OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Teatru/Theatre –
Patru texte, patru autori/
Four texts, four authors
(dramaturgi contemporani
din Republica Moldova)
Prefata de Valentina Tazlauanu,
traducere in engleza de Stela Tinney. Editura Arc, 2000, 536 p., f.p.

In incercarea de a oferi publicului romanesc (si nu numai, pentru ca volumul este bilingv, cuprinzind in acelasi timp textul romanesc si traducerea in engleza a pieselor si a prefetei) o imagine a dramaturgiei contemporane din Republica Moldova, Patru texte, patru autori/Four texts, four authors faciliteaza cunoasterea teatrului basarabean si in alte spatii culturale si creeaza noi posibilitati pe drumul receptarii sale.
Cele patru piese strinse in volum contureaza mai curind individualitatea creativa a fiecarui autor decit omogenitatea unei dramaturgii nationale. Aureliu Busuioc, Val Butnaru, Constantin Cheianu, Nicolae Negru sint scriitori cunoscuti in spatiul lingvistic romanesc, fiecare avind la activ volume publicate, premii literare si, mai ales, piese prezentate pe diverse scene. In selectia acestora, o prima discrepanta rezulta din diferenta de timp ce le separa; in vreme ce piesele alese tind sa reprezinte dramaturgia contemporana, Radu Stefan Intiiul si Ultimul este creata in urma cu mai bine de doua decenii, „in plin regim comunist“, dupa cum afirma in prefata Valentina Tazlauanu.

Piesa lui Aureliu Busuioc, subintitulata Comedie pseudoistorica, abia prin aparitia sa in acest volum vede lumina tiparului. Scoasa de pe afis – se pare din motive obscure, in plin succes –, piesa valorifica un detaliu cronicaresc si, prin urmare, istoric; in succesiunea ametitoare de domnii, in Moldova secolului al XVI-lea, autorul descopera o asa-zisa „pata alba“, neelucidata de istorici. Pretextul fiind gata, autorul brodeaza povestea unei domnii comice, dominate de grotesc si de hazard, realizind o spirituala parodie istorica a vremelnicelor guvernari ale Moldovei, dar putind fi perceputa in acelasi timp ca permanenta trimitere la o realitate transparenta. Cele trei zile de lipsa a guvernarii sint acum lamurite prin domnia lui Radu Stefan „Intiiul si Ultimul“, personaj ce accentueaza mereu, prin replica ironica, vivacitatea expresiei si luciditatea discursului, comicul de situatie, instabilitatea si ridicolul improvizatiilor oficiale, harababura moravurilor. Dialogurile curg firesc, spiritual, deseori ludic, bine strunite in context, dar si in consecventa cu profilul fiecarui personaj. Respectind simultan cadrul istoric oarecum traditional pentru confortul cititorului cu tabieturi, dar si dedesubturile aiuritoare ale realitatii contemporane, piesa contine momente savuroase, bine construite literar si dramatic.
In contrast cu piesa lui Aureliu Busuioc, celelalte trei, scrise „in contemporaneitate“, contureaza oarecum omogen o atmosfera metafizica, punctata simbolic/arhetipal, lipsita de precizia determinarilor, intretinind evidente legaturi cu teatrul absurdului.

Iosif si amanta sa, piesa lui Val Butnaru, porneste de la relatarile biblice si da o replica subtila operei lui Thomas Mann Iosif si fratii sai. Personaj in aparenta adulat de familie pentru vesnicele lui sacrificii deliberat asumate, Iosif este urit si tradat pe ascuns de toti cei care ii datorau recunostinta. Obsesia sacrificiului pentru salvarea celorlalti este, se pare, benefica numai pentru echilibrul celui sacrificat, pentru ca cei care profita de jertfa lui il urasc tocmai pentru aceste datorii morale si il tradeaza in mod repetat. Ambiguitatea subtitlului – Scene ghicite si neghicite – se continua in structura semifantastica a unor scene imaginare. Finalul dramatic sugerind dezechilibrul unei ordini pierdute, distruse si, in concluzie, pierderea sperantei depasesc teatrul absurdului, patrunzind cu mult in spatiul metafizicului si al simbolisticii arhetipale.
„Farsa tragica“, Luministul lui Constantin Cheianu revine in spatiul oarecum linistitor al absurdului existential si al derizoriului. Pornind tot de la sugestii culturale (Hamlet si Danemarca sa, cu fantomele si groparii aferenti), autorul brodeaza ambiguu si modernist pe marginea ideii teatrului ca lume si a vietii moderne vazute ca spectacol, spatiu in care omul insusi devine personaj. Turistul e o intrupare ideala a acestei idei, iar invazia excursionista a esticilor in lumea occidentala ofera o ilustrare adecvata. Tonul caustic, precum si constructia piesei ca „teatru in teatru“ si lovitura regizata din final confirma modernitatea si simplitatea reconfortanta – desi nelinistitoare ca mesaj – a piesei.

In cele din urma, Revine Marea Sarmatiana… ne poarta intr-un ospiciu populat de o umanitate irecuperabila, esuata definitiv. Parabola e transparenta si aici, trimiteri evidente la alienarea societatii actuale (perceputa ca in deriva, instabila) fiind usor de detectat. Povestea de dragoste dintre Julieta, „piromana si prostituata de ocazie“, si Iosif, „poet si fost detinut politic“, esueaza si ea prin enigmatica moarte a acestuia. Conturul neclar al povestii – generat de dezechilibrul psihic permanent, de receptarea deformata a realitatii exterioare ospiciului – pare sa fie contrabalansat de obsesia potopului apelor revarsate ale Oceanului planetar, menite sa restabileasca un echilibru anterior, o normalitate de mult pierduta, si sa implineasca un destin.

Inegale tematic si ca mod de expresie (Radu Stefan… e comedie istorica datata, Luministul este farsa tragica, in vreme ce celelalte pot fi asociate dramaticului alegoric, arhetipal ori cel putin simbolic), cele patru piese de teatru grupate in volumul Patru texte, patru autori respecta insa criteriul omogenitatii prin valoarea literara remarcabila, dar si prin calitatea dramatica, lucru confirmat prin reprezentarea lor cu succes intr-un efort de sincronizare cu literatura universala: „Ceea ce le uneste este, poate, anume necesitatea de a raspunde unui alt model cultural sau, cum il numea acelasi Eugen Ionescu, unui «stil cultural» pe masura timpului de afara“ (Valentina Tazlauanu), lucru confirmat in primul rind de gestul traducerii acestor piese deja cunoscute publicului romanesc.