OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Prefera lectura, întîlniri şi reîntîlniri diurne şi nocturne, accelerînd pulsul şi mintea, punînd între realitatea imediată şi cea fictivă, mai imediată, o benefică distanţă.

De la apariţia lui Peter Gaşpar în neantul Americii, Necrologul ocupa, însă, mult timp profesorului Gora. Sfida limitările biografiei birocratice, cum obişnuia să numească datele obişnuite ale vieţuirii. Orice biografie este, pînă la urmă, un necrolog, orice istorie are un final, deci un necrolog. Acum, Peter dispăruse. Necrologul dobîndea nu doar legitimitate, ci urgenţă. Moartea e dispariţie, deşi atîţia muritori cred că e renaştere, sub altă formă, în ciclul natural sau supranatural al existenţei.

Cine putea dovedi că dispariţia lui Peter nu-i definitivă? Doar Peter însuşi – deloc grăbit dă furnizeze dovada. Unde-l cauţi, pe cine întrebi? În prezumţii şi potenţialităţi omise de biografia birocratică.

Gora se oprise cu creionul roşu în aer. N-ar trebui s-o abordeze, în sfîrşit, pe Lu?

Violonistul sau acrobatul pe sîrmă ştiu ce înseamnă tracul, Gora cunoştea şi el vraja maladivă în care fiecare clipă poate produce dezastrul. Oricît de bine ai stăpîni partitura… mîna tremură, vocea tremură, tîmplele sînt umede, la fel palmele, şerpii răvăşesc stomacul.

Creionul în aer, privirea pe ecranul cu necrologurile zilei. Maşinăria momentului te conectează instantaneu oriunde şi îţi transcrie locvacitatea sau tăcerile. Stăpînea operaţiile simple şi, cînd greşea – adică des –, regulile intrau în comă. Nu le putea recupera, nu regăsea punctul de pornire. Aşa se întîmplase şi cu şofatul, mergea perfect pînă la prima greşeală. Zăpăceala anula memoria şi instinctele, nu mai era în stare de nimic. Renunţase la volan, dar nu renunţa să se bărbierească în fiecare dimineaţă, îngrozit că va uita rutina şi n-o va mai recupera niciodată; nici la cravată nu renunţa, speriat, de fiecare dată, că uitase cum se face nodul.

Se sculase, ca de obicei, dis-de-dimineaţă! Superba lumină de septembrie. Cafeaua amară, scurte mişcări de înviorare. Recitise, apoi, peregrinările lui Peter prin Palatul Prabhupada din vîrful muntelui Mountsville în West Virginia, întîlnirea cu surdomuţii Cholos din East Los Angeles, văzuse elefantul îmbrăţişînd-o, stînjenit, pe Ginger Cantacessi, mătuşa Tarei, şi să-rutînd botul felinelor pe care le născuse italianca. Îl enervase, din nou, veteranul Andy, din Nevada, cu lozincile sale contra avortului.

Apoi, iarăşi, clipa lehamite. Vidul verzui, veninos, mii de guri lipicioase, şuierînd a ţicneală, ritmînd plictisul, pînă te damblageşti şi alergi, duduind, pe acoperiş.

Privea, prostit, mănuşile de la capătul mesei. Se roti spre ecran. Fum, foc, panică. Chipuri îngrozite. Etajele se prăbuşeau. Apocalips. Cerul devenise un uriaş nor de fum şi flăcări, pe pămînt goneau pompieri şi ambulanţe. Ţipete, sînge, flăcări, cerul luase foc, dar cerul din fereastra profesorului Gora rămînea apatic, albastru, fără cicatrice. Gora trecuse la fereastră. Nu se întîmpla nimic, cer neclintit, ca la începutul lumii, dar lumea de pe ecran exploda în bolizi de meteorit arzînd. Planeta era în mîna marţienilor. Alarmă cosmică.

Gora se repezi la telefon. Repede, repede, în cîteva minute contactul cu pămîntenii va deveni imposibil. Mîinile tremurau, receptorul tremura.

Vocea pierise, nu mai avea cui să telefoneze. Se reaşeză, trase foile. NECROLOGUL PLANETEI.

Nu mai scrii cu creionul sau stiloul sau cu maşina veche şi grea, ci pe ecranul lumii în flăcări. Degetele pe claviatură, literele pe ecran, eşti singur, dar conectat la lumea care, hop, cînd cum a năvălit în adăpost, risipind, dintr-o zvîcnire, eschivele solitudinii.

Plictis, plictis fusese? Teroriştii se plictisiseră de virtute şi de vicii şi de gunoaiele şi splendorile bietei lumi trecătoare. Nu mai suportau păcatele şi plăcerile lumii.

Decişi să grăbească Salvarea, să accelereze viteza spre Paradis. Iubire! Iubire voiau, nu-i aşa? Absolută, perpetuă, oarbă! Crucea încîrligată şi secera şi ciocanul şi semiluna însîngerată sfidau iubirea omenească, imperfectă şi efemeră. Iubire perpetuă, oarbă şi orbitoare, asta promiteau! Iluminare, magie, utopie. Meschinăria cotidiană, grohăiala înfulecării şi sexului, trufia averii şi necredinţei – trebuiesc spulberate! Coduri hipnotice: cruce, seceră, ciocan, stea, semilună, viţelul de aur şi capra rîioasă şi pruncul schilod, piatra filozofală şi oracolul surdomut, izbăvire şi adoraţie pînă la moarte şi dincolo de ea.

Imense aripi de oţel în cerul incendiat. Pasărea Septembrie planează, aurie, suverană şi feroce, peste furnicarul isterizat. În burta de oţel, captivii.

Crainica repeta, electrizată, amănuntele invaziei, adăugînd noutăţi de ultim moment. Zburau în aer mîini şi capete, pălării şi cărucioare, carnetul roşu al ceasornicarului David Gaşpar şi servieta poliţistului Patrick, cărţile lui Dima, ochelarii lui Avakian, revolverul detectivului Lonrot, sutienul sirenei Beatrice Artwein şi pisoiul orb Gattino şi elefănţica însîngerată Satie, zburau foile galbene ale Dosarului galben de pe masa profesorului Gora, rotindu-se în aer, ca nişte zmeie extraterestre. Vîrtejul funerar unea şi risipea totul, nimic nu mai conta, doar NECROLOGUL.

Aveau dreptate alchimiştii şi înţelepţii cînd vorbeau despre maladie, nu doar magie. Sindrom al derutei e iubirea, micuţa mea, asta-i tot, basta. Ter-mi-nat! Vitalitate şi melancolie, pînă la delir. De-lir, copila mea. Nimic altceva, în bilanţ, decît a-min-ti-rea. Amintirea iubirii, fulgerul ultim, draga mea Lu. Atît rămîne, doar la tine se gîndeşte soţul împiedicat să întindă braţele spre amanta care i-a fost soţie. „Mi-a fost bine în aura ta şi m-a durut bucuria“, aşa scriai pe colţul mototolit de hîrtie, după prima noastră noapte. Ai dispărut înainte ca zorile să ne redea lumii. Cuvintele sînt în mine, literă cu literă, scrisul învîrtejit al lacunei.

„Mi-a fost bine în aura ta şi preţul îl vom plăti amîndoi.“ În chilia mea de papirus, tracul obturează vederea şi accelerează, pînă la delir, interdicţiile. Soţul şi soţia cunosc primejdia plictisului, soţul şi amanta ştiu vraja şi blestemul ademenirii. Abia de putem îngăima, toţi trei, vorbele anapoda ale dorinţei, deliranta ei neputinţă.

Pasărea Septembrie poartă mesajul iubirii devenite ură. Transfiguraţi de iubire şi de ură, piloţii orbi ne dăruiesc oroarea.

Vocea lui Koch pierise, Gora era din nou singur, Dima era departe, la fel şi Portland şi Gaşpar şi Larry I-II-III-IX. Ar fi ieşit în stradă, să primească între semeni şi împreună cu ei apocalipsul, dar rămînea în sihăstria ferită de oameni şi de apocalips.

Profesorul se reaşază în faţa ecranului în flăcări, trage dosarul alb şi virgin. Pe copertă, mari litere de sînge: NECROLOGUL PLANETEI.

Ora 8.45 dimineaţa: controlorii de zbor din Boston interceptează o voce în cabina Fight 11. „Avem nişte planuri“, anunţă vocea într-o engleză incertă, dar inteligibilă. „Stai liniştit şi vei fi OK.“ Avionul se roteşte, schimbă ruta spre Metropola Diavolului.

Ora 8.46: un avion neidentificat, avînd la bord 92 de pasageri, izbeşte grandiosul edificiu al globalizării, World Trade Center. Etajele ard, instalaţia de gaze explodează. Fumul acoperă cer şi pămînt, furnicile aleargă buimace pe străzile din jur.

Ora 9.05: Alerta FBI. Un al doilea avion, cu 64 de pasageri la bord, izbeşte WTC, explodînd în impact.

Ora 9.37: Boeing 757 – American Airlines 77 – penetrează trei dintre cele cinci cercuri concentrice ale Pentagonului, Fortăreaţa Puterii. Birourile Zeului Marte sînt în flăcări.

Ora 10.00: Prăbuşirea Turnului Babel din stînga WTC. 110 etaje.

Ora 10.00: Se închid aeroporturile Lumii Noi. Frontul Democratic pentru Eliberarea Palestinei neagă implicarea în Măcelul Infidelilor.

Ora 10.12: Nouă explozie la Pentagon, cea mai securizată clădire din lume.

Ora 10.15: Evacuarea Casei Albe.

Ora 10.24: Prăbuşirea celui de-al doilea Turn Babel.

Ora 10.25: În Liban, palestinienii celebrează victoria contra yankeilor.

Cinci ore de cînd profesorul Gora începuse prima zi dintre cele care îi rămăseseră de trăit. Privea rafturile de cărţi, mănuşile albe de pe masă, buzele groase şi roşii ale crainicei care susura ştirile. Canalele CNN, CBS, NBS, PBS, MSNBC, posturile de animaţie, sport, rock, porno transmit toate concertul formaţiei HEROSTRATUS. Şlagărul PURIFICĂRII, pe text de Ussama Ben Laden.

Turnul Babel al Tranzacţiilor, Cetatea Pentagonului, Casa Albă a Clovnului Alb … asta-i tot? Dar Biblioteca?

Gora se simţea insultat de explozia planetară la care avea onoarea să participe: nu suporta asocierea cu emblemele Banului şi Puterii. Formaţia de 19 şişuri HEROSTRATUS nu era demnă de Marea Finală! Cuţitarii nu cunoşteau Coranul, fanaticii nu cunoşteau magnifica limbă a Bibliotecii. Biblioteca deţine Totul, analfabeţilor! Amintirile şi proiectele lumii, geniul şi nebunia fidelilor şi infidelilor, Biblia Profeţilor evrei şi Coranul Profetului vostru şi Testamentul Profetului răstignit şi Mein Kampful profetului-măscărici şi Manifestul profetului marxist. Decretele Inchiziţiei şi Proclamaţia Drepturilor Omului, jocurile copilului Mozart şi ale urechiatului Van Gogh, Homer şi Krishna şi Confucius, doamnele Bovary şi Karenina şi maica Tereza, boxerul Clay şi cartea de telefon a Bucureştiului anului 1936. Totul, totul, chiar şi volumul de versuri al adoratului Ben Laden tradus în limba adoratului William Shakespeare, versurile lui Iosif Visarionovici Djugashvili şi ale rivalului său Mao Tze Dun.

Din Bibliotecă vin toate, nu de la Bordelul Transnaţional al Comerţului, nici din Citadela Rachetelor sau din Ranchul Clovnului Preşedinte.

Gora închise, iritat, comunicarea cu Apocalipsul.

NECROLOGUL PLANETEI avea nevoie de Mynheer.

Găsise conecţia! Nu mai rămîne decît s-o transmită domnişoarelor care anunţau, pe ecran, Sfîrşitul. Stătea cu creionul roşu în mînă, din nou apucase creionul roşu, să adauge pe marginea paginii: Prea simplu, Peter! Bătrînul Dima se referea la transcendent, nu doar la Dumnezeu.

Formaţia cuţitelor sfinte jubila în tam-tamul crimei. HEROSTRATUS era numele neuitatului distrugător al Templului Artemizei din Efes, pe care nimeni nu-şi aminteşte cine 1-a construit. Interpreţii învăţaseră să piloteze şi să distrugă avionul, dar n-ar fi ştiut să-1 construiască.

Gora nota, conştiincios, pentru posteritate, Cronologia Finalului.

10.43 – un avion se prăbuşeşte peste complexul comercial din Pittsburg – Pennsylvania.

10.56 – Yaser Arafat declară că organizaţia sa n-are legături cu dezastrul acestei zile istorice.

11.14 – clădirea Naţiunilor Unite este evacuată, Statuia Libertăţii se ascunde în fumul exploziilor.

11.30 – Generalul Wesley Clarke declară că acţiunea criminală a fost plănuită de poetul Bin Laden.

11.48 – Departamentul de control şi prevenire a bolilor din USA se pregăteşte contra unui atac biologic.

11.57 – apel telefonic anonim la consulatul american din Porto, anunţînd explozia întregii planete.

12.20 – un necunoscut revendică, în numele Armatei Roşii Japoneze, atentatele aeriene, drept răzbunarea victimelor de La Hiroshima şi Nagasaki; la aceeaşi oră, în telefonul săptămînalului naţionalist „Al Wajdej”, o voce revendică în arabă cu accent rusesc atacul asupra Turnurilor din New York.

12.25 – preţul petrolului creşte cu 2 dolari pe piaţa mondială.

12.26 – Mark Wheninq, purtătorul de cuvînt al Ambasadei americane la Bucureşti, mulţumeşte, prin telefon, autorităţilor române şi cetăţenilor pentru solidaritate şi se scuză că nu apare în faţa ziariştilor, de teama unui atentat la viaţa sa.

Profesorul Gora întrerupe la ora 12.27 transcrisul ştirilor. Îşi toarnă un pahar cu lapte şi contemplă, cu setea regenerată a supravieţuitorului, lichidul alb şi răcoros al genezei.

12.48 – Ahmed Mutawakel, ministrul taliban de Externe al Afganistanului respinge insinuările că poetul Yussuma Ben Laden ar fi pus la cale măcelul.

13.04 – analistul politic Jonathan Eyal califică evenimentele zilei drept „cea mai bine plănuită acţiune de acest fel din istorie“.

14.32 – două portavioane apar în rada Manhattan pentru a preîntîmpina atacuri iminente.

15.35 – se anunţă un posibil atentat la sediul NATO din Bruxelles.

15.27 – baza militară de la Aviano se declară gata de luptă.

Profesorul Gora pare, brusc, copleşit de ştirea prezidenţială. Întrerupe, din nou, contactul cu planeta. Se simte obosit. Se culcă. Doarme adînc, năucit, se roteşte pe cearceaf, refuză să întrerupă convorbirea cu Eva Gaşpar. Din prima clipă a asaltului, Eva Kirschner-Gaşpar era isterizată. Nu avea de mult ştiri de la Peter. Pribeagul se tot depărta, dar nu mai exista depărtare destul de departe, urgia te găseşte oriunde. Din pîntecul însămînţat la Auschwitz, Peter plonjase în ţarcul socialist apoi în nebunia liberă a lumii libere. Acum, unde încheie ciclul?

Greu s-o linişteşti pe Eva. Încă mai greu s-o laşi fără răspuns. Profesorul Gora se simţea responsabil, fusese singurul cu care Eva menţinuse contactul de cînd Peter ajunsese pe noul ţărm. Nu, Peter nu-i printre victime, dragă doamnă Gaşpar, după ce trece demenţa acestor zile vom avea ştiri de la aiuritul Peter. Toţi, da, toţi, părinţii săi din paradisul Carpaţilor, doctorul Koch şi asistenta sa Ludmila Serafim şi fostul ei soţ, Augustin Gora, doamna Beatrice Artwein şi omul sovietic Boltanski, cu toţii vom avea veşti de la fermecătorul Mynheer.

Adevărat, avea programată o întîlnire în dimineaţa asta chiar la WTC. Din nefericire, tocmai în dimineaţa asta şi tocmai în clădirea blestemată, Peter trebuia să întîlnească un avocat specializat în emigrare. Întîlnirea fusese programată cu multe luni înaintea dispariţiei lui Peter, Gora plătise un avocat celebru şi costisitor.

Asta nu-i însă o certitudine fatală, deloc nu este. Nu se ştie dacă s-a dus la întîlnire, nu se ştie măcar dacă şi-o fi amintit, în peregrinările sale, de ziua şi locul întîlnirii sau dacă îi păsa de această belea birocratică. Dacă intenţiona, totuşi, să meargă, nu putea fi la prima oră a zilei. Peter se scoală greu, cum ştiţi, Hotelul Esplanade este departe de WTC, întîlnirea o fi fost pentru ora prînzului.

Există şi o suplimentară premisă favorabilă. S-a anunţat acum jumătate de oră, din surse de absolută încredere, că fiii şi fiicele poporului ales fuseseră anunţaţi, în noaptea precedentă, prin reţele speciale, să nu cumva să se afle în sau în preajma Turnurilor în dimineaţa marii manipulări.

Profesorul Gora vede, în somn, ecranul planetar şi explică Evei cifrele oferite în poşta electronică. 246 de victime se găseau în avioanele capturate şi explodate, 2.603 erau în New York, la WTC şi la sol, 125 în Pentagonul Puterii. La ora 8.45 dimineaţa se aflau în cele două Turnuri Babel 7.400 de civili, alte surse indică 14.154. Cei de sub zona de impact au fost prompt evacuaţi, alţii au murit sub dărîmături, unii au alergat spre acoperiş, dar accesul era blocat şi s-au aruncat în gol. Sute de pompieri au murit, de asemeni, în eroica operaţie de salvare. Nici unul dintre sacrificaţi, repet, nici unul nu era dintre coreligionarii lui Peter! Aveţi dreptate, nu-i doar mîna Atotputernicului care vroia să-şi răscumpere vina de la Auschwitz, ci şi solidaritatea celor care au învăţat că trebuie să se bazeze, mereu, mereu, cum bine spuneţi, doar pe ei înşişi.

Peter şi coreligionarii săi sînt vii şi nevătămaţi în Oraşul din Lună, cum obişnuia să numească metropola pribegilor. Datorită lui au scăpat, sînt convins, şi Tara şi Deste şi doamna Cantacessi, cu felinele ei adorabile. Le avertizase, sînt convins, cînd s-au decis să-1 însoţească, de taina pe care o deţinea. Peter este o hahaleră cu suflet minunat, generos, săritor, bun ca pîinea caldă.

Vor fi urmări neplăcute, desigur, dar nu moarte. Peter numea vrăjitoarea cu coasă Nimfomana şi se juca de-a v-aţi ascunselea cu ea. Repeta mereu că aici, în America, el va domina jocul. A derutat canibala, fiţi sigură, şi de data asta.

Ceea ce s-a întîmplat azi marchează începutul noului mileniu al suspiciunii şi culpei. Inevitabil, năzbîtia infantilă, de colegiu, pe care şi-a permis-o Deste va deveni, din păcate, mai suspectă decît fusese deja. Vor fi anchete, vor fi convocate personalităţi precum Ataturk şi Borges, dar şi preşedintele Avakian şi profesorul Anteos şi studenta Tara Nelson. Cu atît mai mult, Deste Onal şi soţul ei, stabilit în Austria, familia refugiată în Germania, rudele din Sarajevo şi din fostul Imperiu Otoman, dar şi Peter, da, Peter Gaşpar şi verişoara sa Lu, medicul Koch, sovieticul Boltanski, italianca Beatrice Artwein şi nu m-aş mira, deloc nu m-aş mira, să fie inclus şi profesorul Gora în parada suspecţilor.

Ziua se prelungise, nu se putea dormi. Ştirile asaltului se repetau şi se înmulţeau în ziua care urmase zilei şi se unise într-o unică şi mereu prelungită zi teribilă.

În amurgul superb, oraşul era tăcut, amuţit, lungi convoaie de pietoni se îndreptau spre casă. Metrouri înţepenite, sindromul tristeţii şi disciplinei, al solidarităţii şi groazei unise locuitorii atît de grăbiţi şi dispersaţi pînă ieri.

Cum să nu suspectezi pe oricine şi cum să nu presimţi dezastrul la care duce vînătoarea de suspecţi?

Gora avea tot mai multă nevoie de un interlocutor, încăperea se chircise, locatarul se chircise.

Cărţile, da, asta-i reduta mea, dragă Eva. V-amintiţi cînd Peter a început, treptat, să prefere cărţile baschetului? David era încă un bărbat valid şi lucid, nu un handicapat într-un azil, şi era disperat de Peter. Pe bună dreptate, s-a dovedit. Tot mai ahtiat de cărţi, însingurat. Ameninţarea cu moartea printr-un citat dintr-o carte, cine-a pomenit aşa ceva? Adresantul să-şi bată capul de pereţi, să afle codul şi după aceea, abia după aceea, să-1 treacă toate sudorile, fugărit de fantomele care nu se lasă alungate? Un cod al sectei… secta i-a trimis, printr-o jună musulmană care citise şi ea nişte cărţi, apelul cifrat. Semn de recunoaştere şi stimă şi avertizare. Un citat, găseşte-1 şi trezeste-1 şi descoasă-l, dacă poţi! Nu de la Nimfomană venea ameninţarea, ci de la sectă, dacă n-o fi Nimfomana chiar zeiţa sectei. Peter a suferit nu doar din cauza fricii şi singurătăţii, ci pentru că era şi el din sectă. Voia, cu orice preţ, să descifreze apelul! O chestiune de onoare şi mîndrie. Sîntem precum cîinii, dragă Eva, ne mirosim şi ne recunoaştem instantaneu în limba citatelor şi şaradelor. Nu putea identifica sursa citatului, bietul Peter! Să rîzi pînă mori, înainte de plîngi de moartea care te invită la palavre. Avea citatul în el, dar în limba tinereţii. Nu-l putea transfera şi localiza în limbajul noii vîrste. Tinereţea îi reamintea că nu se mai întoarce, orice-ai face.

Coincidenţă peste ţări şi mări şi meridiane! Cine şi-ar fi închipuit, în afara sectanţilor înşişi?

Aici, pe ţărmul libertăţii, secta e mai redusă, fireşte, lipsită de nervul iscodirilor, dar şi aici pribegii şi somnambulii în căutarea stelei polare se cufundă pînă la buric în subteranele şi supracelestele găuri negre ale ezotericului. Portland şi marele său dascăl Dima au scris împreună, am scris şi eu împreună cu ei, despre această enigmatică şi supraevaluată povestire care a zăpăcit-o pe jucăuşa Deste.

Din cauza asta, ştiam citatul pe de rost. În toate limbile pămîntului. Ăsta-i adevărul, totdeauna mai simplu decît presupunem.

L-am scos pe Peter din încurcătură şi l-am aruncat într-una mai adîncă. „Cunosc ceea ce grecii nu cunoşteau“, declara orbul din Buenos Aires. Incertitudinea, adică. Am făcut greşeala să-i pomenesc lui Peter aceste vorbe. După ce i-am livrat sursa citatului, incertitudinea a crescut. Parcă trăia din nou socialismul captivităţii sau teroarea arhanghelilor cu svastică, urmărit de umbre ubicue, cu ochi şi urechi şi arme impecabile. Noroc că iadul în care intrase n-a durat decît puţin. Curînd, enigma s-a dezumflat. Farsa 1-a jignit pe Peter şi 1-a gonit în pustiul Americii.

Da, vor fi urmări, răzbunări şi războaie, arestări şi asediu... Poate din cauza asta întîrzie Peter să reapară, aşteaptă să se liniştească lucrurile. Oricum ar fi, Peter e în viaţă. Oricîte neplăceri ar fi să confrunte, nu se compară cu măcelul de azi. Azi-azi-azi, repeta Gora în faţa ecranului în ziua şi zilele următoare, unite în aceeaşi zi lungă şi istovitoare.

Iată, sînt deja ani de la năvala Păsării Septembrie. Ziua fatală continuă, bizar paradox astronomic. Săptămîni, şi luni, şi anotimpuri într-o zi dilatată monstruos.

Poate aţi auzit, dragă Eva, de formidabila Tania. Americancă, nu irakiană sau iraniană. Tania Head a supravieţuit dezastrului şi a aflat că logodnicul ei, David, îşi pierduse viaţa în explozie. Traumatizată, decide să nu se lase învinsă, să pună energia ei americană în slujba Cauzei. Ajunge în fruntea Asociaţiei Supravieţuitorilor Turnului Babel, cere şi primeşte sprijin de la senatori şi bancheri, de la societăţile de televiziune şi de binefacere. Povestea ei ajunge la sufletele chinuite ale îndoliaţilor, le alină durerea de nealinat. Trăise scene cumplite între cadavre, mirosise pielea arsă, văzuse măruntaie omeneşti zburînd prin aer. În clipele ultime se gîndea, fireşte, la David, logodnicul, la rochia de mireasă şi la jurămîntul de iubire. Un pompier m-a scos în braţe, avea să povestească de dincolo de mormînt Tania, m-a dat în primirea altuia, care mă căra spre ambulanţă. N-am apucat să ajungem, ne-am ascuns sub un camion, el m-a acoperit cu trupul său masiv şi bun, povestea Tania planetei înduioşate, aerul era încins, nu vedeam nimic, am supravieţuit prin masca lui de gaze, pînă au sosit ajutoarele. America şi lumea ascultau, înmărmurite, lăcrimînd şi sorbind curaj din vorbele acestei curajoase şi tipice eroine americane. Nu se dădea bătută, lupta cu ea însăşi şi cu destinul să învingă şi să-şi ajute semenii să învingă.

Ciudate erau doar cuvintele, dragă doamnă Eva. Auzite parcă şi în alte împrejurări şi mereu, clişee obosite, în contrast cu o împrejurare atît de acută, personală şi extremă. Limba, totuşi, limba spune totul, pînă la urmă, stilul e omul, cum am învăţat. Suspiciunea n-a întîrziat, s-a descoperit că viteaza Tania, cu arsura întinsă pe întreg braţul stîng, nu fusese în 11 Septembrie 2001 la New York, ci la Barcelona, unde urma cursurile universităţii catalane.

Abia la un an după Septembrie, Negru avea să revină în America şi să conceapă, cu mare grijă, naraţiunea. David murise, într-adevăr, deşi aparţinea poporului ales. Fusese, pur şi simplu, uitat în noaptea cînd s-a declanşat tainica operaţie de salvare. Familia bietului David fusese, totuşi, avertizată prin reţele speciale, deşi în faţa camerelor de vederi şi a justiţiei a declarat că nu auzise de vreo conspiraţie a salvării şi nu auzise de Tania Head. Prima afirmaţie ne-ar face să ne îndoim de a doua, dacă n-ar fi existat dovezi greu de contestat asupra fanteziei de care abuza, nu pentru prima oară, Tania Head.

Avea nevoie, iată, şi de zilele şi nopţile şi lunile următoare, ca de un interlocutor, sihastrul Gora! Rămăseseră atîtea de dezbătut, se plictisea să dialogheze doar cu sine însuşi. Tăcerea Evei îl deprima.

Pe masă, lîngă imensul album A day in the life of America se afla un teanc de volume despre rabinul Paul din Tars, exilatul care semăna gîlceavă pe unde trecea, precum profeţii rebeli de dinainte şi de după el. Propagandă şi agitaţie pentru unirea lumii sub o unică flamură! Toţi vor fi admişi şi egali, convertiţi la noua cre-dinţă, unica valabilă, greci, evrei, persieni, latini şi sirieni şi africani, femei, copii, bătrîni, leproşi şi saltimbanci, doar să accepte credinţa unică, încolonarea în armata unicei credinţe. Infidelii rămîn afară şi vai de capul lor, ne învaţă Lenin şi Mao Tze Dun. Raţionalismul leninist este mistic, ca şi fervoarea fascistă. Modernitatea globalizantă se revendică din Paul, Isus se adresa doar locului şi tribului său, fără ambiţii de convertire, candid şi sfînt, ca idiotul legendar Mîşkin şi ca Alioşa Karamazov şi fraţii lor din alte legende.

Poetul Yussuma decretează cine-i ales şi cine damnat? Teroriştii îi urmează, surdomuţi, poruncile, ca sub hipnoză, să dărîme lumea păcătoasă, să instaureze Absolutul şi să scurteze drumul spre Paradis. Păcatul nu se ascunde la Pentagon sau World Trade Center, ci în Bibliotecă, rătăciţilor! Poemele lui Yussuma stau lîngă poezia impudică beatnic şi lîngă Coranul Ayatolahului şi epistolele lui Paul, vecine cu Einstein, Manifestul lui Karl, Mein Kampf şi Dante. Volumele bucătarilor imperiali sînt lîngă manualele de descifrare a viselor în 888 de limbi şi dialecte ale lumii. Războiul şi negoţul nu-s decît jocuri, în labirintul jocurilor care animă apatia semenilor noştri.

Am petrecut ultimele nopţi în controverse inutile cu apostolul Peter din Ţara Sfîntă şi cu apostolul Paul, din Grecia Diasporei, voiam să aflu ce s-ar fi întîmplat dacă în disputa dintre ei ar fi învins Peter, din Galileea, şi nu grecul Paul.

Ce-ar fi fost dac-ar fi fost e alt joc cu care omorîm plictiseala, boala care nu l-a ocolit nici pe Atotputernicul şi i-a catapultat pe cei 19 cuţitari în burta Păsării Septembrie. Ce-ar fi fost dac-ar fi fost este codul sectei care înalţă şi devoră bibliotecile. Rafturile sînt pline de Biblii şi manuale de război, basme despre furnici şi balauri, hărţile cerului, clasoare filatelice, dialectele pămîntului. Eva Gaşpar rămăsese în somnul lung al după-amiezilor lui Gora, acum treaz şi protejat, din nou, de reduta cărţilor.

La bibliotecă şi la cărţi se gîndea, mahmur, profesorul. Visa muntele vrăjit care l-a născut pe Olandez, contempla poemele lui Yussuma şi ale infidelilor, navigatori şi curtezane, şlefuitori de lentile şi dresori, vrăjitori, toreadori, campioni de poker şi crescători de albine, generali şi croitorese, pescari şi poliţişti, şi alpinişti, în trecere prin cimitirele Bibliotecii.

Sînt convins că Peter Gaşpar trăieşte, dar nu ignor neliniştea mamei sale. Mă întreabă, săptămînal, ce ştiu despre soarta dispărutului. Lu mi-a vorbit adesea de Eva Kirschner-Gaşpar în vremea cînd dezbăteam posibilitatea de a avea noi înşine un fiu. Eram iradiat de adoraţia amoroasă, dar nu evitam, totuşi, nici atunci, întrebările. Peter întruchipa învierea de după moarte a cuplului Eva-David Gaşpar, de ce n-ar fi urmaşul nostru pecetea iluminării care ne fusese dăruită?

Porecla lui Peter venea dintr-o carte şi dintr-o scurtă parodie imaginată de el însuşi, ameninţarea cu moartea cita un autor care se proclamase sacerdot al Bibliotecii. Teroriştii de azi, şi de alaltăieri, şi de mîine urmează citate din cărţi pe care le cred scrise de Marele Anonim. Ce sînt bietele birouri de tranzacţii mercantile sau războinice pe lîngă Templul Cuvîntului? Vulgare diversiuni copilăreşti. Grandioasele aventuri nu acolo se produc, ci în marile săli silenţioase, unde Iubirea îşi inventează codurile de refugiu în ştiinţă, şi lirică, şi navigaţie, în gastronomie şi astronomie. Urme de eter şi sînge pătează paginile manualelor şi epistolelor adunate de milenii, ca şi invenţia recentă a micului ecran de oferte şi dialoguri laconice, conceput şi el tot în Bibliotecă.

Zilele şi nopţile care urmaseră zilei şi nopţii de septembrie 2001 îl găseau pe Gora în captivitatea aceluiaşi dialog cu neantul.

Ştirile reveneau: 8.45 – debutul formaţiei Herostratus, 8.46 – Pasărea Septembrie loveşte Turnul, 10.10 – închiderea aeroporturilor din Lumea Nouă, 10.24 – prăbuşirea celui de-al doilea Turn, 10.35 – Air Force One transportă Clovnul Alb spre buncărul secret, 12.17 – Disneyland s-a bosumflat şi a închis porţile, 15.27 – baza de jucării de la Aviano se declară gata de luptă, 15.59 – profesorul Gora îşi acordă somnul de după-masă. Ziua de 11 septembrie rămînea neclintită în zilele şi nopţile următoare. Gora rămînea şi el, în felul său prudent, conectat la malformaţiile calendarului.

Însera, lumina vibra în peisajul paşnic din fereastra lui Gora. Pămîntul continua rotirea egală în jurul axei şi în jurul soarelui care apunea, melancolic, ca demult, mănuşile Lu şi cărţile din raft supravieţuiseră.

O unică zi şi noapte labirintică din care reveneau ştirile dintîi şi cele următoare despre Tora Bora, şi Bali, şi Bagdad, şi Madrid, despre Mumbai şi Istanbul, aeroportul din Londra şi discoteca din Tel-Aviv.

Profesorul Gora aşteaptă, în fiecare zi, asaltul asupra Bibliotecii. Biblioteca sa şi toate bibliotecile lumii. Un asalt simultan, decisiv, asupra tuturor bibliotecilor, faţă de care Turnul Tranzacţiilor şi Turnul Rachetelor nu erau decît meschine improvizaţii.

– Sînt bine, a răspuns, moale, profesorul.

Nu se aştepta să-l sun. Mi-a vorbit despre scrisorile Evei Gaşpar şi despre succesiunea orelor din 11 septembrie 2001, pe care le ştia pe de rost, despre Sfîntul Paul, şi Sfîntul Petru, şi Yussuma Ben Laden, şi despre obiectivul pe care teroriştii stupizi şi analfabeţi îl rataseră: Biblioteca.

Povestea pe care o pregătisem despre Lu şi Michael Stolz trebuia amînată, profitam de neaşteptata locvacitate a lui Gora.

– Se întîmplă ca farsa să preceadă tragedia, nu s-o urmeze, cum credea Marx. Mă gîndesc la scrisoarea primită de Peter şi la povestirea lui Borges. Poate-ai aflat.

Aflasem, dar Gora nu ştia cîte aflasem şi de la cine, l-am lăsat să rezume tărăşenia. Am promis să-l sun curînd, să încercăm un dialog normal, în zile normale.

– O petrecere?

– O aniversare. Un pretext. Cine mi-a povestit nimerise din întîmplare acolo. În Long Island, la un cuplu care administra un club de bancheri. Bărbatul, fost pilot, dezertase spre Vest, întîi în Belgia, apoi în America, şi izbutise, prin presiuni politice, să-şi aducă soţia, profesoară de gimnastică, reprofilată aici, ca desenatoare de modă. Administrau împreună clubul de care profitau cînd nu era folosit. Petrecerea a avut loc în astfel de zi, în perioada de după marele asalt. Ca şi în catastrofele naturale, se produce în aceste ocazii extreme o intensificare a instinctelor. Uneori, pînă la isterie. Lu fusese colegă de liceu cu Raluca, profesoară de gimnastică, Stolz venise cu o negresă tînără şi superbă, care capta toate privirile. Lu apăruse tîrziu, cu doctorul Wu, colegul de cabinet al lui Koch. Atmosfera era deja încinsă, deşi nimeni nu bănuia că se va ajunge la permutări de parteneri.

Gora asculta, nu cerea amănunte.

Profesorul Gora nu cerea amănunte.

Am descris-o pe Lu: palidă, suplă, concentrată în sine. Absenţă sau slăbiciune. Slăbiciune versatilă, derutată, care permite lunecări.

Descrierea focaliza pe retractilitatea ambiguă şi misterioasă care aştepta declicul, explozia. Atmosferă de final de lume. O reţinută, la început, şi tot mai vizibilă poftă de lichidare a conturilor. Încercam să prezint bizarele decuplări şi recuplări ale acelei nopţi într-un magnetic cîmp de mister şi agresiune, mai enigmatic şi mai brutal decît putea fi. Profesorul Gora nu părea impresionat de excesul insinuărilor. A marcat, prin întrebări fără legătură cu lunga noapte din Long Island, că picanta relatare nu-l anima. Trebuia să înţeleg că testul eşuase.