Capacitatea de previziune politica, dar mai ales economica si sociala, a guvernantilor acestei tari este uluitoare. Chiar daca solutiile le sint puse sub nas, politicienii si functionarii de rang inalt se comporta ca lenesul mort de nemincare din cauza faptului ca-i era lene sa manince. Problema sociala a romilor sau a saraciei extreme a unor comunitati de pe tot cuprinsul tarii nu este noua. Cel putin nu este noua pentru organizatiile neguvernamentale si media care au semnalat si iar semnalat mizeria in care isi duc viata comunitati intregi.
Mai mult, ONG-urile au pus mina si au atras fonduri pentru astfel de comunitati uitate de lume si de Dumnezeu. Au adus bani, au intervenit, au dezvoltat solutii, adevarate laboratoare de experimente sociale (intr-un sens cu totul pozitiv), au importat solutii de afara, au inovat, au inregistrat rezultate excelente, dar la scara redusa si proportional cu finantarile punctuale, si totusi prea putine, pe care au reusit sa le acceseze cu banii europenilor si in special cu cei ai olandezilor, norvegienilor sau ai altor nordici. Experientele s-au pierdut in timp, neasimilate, si-au pierdut esenta, mecanismele dezvoltate local au fost inghitite de realitatile zilnice ale saraciei. Banii importanti pentru comunitatile de romi care au venit de la UE au fost papati de diverse ministere in frunte cu cel al Educatiei, el insusi un minister-mamut, exemplu de birocratie, esec si ineficienta.
Marea problema, perpetua problema a politicilor sociale din tara cu care se mindrea Ceausescu si cu care ne este rusine noua, este ca nu au existat cu adevarat politici sociale de evadare din saracie, ci patetice pomeni, de cele mai multe ori pur electorale.
Exact ca in proverbul chinezesc cu pestele: in loc sa-i dai omului unul, mai bine invata-l sa-si prinda singur mai multi. Guvernele, toate, au avut fel de fel de programe de asistare, „venituri minime garantate“ si alte nascoceli absurde din punct de vedere economic si social si mai ales motivational. Nici un politician nu a fost suficient de istet, nici un functionar suficient de (in)format, nici un guvern suficient de competent incit sa creeze politici publice antisaracie de tip activ. Modele de succes exista, concepte generoase precum „economie sociala“, finantari europene exista, dar si mult „habarnism“ exista in societatea romaneasca.
De cealalta parte, ONG-urile care dezvolta servicii sociale eficiente, calitate mai buna cu bani mai putini, se vad astazi nevoite sa-si restringa activitatea deoarece statul nu a gindit o politica de preluare a experientelor dezvoltate cu bani de la diferiti donatori in perioada de preaderare. Mai mult, incompetenta aparatului de stat are efecte si asupra sectorului nonprofit, din moment ce nu si-a facut temele pentru absorbtia fondurilor structurale, obligatie care tine exclusiv de politicieni si de functionarimea de grad inalt.
Solutia ultima, lagare in desertul egiptean, graita pe postul national de ministrul de Externe, nu este nazism si nu face altceva decit sa exprime ignoranta izvorita din incompetenta si lipsa de experienta si sa mai exprime frustrarea pe care o simt oamenii depasiti de situatie.
Politicieni incapabili, veniti din ungherele obscure ale politicii, din domenii irelevante pentru portofoliile pe care le-au ocupat, si-au dat miinile cu functionari carieristi sau incompetenti. Ei sint parintii morali ai lui Mailat, ai tuturor mailatilor care pentru multi nu sint decit un procent statistic care continua sa creasca de la an la an si care provoaca o vaga ingrijorare. Un procent descris astfel: barbat tinar, educatie primara, mediu rural, suburban sau oras mic, fara ocupatie, antecedente penale si, eventual, rom. Un procent hranit din nepasare si esec in previzionarea tendintelor sociale generate de lipsa unor politici eficiente. Oamenii care au contribuit la formarea si desavirsirea personala, ca om si cetatean european, a lui Mailat sint majoritatea ministrilor, prim-ministrilor si functionarilor din ministerele Muncii, Educatiei, Finantelor si din altele.

