OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Doar cunoscutele preocupari pentru fenomenele paranormale ale dlui Ion Cristoiu – atestate prin denumirea uneia dintre gazetele de care si-a legat numele – ar putea sa explice, prin extensii si prin nu stiu ce inductii si conjuratii incontrolabile, aparitia in ABC a unui articol cu titlu supraetajat (nr. 24 din 27 iulie crt): Filmul Directorul nostru, regia Sica Alexandrescu, TVR2. „Bine, mai Reforma, cu ce am gresit noi?“ (publicatia directoriala – ceva in genul republicii prezidentiale – isi autodefineste statutul in titulatura ABC, supliment literar-artistic al ziarului Azi, apare sub conducerea lui Ion Cristoiu, I.C. inserindu-si de asemenea numele ca director pe frotispiciul ziarului insusi).

Textul (semnat de Mariana Cris) reia in repetate rinduri si explica intrucitva termenii din ambele etaje ale titlului. Respectiv, citim ca filmul redifuzat de TVR 2 ar fi fost „realizat in 1955 de marele regizor Sica Alexandrescu“, ca „se poate vedea cum marele regizor, Sica Alexandrescu, a reusit sa evite cu maiestrie fanfaronada stalinista“, ca „totusi regizorul Sica Alexandrescu [...] n-a mizat pe ideologie“ s.a.m.d. Intimplator, pe parcursul existentei antume a celor in cauza, numitul regizor de teatru n-a avut nici o legatura cu Directorul nostru, in afara aceleia de a fi fost unul dintre persecutorii autorului-realizator, Jean Georgescu (regia si adaptarea cinematografica a scenariului), in momentul cind cineastul a inceput sa fie mai drastic persecutat, printre altele, din cauza satirei anticomuniste din acest film (i s-a impus o pauza in lucru de zece ani, a fost anchetat de Securitate si dat afara din studio). Copersecutorul sau nu era deloc dezinteresat: isi consolida monopolul asupra „actualizarii“ operei lui I.L. Caragiale in teatru si pe ecran, drept care in 1956 „demasca“ retrospectiv filmul lui Jean Georgescu din 1943, O noapte furtunoasa, in care „n-a mai ramas nimic din satira amara a lui Caragiale“, iar eroii „au fost cu totul vaduviti de acel indice de clasa, de care vorbeste Gorki“.

Alaturi de „marele regizor Sica Alexandrescu“, la celebrarea filmului lui Jean Georgescu in ABC-ul cristoian, este convocat in postumitate si interpretul rolului titular din Directorul nostru, actorul Alexandru Giugaru, prin includerea in articol a unui microreportaj-interviu la Fundatia ce-i poarta numele, intregul text fiind ilustrat cu numeroase fotografii inedite obtinute cu acest prilej, toate reprezentindu-l pe actor. In timpul vietii sale pamintene, in prima tinerete, acesta a fost descoperit pentru cinematografie si adus in primul plan al atentiei artistice prin neasteptata sa distribuire in rolul lui Jupin Dumitrache din O noapte furtunoasa, pentru care Jean Georgescu a preferat in genere actorii de varieteu si de la teatrele de cartier, in locul societarilor Teatrului National, ceea ce i-a atras represalii imediat dupa premiera si o tenace aversiune ulterioara. In trena lor si cu circumstantele atenuante ale momentului paroxistic al stalinismului, interpretul scos la lumina abjurase inca din 1952 opera binefacatorului sau: „In filmul O noapte furtunoasa, l-am jucat pe Jupin Dumitrache intr-un mod denaturat“ (fiindca nu l-a infatisat drept „purtatorul de cuvint al burgheziei“).

Parca sint prea multe coincidente pe dos (nu mai insirui altele) ca sa punem pe seama lacunelor de informatie ori a dezinformarii din surse actuale eliminarea prin substituire a lui Jean Georgescu din evocarea cu pricina in plin an 2000. Numai in jurul anului 1960, cind numele primului nostru cineast in toata puterea cuvintului era radiat din filmografii, puteam lesne explica, pe cai materialiste, chiar substituiri complete ale biografiilor, ca in cazul filmului In sat la noi, atribuit intr-un text aparut in strainatate (numai) lui Victor Iliu, care, el, ar fi fost „format in Franta“. Ca ar fi vorba de interventia unor forte oculte ne-ar dovedi-o si aducerea in actualitate si plasarea, cu tinta politica, in titlul supraetajat al articolului din ABC, a unei asertiuni apocrife a lui Al. Giugaru. El l-ar fi poreclit pe Gr. Vasiliu-Birlic – partenerul sau din Directorul nostru – „Reforma“ (nu stim de ce, dar nu asta conteaza in „actualizare“) si-i spunea uneori: „Bine, mai Reforma, cu ce am gresit noi?“.

Totusi, nu este exclus sa nu fi fost nevoie, in toate acestea, de interventia unor fenomene paranormale. E posibil sa fi fost suficienta ideologia cu tertipuri a publicatiei directoriale, despre care am mai scris in aceste pagini, la semnalarea unei victime contemporane a malversatiilor (vezi Obs. cult. nr. 18 crt).