OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu pot sa inteleg de ce de fiecare data cind se face lista celor ce vor fi propusi pentru pozitia de ministru al Educatiei, candidatii provin exclusiv din invatamintul universitar. Si, intentionat, precizez ca este vorba de sistemul de invatamint universitar si nu superior pentru ca nu este cu nimic superior invatamintului gimnazial si liceal. Cel putin ca finalitate nu este superior. Obligatii mai mari fata de societate, daca ne este permisa o ierarhizare, are invatamintul obligatoriu, cel de 10 clase. Acesta este cu adevarat masificat, prin el am trecut, trecem si vom trece cu totii, toti cetatenii acestei tari. De calitatea acestui invatamint depinde cu adevarat calitatea cetatenilor Romaniei.

Mai mult, daca este nevoie cu adevarat de reforma undeva in sistemul de educatie, atunci in cel preuniversitar (alta denumire nefericita) este nevoie. Cind se manifesta cu amploare si cu inversunare miscarile sindicale din invatamint, se manifesta in acelasi sistem preuniversitar. Cu toate acestea, metoda de selectie a partidelor ne arata ca acestea sint tributarele perceptiei nedrepte care serveste portofoliului Ministerului Educatiei exclusiv cadre universitare.
Zilele trecute, Partidul Democrat l-a propus pentru pozitia de ministru al educatiei pe Mihail Hardau, prefect de Cluj, argumentindu-si propunerea prin faptul ca domnul este si profesor la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca. Este interesant de vazut cum prefectul Clujului, parasutat in toiul celui mai amplu protest din invatamint din ’90 si pina astazi, va intelege revendicarile de astazi ale profesorilor din preuniversitar, vioara intii a grevei din invatamint.
Are acesta o viziune de ansamblu asupra crizei? Prezinta persoana sa garantii si incredere in ochii profesorilor?

Pina una-alta, numirea de catre PD a unui posibil ministru in toiul unei crize nu rezolva cu nimic situatia, federatiile sindicale din educatie fiind chitite sa negocieze direct cu primul ministru. In functie de bugetul care va fi alocat educatiei vor fi creionate si politicile viitoare din acest sector, politici care trebuie sa corecteze derapajele sistemice, care sint mult mai importante decit revendicarile sindicale, solicitari care intuiesc doar partial reformele necesare.
Si asa ajungem in situatia ca politicile Guvernului din domeniul educatiei (care pina mai ieri erau politicile lui Mircea Miclea) sa fie niste politici creionate la repezeala, in situatie de criza. Noul ministru este nevoit sa-si schiteze proiectul ce va fi validat de comisiile Parlamentului in plina criza.
Nu inteleg de ce PD-ul nu asteapta sa treaca criza, oricare ar fi sfirsitul acesteia, si sa propuna un ministru ale carui prioritati sa nu fie neaparat cele din agenda crizei, adica acele promisiuni facute in graba, pe genunchi, in avionul de la Cluj la Bucuresti.

E bine ca educatia este tema de dezbatere publica de prima pagina. Nu este bine ca agenda dezbaterii este facuta implicit si unilateral de sindicate, ale caror scopuri includ in principal interesele membrilor lor, ale cadrelor didactice, care nu sint intotdeauna aceleasi cu interesele sistemului de educatie. Pe linga o necesara securitatea financiara, capabila sa motiveze pe cineva sa devina si sa ramina dascal, mai avem nevoie de un sistem de educatie descentralizat si bazat pe o competitie reala care sa ii responsabilizeze pe profesori. Iar printre mandatele de negociere ale sindicalistilor il gasim si pe cel care militeaza pentru renuntarea la desfiintarea titularizarii, masura necesara in contextul descentralizarii, gindita de echipa lui Miclea. Si cum guvernele tin mai mult la bani decit la idei reformatoare, este posibil ca una dintre primele concesii facute pe parcursul negocierilor sa fie chiar din sfera reformelor nou initiate.

Si unde il gasim noi in aceasta perioada pe nominalizatul lui Boc de la PD? Il gasim la Prefectura Cluj, avind si domnia sa ceva experienta la Politehnica din vechea cetate. Departe de educatie, departe de sistemul cu probleme – preuniversitarul –, aproape de Boc. De parca pedistii nu mai au oameni in tara asta decit la Cluj.
Omul luat ca din oala a zis da, fara sa aiba habar la ce se inhama, probabil ametit de ideea de a ajunge ministru. A apucat sa promita la TV ca intr-o saptamina isi va prezenta proiectul de ministeriat. Multumim, dar nu avem nevoie! Nu mai avem nevoie de proiecte, de idei noi, de alte viziuni. Avem nevoie de continuitate. Avem nevoie ca toate partidele din tara asta sa se stringa la o masa si sa isi asume pasii de parcurs in educatie pe termen lung (ideea unui pact pe termen lung al partidelor politice in educatie a fost promovata si sustinuta de Centrul Educatia 2000+ inca din anul 2002). Si aceia sa ramina! Batuti in cuie pina la un nou ciclu de reforma, care apare o data la cca. 10-15 ani!

Greva profesorilor nu este consecinta guvernarii liberalilor. Ea este consecinta tuturor guvernarilor. Guvernul Tariceanu este doar beneficiarul nefericit al unei greve care se anunta inca de pe timpul guvernarii PSD. Cu toate acestea, Guvernul Tariceanu se face vinovat ca nu a anticipat aceasta situatiei, ca a subestimat forta de negociere a dascalilor organizati in sindicate si ca a mai pierdut pe drum si un ministru care se anunta promitator pentru soarta instructiunii nationale.

P.S.
In momentele in care astern aceste idei, am neplacerea de a vedea la televizor cum isi da cu parerea una dintre cele mai contraproductive persoane care au fost in fruntea MEdC, Ecaterina Andronescu, o universitara care a ingropat reformele incepute de Andrei Marga.