P. Hasdeu, N. Iorga s.a.) nu cred ca poate fi omis. Andrei Roth il aminteste, fara a aduce remarca ori exemplele amintite. Or, tocmai conotatiile biologiste preferate inca de multi invatati, jurnalisti, politicieni, ma fac sa cred ca provenientele multiple trebuie puse in discutie in mod egal cu optiunile monoculturale diverse spre a depasi handicapul interpretativ. In momentul in care am admis bogatia originilor ca un dat fundamental al oricarei culturi ori mixtura ca un rezultat al evolutiei istorice in care au coabitat diferite populatii (cazul Europei este dintre cele mai edificatoare in acest sens), avem cu adevarat sansa de a deschide creatia culturala romaneasca spre universalitate. Ma gindesc mai cu seama la literatura si istoriografie, care ar urma sa devina dezinhibate de indata ce ar accepta sa abandoneze asa-zisele particularitati si ideologia diferentelor**.
Semnificatia etnocentrismului, respectiv a nationalismului etnic ar trebui inteleasa pornind de la invocata conotatie conferita termenului. Etnocentrismul poate transforma specificitatile in bariere – afirma Andrei Roth. Ceea ce nu numai ca este adevarat, dar sugereaza de ce anume se cuvine sa reluam dezbaterea asupra capitolului privind identitatea nationala***.

Imi pare ca promovarea diferentialismului recurge la accentul pe origine sau identitate etnica fixa, vazind in puntile de legatura, in multiculturalitate si interculturalitate un pericol de topire al asa-numitelor trasaturi caracteriale, psihologice sau biologice unice. Sa retinem tipul de respingere care functioneaza peste tot in societatile traditionaliste (patriarhale) fata de acele persoane si familii care nu isi pot revendica o singura origine si o singura apartenenta. Teoriile rasiste de la sfirsitul secolului al XIX-lea – in Vechiul Regat al Romaniei excela aceea a lui Vasile Conta – vedeau in orice amestec interetnic o dezradacinare, o pierdere irecuperabila a fantasmagoricei puritati de singe, a particularitatii neamului.
Andrei Roth nu merge atit de departe in interpretarea sa. Se rezuma la ipotezele formulate de Lorenzi Cioldi si Willem Doise, conform carora definirea individului numai prin identitatea etnica duce la depersonalizarea lui. Sociologul nu scapa insa din vedere problema „puritatii“ in cazul numitei comunitati de singe, sesizind admirabil cum anume si cit de usor deviaza discursul etno-nationalist spre rasism: „De regula, «puritatea» comunitatii de singe a unei etnii este imposibil de dovedit retroactiv, toate popoarele societatilor civilizate contemporane fiind produse ale unor multiple interferente istorice intre grupuri de populatii de origini diferite (op. cit., p. 121)“.

Este foarte bine sa se insiste asupra atributelor conceptului de etnic, Europa de centru, de est si de sud-est fiind inca tributara definirii identitatilor doar prin mijlocirea acestuia. Max Weber – invocat de Andrei Roth – aratase ca in interiorul grupurilor etnice s-a cultivat ideea subiectiva a originii comune, fondata pe asa-zisele similaritati ale infatisarii sau ale obiceiurilor sau pe ambele. Acesta a fost un mod de a privi oamenii – un demers ideologic formator al unei psihologii colectiviste – promovat „independent de existenta sau nonexistenta obiectiva a unei comunitati de singe“ (Max Weber, Wirtschaft und Gesellschaft, apud Roth, op. cit.) Sociologii au facut un mare pas in decodarea mai exacta a etnicismului. Pornind de la o bibliografie de prima mina in literatura europeana si universala de specialitate, Andrei Roth s-a aplecat constant asupra fenomenului romanesc, aratind o suma impresionanta de cazuri ale manifestarii etno-nationaliste.

Departe de a epuiza tematica volumului, comentariul de mai sus a dorit doar sa semnaleze o aparitie editoriala deosebita, sa arate de ce un subiect precum acela al identitatii are o mare importanta in acest moment politic de tranzitie de la o forma de guvernamint totalitara spre una democratica. Multe alte lucruri vor retine atentia cititorului, cu precadere controversele privind relatiile majoritate-minoritati in Romania contemporana, interculturalitatea, institutiile pedagogice multiculturale de tip universitar etc. Ce concluzie rezulta din impresionantul travaliu al profesorului Andrei Roth? Pregatirea pentru democratie si pluralism trece prin cultura, prin cunoastere in temeiul cercetarilor si prin exercitiul pedagogic formator. Mediile politice ar avea mult de profitat de pe urma unei asemenea lecturi. Lor li se adreseaza in scopul acceptarii noilor limbaje, respectiv, a noilor doctrine profesate in Europa. Volumul Nationalism sau Democratism? va interesa expertii in stiinte sociale si activistii in domeniile cultural si civic, dar si un public obisnuit deja cu textele mai pretentioase, animat de curiozitatea de a descoperi si a intelege evolutia si rupturile Romaniei secolelor al XIX-lea si al XX-lea. Un motiv in plus sa cred ca amintita carte ar putea beneficia de o stralucita cariera in caz ca intelligentsia Romaniei o va aseza in centrul dezbaterilor ei actuale.

––––––––
*Vezi ampla analiza dedicata lui A.C. Popovici in capitolul Federalism si Nationalism in Austro-Ungaria la 1900, din volumul Victor Neumann, Ideologie si Fantasmagorie. Perspective comparative asupra istoriei gindirii politice in Europa est-centrala, in curs de aparitie la Editura Polirom.

**Problema acestei deschideri priveste astazi deopotriva reprezentantii majoritatii romanesti cit si pe aceia ai minoritatilor. Pericolul profesarii etnosului ca valoare suprema, unica si ca asa-zis dat innascut este si mai mare in cazul minoritatilor pe fondul in care relatia dintre interior si exterior este viciata de aspiratia conservarii propriilor valori sau de presiunea asimilista ce vine din directia majoritara. Sint autori care incearca schimbarea discursului cultural-istoric evitind insa intrarea in fondul chestiunii. O suma de carti – altminteri originale – tiparite la diverse edituri romanesti indica inca un refuz al abordarii de acest fel.
***Studiat inadecvat din perspectiva stiintelor sociale (de autori a caror formatie se afla la limita dintre diletantism si profesionalism, jurnalisti a caror formatie ignora instrumentarul de lucru provenit din literatura universala de specialitate), subiectul presupune mult mai multa atentie, intii de toate stapinirea tehnicii de lucru, informatie diversa si de provenienta academica, analize interdisciplinare, spirit critic si flexibilitate interpretativa.