Pasărea de foc – şansă şi model - Numarul 470 - 471 - Aprilie - 2009 - Arhiva

Pasărea de foc – şansă şi model

Autor: Mihai PLĂMĂDEALĂ | Categoria: Arte | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Pe 7 aprilie 2009, la Sala „Enescu“ din Hilton – Bucureşti, a avut loc conferinţa de presă a unui proiect realizat de artistul coregraf Royston Maldoom, din Marea Britanie, la iniţiativa doamnei Monique Gruber, filolog, soţia fostului ambasador al Germaniei în România (în perioada 2003-2006). Acest proiect se derulează prin asociaţia „Jungen Rumänen eine Chance!“ şi îl are copartener pe artistul coregraf Joseph Eder din Germania. Cei reuniţi în iniţiativa menţionată îşi propun selectarea a 100 de tineri români proveniţi din medii sociale diferite, care să studieze sub îndrumarea celor doi coregrafi lucrarea Pasărea de foc de Igor Stravinski şi să o aducă pe scenă, în faţa publicului. Gazda primei reprezentaţii va fi Festivalul „George Enescu“ din 2009.

După cum am aflat din conferinţa de prezentare a proiectului, tinerii selectaţi vor avea vîrste cuprinse între 11 şi 22 de ani şi vor proveni din şcoli generale, licee, şcoli speciale şi organizaţii umanitare din Bucureşti şi din alte localităţi din ţară. Spectacolul vizat are o puternică latură pedagogică, socială şi educativă, nefiind realizat cu profesionişti. În acest sens, avem de-a face cu o premieră în România, date fiind proporţiile evenimentului.

Datorită repetiţiilor intense, realizate sub coordonarea amintiţilor coregrafi (şi a asistenţilor lor: doi din România, unul din Germania) şi desfăşurate pe parcursul cîtorva săptămîni, grupa eterogenă va deveni o adevărată trupă de dans. La sfîrşitul stagiului de pregătire, participanţii vor avea posibilitatea de a se manifesta la un înalt nivel profesional, cum s-a întîmplat în cazul altor proiecte conduse de Maldoom la Berlin, New York sau Luxemburg (în cadrul Capitalei Culturale Europene – 2007). Important este că evenimentul de pe scena Festivalului „George Enescu“ nu trebuie să rămînă singular, ci trebuie să se constituie în punctul de plecare pentru un plan de lungă durată. Aceasta este filozofia lui Royston Maldoom, potrivit căreia tinerii reprezintă potenţiali artişti, iar arta, în special dansul, este o cale de transformare a societăţii şi totodată o şansă pentru tineri.

Şi dacă l-am adus în discuţie pe Royston Maldoom, acesta a fost iniţiatorul şi conducătorul a numeroase proiecte desfăşurate la nivel mondial. „Le Sacre du Printemps“, realizat împreună cu Orchestra Filarmonică din Berlin, condusă de Sir Simon Rattle, la care au participat 250 de copii, a fost difuzat în întreaga lume prin intermediul filmului documentar Ritmul Este!, cîştigător al Premiului German de Film „Lola“ în 2005. Conceptul de dans comunitar a fost creat de către Maldoom între 1980 şi 1983, cînd a organizat numeroase ateliere de lucru, şcoli de vară şi festivaluri de dans, a înfiinţat grupuri şi comunităţi de dans.

Începînd cu 1991, a regizat proiecte de dans în Lituania (în timpul mişcării de independenţă), în Croaţia şi Bosnia (în timpul războiului), în Africa de Sud, în timpul alegerilor (cele cu Mandela), în Zimbabwe, Oregon & Georgia (Statele Unite) sau Marea Britanie. În 2006, Regina i-a înmînat lui Royston Maldoom Ordinul Imperiului Britanic (OBE) al Guvernului Britanic pentru Servicii de Dans. Au urmat, în 2007, Premiul Forum Germano-Britanic şi Premiul „Club der Optimisten“.

În cadrul conferinţei de presă de la Bucureşti am aflat că Maldoom este pasionat de lucrul cu oameni de toate felurile, cum ar fi copii cu probleme sau copii ai străzii, condamnaţi, cetăţeni aflaţi în război. Îi place să le dea tuturor celor cu care lucrează oportunitatea de a se descoperi singuri, de a-şi descoperi pasiunile şi abilităţile. Este convins că arta poate schimba viaţa şi societatea şi că poate facilita comunicarea şi înţelegerea între oameni.

Asociaţia „Jungen Rumänen eine Chance!“, al cărei preşedinte este doamna Monique Gruber, şi-a propus să pună bazele unui nou concept în România: „Community Dance“. Prin acest prim proiect – Pasărea de foc pe muzica lui Stravinski –, vor fi adunaţi laolaltă copii din familii înstărite, alături de copii orfani, hipoacuzici sau cu deficienţe locomotorii, dar şi tineri cu abilităţi fizice deosebite. Totul, pentru înţelegerea reciprocă, în scopul de a oferi un model sănătos pentru societate. Anul acesta sînt programate cel puţin trei spectacole: pe 5 septembrie la Bucureşti, pe scena Teatrului Naţional, pe 7 septembrie la Braşov şi pe 9 septembrie la Sibiu.

Fundaţia Concordia, Fundaţia „Principesa Margareta a României“ şi Fundaţia Vodafone sînt parteneri ai acestui proiect, la fel ca şi Liceul „I.L. Caragiale“ (care oferă sala de sport timp de o lună pentru antrenamente şi Şcoala de hipoacuzici).

În interviul oferit în exclusivitate revistei Observator cultural, doamna Monique Gruber a declarat: „Deşi am făcut mult sport, niciodată nu am dansat. Astfel am constatat retroactiv că mi-au lipsit posibilităţile de a mă exprima într-o mai mare măsură. Am descoperit prin muzică faptul că este important pentru fiecare om să se exprime, în special pentru copiii care au diverse probleme, cum ar fi cei din stradă sau cei cu deficienţe. Bunele relaţii sociale se construiesc pe baze solide, cum ar fi arta şi mediile instituţionale. Este important pentru tineri să aibă astfel de posibilităţi. Am vrut să fiu profesoară, dar nu am putut pentru că soţul meu a călătorit în numeroase ţări (iar eu l-am însoţit), aşa că am dorit să mă implic altfel în procesul de educare şi formare a copiilor şi tinerilor, prin activităţi precum cea desfăşurată prin „Jungen Rumänen eine Chance!“. În fiecare ţară în care am fost am încercat să pun în practică proiecte adresate copiilor (am lucrat cu copii autişti, nevăzători, hipoacuzici) şi tinerilor. Scopul este să-i facem pe cei cărora ne adresăm să fie mai încrezători sau cel puţin să se simtă bine în pielea lor, cum se spune. Copiii sînt foarte deschişi. Implicarea lor în proiecte care folosesc muzică de bună calitate şi coordonatori pe măsură îi face să discearnă ce înseamnă valoare şi să poată alege calea culturală, ceea ce îi va conduce la o viaţă mult mai bună şi mai frumoasă“.

Între scopurile pe termen lung ale proiectului amintim întărirea noilor deprinderi şi capacităţi ale tinerilor implicaţi şi stimularea instituţiilor locale privind implicarea în realizarea unor astfel de proiecte.

Încheiem prezentarea noastră prin unul dintre mottourile lui Royston Maldoom: „Daţi-mi un corp imperfect şi-l fac perfect prin dans“.

Recomanda articolul prin: