OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mariana Baluta-Skultéty
Studia Latina
Editura Humanitas Educational, Bucuresti, 2004, 220 p.

Circula o vorba intre editori. A publica texte (chiar si) despre grecii din vechime sau despre romani, ca e vorba de studii sau de traduceri, e curat sacrificiu. Primele sint inevitabil savante, celelalte oare cine le mai gusta? Pentru Antichitatea clasica trebuie sa te formezi (stim ce inseamna invatamint clasic, azi, in Romania). Ar mai fi, editorial vorbind, „solutia“ albumelor de arta, a enciclopediilor, a dictionarelor. Foarte costisitoare, insa, de ambele parti – editor si consumator cultural. Atunci, ce mai ramine, ca sa reiau si eu vorba aceea, din eterna si fascinanta Antichitate?

In afara de speranta, totusi citeva certitudini. Intre altele, ca nici una, dar absolut nici una dintre casele de editura care, in ultimii cinci ani (dupa haosul ce a urmat, previzibil, deceniul trecut, exploziei de carti „scoase“ ca pe banda rulanta de „edituri“ din podul casei), si-a asumat riscul vandabilitatii extrem de scazute a cartilor cu su-biect din Antichitate, nu a intrat, se vede limpede, in colaps. Dimpotriva, chiar multe dintre ele au perseverat si au transformat (gustul, mai mult sau mai putin exotic, pentru) Antichitatea clasica intr-o prioritate a strategiei lor de marketing, pe de o parte, pe de alta intr-un teren al provocarii cultural-intelectuale adresate cititorului roman al zilei de azi, iubitor, deloc ciudat, atit al filei proaspat tescuite, cit si al virtualitatilor literare ale net-ului.

Un bun exemplu da, recent, in chiar aceasta privinta, si Editura Humanitas, acum prin seria Humanitas Educational. Spre sfirsitul anului trecut, au aparut acolo, sub semnatura doamnei Mariana Baluta-Skultéty, profesor la Universitatea din Bucuresti, doua volume, latinesc intitulate Studia (Graeca, I; Latina, II: presupunem, in aceasta ordine de cronologie culturala, pentru ca mentiunile numerice lipsesc de pe coperti). Nu multe carti, fie si dintre cele mai prestigioase si recente, mi-au lasat, dupa strabaterea lor – avertizez cititorul: cu multa rabdare, dar si cu mai mare placere a fiecarui pas pe care il pui calcind pe urma autorului –, atit de adinc asezata convingerea ca Antichitatea clasica, pe ambii ei versanti, una este. E drept ca studiile autoarei, ca la un umanist autentic, te duc dinspre Homer, Aristotel, Callimach si post-alexandrini (ca Artemidoros, oneirologul) pina la Toma d’Aquino, trecind prin continentul literelor latine. Ai de ce spune ca mileniile par o clipa, una ametitoare.

In fapt, nu sint doua volume diferite decit tipografic, e o singura lume in doua oglinzi paralele. Istoria culturii antice a permis elenitatii sa spuna prima oara totul, dar in asa fel incit, pe tipare adinc si ramificat trasate, latinitatea sa poata re-spune, cultural, vechi experiente, insa in moduri noi.
Cartea Marianei Baluta-Skultéty ne propune, stimulindu-ne si prin deliciile eruditiei academice (bine temperate) a specialistului (eseurile autoarei, bunaoara, abunda in note de subsol si se incheie, invariabil, fie si cu un minimum de referinte bibliografice), urmatoarea tema de reflectie neconditionata: daca Antichitatea intra sau mai curind a iesit de mult din raza preocuparilor noastre.

In cazul in care admitem ca elenitatea antica si romanitatea, in expresia ei pura, latina, pe cont propriu ca si in dialog, au propus istoriei culturale a Europei ulterioare si lumii moderne, cu extensie pina in contemporaneitate, arhe- si proto-tipuri (globale si/sau specifice) imposibil de eludat, oricit am opta, deliberat si exclusiv, pentru stricta lectura sincrona – tocmai in virtutea principiului imanentei unui text inapoia altui text, a unui strat cultural dedesubtul altuia, a unei virste a culturii in spatele alteia –, va fi necesar sa explicam si de ce aceste (doar cindva?) modele, aceste repere, aceste semne culturale, intr-un singur cuvint, aceasta Antichitate in totul ei ramine, inca, pentru noi, vrem sau nu, o oglinda cu doua adincimi: in care spiritul, bintuit de anxietati, torturat de nesigurante, al modernitatii, se stravede pe sine insusi arhetipal, pe sub si dincolo de curgerea „panta-reica“ a Timpului, chiar si atunci cind, ca in veacurile de ieri si de alaltaieri, isi inchide ochii sau intoarce privirea.