Autor: 
Categoria: 
O frumoasă şi generoasă perspectivă
se iţeşte pe firmamentul în veşnică alertă al vieţii
noastre politice: (re)naşterea Partidului Unic! Constituirea unui
Partid Unic, aşa cum a procedat şi regele de tristă amintire Carol
al II-lea, nu ar rezolva problemele grave cu care se confruntă
economia şi administraţia românească. Ci ar salva doar
Tronul actual de la Cotroceni. Nu ar fi un dezastru. Ştim bine, din
istoria mai veche şi mai recentă, că românii se mobilizează
exemplar doar la necaz şi în faţa nenorocirii, atunci cînd
ajung în acel punct de maximă intensitate, lapidar şi concis
atins de Caragiale tatăl: „Cuţit os!“. Altfel se ciorovăiesc
şi duşmănesc din toată inima şi organele abilitate. Nu ar fi o
mare dramă crearea Partidului Unic; am mai trecut prin astfel de
situaţii, cînd linguşirea Duduii şi osanalele adresate
mîndrei Academiciene întreceau pînă şi
închipuirea vajnicilor noştri poeţi de curte. Dar ar mai
întîrzia democratizarea şi progresul ţării cu încă
o generaţie, două, de sacrificiu. Încercăm să evităm pe
cît posibil ironiile, dar faptele şi întîmplările
ce ni se livrează cu repeziciune confirmă aproximaţiile noastre
analitice. Declaraţiile, intenţiile, dar şi strămutările (sic!)
din ultima săptămînă ale mutanţilor noştri politici
certifică noua strategie a adunării sub aceeaşi flamură
tricolor-europeană a întregii suflări româneşti. Dacă
pînă şi UDMR-ul a declarat că nu ar avea nimic împotrivă
să colaboreze strîns cu născînda formaţiune politică
unică, atunci putem fi mîndri, precum cîndva faimosul
unificator Trahanache, că nu vom avea majoritate, ci unanimitate!
Vocile vioaie din PD-L, de tipul vicelui Ioan Oltean (tare personajul
bistriţean, oţel în cuget şi mătase în simţire
pentru sprijinirea noii Case Regale bucureştene), îi incită
pe faţă pe unii pesedişti de frunte din inima Ardealului să
migreze către partidul care va susţine candidatura independentului
de ultimă oră Traian Băsescu. Vicele Gheorghe Flutur – la rîndul
lui, un cadru judeţean de nădejde, înfipt în
structurile de conducere centrală a PD-L-ului – se mîndrea
calm şi plin de căldură sufletească, deoarece alde Simirad, un
vechi lider pesedist ieşean, a trecut pe faţă alături de Traian
Băsescu şi-l va susţine în campania din întreaga
Moldovă. Săracul Ioan Vodă (fost cel Cumplit), care se preda
turcilor crezînd în vorba dată, doar ca să-şi salveze
oştenii credincioşi! Rupt în bucăţi de cămile, va rămîne
un exemplu tragic şi unic în istoria noastră.
Dar acum? Acum se va face un Partid
Unic. Iar Unicul Candidat la preşedinţie va fi sprijinit şi de
PNŢCD! Aşa cum se aude. Oroare, unde am ajuns, se răsucesc în
morminte şi Iuliu Maniu, şi Coposu, văzînd trepăduşimea de
tipul Miluţ-Pavelescu a actualei conduceri, cum maculează ea numele
unui partid care a făcut chiar pagini de istorie. Sau Marea Unire
din 1918 tot PD-L-ul şi ICR-ul au făcut-o? Partidul Prezidenţial
Unic preconizat ar scuti România de cheltuieli suplimentare şi
ar coagula şi solidariza sub mîndrul sceptru anticomunist de
pripas virtuţile şi defectele gloriosului nostru Neam!
Glumim, dar lucrurile, aşa cum
spuneam, nu stau prea vesel. Se duce o luptă acerbă pentru
anihilarea oricărei opoziţii sau concurenţe a Partidului Socialist
şi preluarea sub aceeaşi firmă a tuturor tendinţelor doctrinare.
Care, între noi fie vorba, nici nu mai există. PNL a făcut în
ultimii doi ani de mandat o politică de protecţie socială în
cel mai dulce stil al Stîngii – efectele se plătesc azi de
către toată lumea –, astfel că Stînga şi Dreapta
românească, inclusiv cea naţional-comunistă a PRM-ului, vor
fi înghiţite de PD-L-ul unic. Fruntaşii politici vor defila
braţ la braţ cu vedetele intelighenţiei, fericiţi că lumea toată
merge în patru labe şi aplaudă cu buzele şi ochii. Procesul
comunismului a adunat toată suflarea postcomunistă sub noul
sceptru. Iată absurdul unei situaţii şi drama memoriei celor
împuşcaţi la Aiud, Gherla, Sighet şi Canal. Nu degeaba
această luptă surdă. Cîteva, destule (încă nu se ştie
exact situaţia şi poziţionarea baronilor locali) filiale ale
PSD-ului, care şade bine înfipt „în teritoriu“, sînt
ademenite şi aţîţate să se alieze cu PD-L-ul şi să treacă
cu tot calabalîcul codoşlîcurilor locale în barca
puterii naţionale. Şi astfel se va întări peste tot şi nu
va mai sufla nimeni prin judeţe. Iar dacă majoritatea e tare în
Ţară, de ce nu ar fi ordine şi la Centru? Mai suflă cineva, mai
cîrteşte vreo voce, cu spectrul DNA-ului în faţă şi
suflul Serviciilor în spate? Cine este pentru? Cine este
contra? Se abţine cineva? Ferească Dumnezeu să mai deschidă gura
cineva! Nu ciocul mic se doreşte, ci dispariţia ciocului,
alimentaţia de la cazan va fi livrată în formă lichidă. Vom
trece iar la sufertaş şi bilete gratis la Festivalul „George
Enescu“. La ce bun am mai avea nevoie de dinţi? Rusia a livrat
foştilor deţinuţi din Gulag cîteva zeci de milioane de
proteze dentare ca formă de ajutor. Pe lîngă cele 6,5 ruble
şi cele şase calătorii gratuite cu trenul, oferite milioanelor de
năpăstuiţi rămaşi în viaţă după parcurgerea infernului
din lagărele de concentrare comuniste.
„Fără cioc, dacă se poate“ ar fi noua directivă politică, într-o bravă lume nouă care se naşte sub ochii noştri. GDS-ul şi ICR-ul au ajuns secţii de propagandă ale Partidului Unic. O spunem cu amărăciune. Subordonaţii lui Horia-Roman Patapievici nu mai răspund la e-mailuri şi nu mai dau bineţe vechilor prieteni, de frica marelui apărător al libertăţilor de expresie unică: eşti cu noi, e bine, nu eşti cu noi, nu e bine. Vei fi ras. Degeaba se văicăreşte de existenţa urii fostul intelectual şi actualul agent electoral băsescian. Nu toţi românii se alimentează din ură. Mai sînt destui care vor să-şi trăiască viaţa în normalitate, frumos, natural, firesc şi autentic, avînd alte repere decît cele cu care ne intoxică sateliţii Partidului Unic. Să amintim ce au păţit „tovarăşii de drum“ ai comuniştilor în anii ’50? Văicăreala şi veşnica bombăneală a liderului de la ICR, ajuns şi protectorul damelor jignite, nu folosesc la nimic.
Ce mai rămîne după ce nu mai rămîne nimic? Totul.
Tot, şi de la capăt. Ca de atîtea ori în istoria noastră. Păcat. În Statele Unite au fost pompate 2.700 de miliarde de dolari pentru ca sistemul financiar american să nu se prăbuşească. Noi ce facem? Facem politică de unică folosinţă.
Trăiască Partidul, Băsescu, România!
RSS Feed
Newsletters