OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Bucurestii au un blazon indubitabil de relevanta europeana si importanta internationala prin splendida arhitectura modernista, prin creatia de calibru mondial a unor Marcel Iancu, Horia Creanga, Duiliu Marcu, Octav Doicescu, G.M. Cantacuzino... Asa cum au aratat numeroase studii de arhitectura, din care am aminti aici cercetarea arhitectilor Luminita si Florin Machedon, capitala Romaniei avea si are inca cel mai mare numar de cladiri moderniste, in masura sa creeze o identitate arhitecturala de mare valoare.

Dar aceasta zestre aproape unica intre orasele europene se distruge intr-un ritm ametitor. Peste tot ne izbesc ochiul renovari de cirpaci, desi ar trebui sa se vorbeasca de restaurare, inclusiv pentru acest segment istoric magistral al arhitecturii romanesti, inlocuiri de ferestre care distrug, uneori, total – ca in cazul blocului Malaxa proiectat de Horia Creanga – plastica fatadei cladirilor, inlocuirea detaliilor de arhitectura (usi, clante, ferestre, interioare, sticla decorativa) gindite de un Marcel Iancu cu usi de tabla si feronerii cumparate la supermarket. Aici intilnim elanul privat pentru o noutate ce nu tine seama de valoarea istorica, iar autoritatile se fac vinovate de absenta unui program minimal de avertizare a publicului nostru needucat. Desi a facut un mare progres incluzind recent, pentru prima data dupa ’89, in jurnalul de stiri, sectiunea „Case care pling“ (de unde aflam, de exemplu, ca managerul de fotbal T. Dumitriu lasa, cu impunitate, sa se ruineze un monument istoric pe Sos. Kiseleff pentru a obtine un teren liber de vestigii, o tactica generala), televiziunea publica nu are nici o emisiune dedicata problemelor urgente ale patrimoniului romanesc de arhitectura, inclusiv de la sate, o emisiune care poate fi si simpatica, pe gustul tinerilor.

in conditiile bine cunoscute ale „receptivitatii“ autoritatilor la cultura si la consilierea de catre profesionisti, nu e de mirare ca inclusiv initiativele constructive importante, mari, ale autoritatilor locale se fac adesea dupa „ureche“, fara consultarea oamenilor de specialitate si a publicului avizat. E ca si cum s-ar repeta iar si iar scenariul Casei Poporului (o mare reusita – nu-i asa? – admirata de oricine stie ce-nseamna arhitectura nord-coreeana si exprimarea fara pauze a acelui horror vacui primitiv, prin decoratie in exces). in sensul in care interventii care afecteaza cumplit de brutal aspectul orasului se fac fara transparenta, fara public si, mai ales fara concursuri publice. Un dictat al puterii, oricare ar fi ea, asupra orasului.

Ar fi cazul ca, odata cu fondurile europene, sa existe receptivitate si la mentalitatea europeana care inseamna, inca din Renastere si Clasicism, incurajarea valorii, respectul mostenirii arhitecturale, concursuri deschise profesionistilor. Numai incurajarea valorii va duce la eliberarea de spiritul amatoristic si pina la urma provincial, daca nu de-a dreptul suburban, din punct de vedere cultural, in care ne sint guvernate orasele. in aceste luni, Primaria sectorului 2 urmeaza sa lanseze un important proiect constructiv la Piata Obor, loc de o deosebita importanta urbana dar si istorica, datorita prezentei acolo a unuia dintre cele mai prestigioase exemple de arhitectura modernista, Halele Obor, creatie a arhitectului Horia Creanga. Revista Observator cultural a deschis paginile sale mai multor voci autorizate pentru a incuraja, pe de-o parte, dialogul intre competentele edilitare si cele profesionale, pentru a evidentia riscurile legate de neglijarea marii mosteniri a arhitecturii romanesti si, nu in ultimul rind, pentru a semnala importanta unui pariu pe care orice administratie publica il poate pierde sau cistiga. Pariul identitatii europene, care inseamna un cu totul alt mod de abordare a proiectelor ce privesc orasele noastre, altfel de cum s-a intimplat in intervalul 1970-ianuarie 2007.