Expozitia de fotografie a lui Traian Lupu de la Institutul Francez din Bucuresti (1-26 iulie a.c.), Le silence du temps passé, a fost compusa din lucrari care au exploatat artistic elementul uzurii. Seria de fotografii si colaje semnate de Traian Lupu face parte dintr-un proiect mai cuprinzator, in care elementul-cheie, uzura, este urmarit atit la nivelul inanimat, al obiectelor, cladirilor, cit si la cel animat, al oamenilor. In aceasta prima iesire la rampa au fost luate in vizor obiecte care conotau dinamicitate, ca, de exemplu, masini, locomotive. Toate aceste obiecte de marca veche au putut fi citite atit ca modele de itinerarii narative, cit si ca forme in sine, constituindu-se ca pretexte plastice.
Traian Lupu este un artist plastic, de formatie grafician, care a incercat sa se exprime in mai multe limbaje vizuale. Astfel, se dezvaluie disponibilitatea artistului de a glisa de la un mediu la altul, abilitatea lui de a jongla cu mai multe limbaje dezvaluind o personalitate complexa. Exercitiul de microscopiere a realitatii se realizeaza aici prin decuparea unor detalii, pentru a pune in relief „felii de viata“ sau, in alta ordine de idei, pentru a extrage elemente bogate in culoare si dotate cu valente plastice compozitionale.
Obiectivul pare sa fie, dintr-un prim unghi de vedere, dorinta de a reface, ca in figura unui puzzle, unitatea unui obiect, de a recompune integritatea unei realitati. Uneori insa, Traian Lupu nu-si propune neaparat sa redea ceva anume, ci mai degraba sa expuna. Sa expuna ceva pentru a atentiona privitorii asupra cotidianului si asupra lucrurilor care ii inconjoara. Acesta este, in definitiv, si mobilul care l-a inspirat sa conceapa un proiect vizind carcasa lucrurilor vidate. Artistul vineaza forme lipsite de continut, obiecte care, prin eroziune, se saracesc de vlaga. Ceea ce ramine este o urma, o amintire a ceea ce a fost cindva „un lucru functional“. Este marturia si dovada unei vitalitati care s-a consumat. Tocmai de aceea, Traian Lupu fotografiaza masini uzate, locomotive scoase din uz, obiecte care au generat si au asistat momente de viata si care au purtat cu ele o istorie, dar acum au devenit simple icon-uri, comportind mai mult o valoare documentara.
In acest sens, Traian Lupu se ocupa cu prezentarea unor obiecte care reusesc sa supravietuiasca dezastrului, mortii interioare. Iar ele fie descriu ceea ce a fost, fie reusesc sa puncteze diferite momente ale acestei continue degradari care culmineaza cu aneantizarea generala. Sint forme care fie au suferit un deces clinic, fie constituie niste interesante piese de muzeu si sint notabile, demne de luat in seama si din punct de vedere compozitional. Or acestea sint compozitii care reusesc sa se afirme si ca forme in sine. Aceste obiecte, lucruri se ofera si ca pretexte plastice si, in final, se afirma ca imagini detasate de mesajul cu care sint inzestrate. Aceasta rasturnare de situatie incurajeaza exercitiile de grafica ale autorului, care, dupa ce fotografiaza atitea locomotive, ajunge in final sa si deseneze una, alaturi de care lipeste citeva fotografii-detaliu, realizind un colaj. Unele compozitii reusesc sa se afirme eminamente prin culoare, pentru ca sint surprinse nuante sublime de gri stilizat sau de un ruginiu al unui rasarit de soare. Culorile abstractizeaza astfel fotografia.
O asociere potrivita o constituie alinierea acestor forme alaturi de cele doua lucrari ale lui Mihai Oroveanu, expuse sub titlul Le gisant, in cadrul expozitiei Transitionland 2000 Romania. Cei doi indivizi fixati in obiectiv, prin mersul lor, prin expresia fetei, aduceau o briza neagra, purtau morbul mortii. Era cazul unor indivizi care, prin ceva din existenta lor, anuntau stingerea. Este exact ceea ce sugereaza capotele masinilor reprezentate fotografic de Traian Lupu. Dintre artistii plastici romani, Vasile Rata este cel care s-a ocupat in mod insistent de recuperarea estetica a formelor care se uzeaza si care, prin uzura, se videaza/reincarca de continut, modalitatea predilecta de exprimare a acestui artist fiind instalatia.
Prin exercitiul artistic, obiectele surprinse de Traian Lupu isi recapata obiectualitatea. Adunind fotografii ce le au ca subiect, el nu doar le reabiliteaza, reconotindu-le cu un sens pe care acestea l-au pierdut in momentul in care au iesit din orizontul functional, ci le si reinnobileaza, declarindu-le drept semne purtatoare de memorie, care se converteste in semnificatie. Prin urmare, nu doar o incantatie de tipul où sont les neiges d’antan se desprinde aici, ci mai ales dorinta de a decripta capitalul simbolic cu care sint investite obiectele „expirate“ si, nu in ultimul rind, placerea de a simti parfumul lucrurilor peste care s-a asezat patina timpului.

