OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Pactul National pe Educatie“ fuse si se duse. S-a fumat, s-a marcat momentul, il avem, sa-l stapinim sanatosi si cam atit. Dupa ce l-au semnat, partidele politice pareau mai mult interesate de asumarea ideii de „necesitate a unui pact national pe educatie“ decit de continutul acestuia. Liberalii spuneau ca ei au propus acest lucru in 2005, social-democratii – ca ei l-au cerut din 2004 s.a.m.d. Ei bine, la rindul meu am auzit aceasta idee prin 2003 (deci inaintea lor), cind un consultant competent in educatie s-a intrors incintat din Chile si ne-a vorbit la o conferinta (la care au participat si partide politice) despre cit de bine a functionat acest pact acolo si ce rezultate bune au avut sud-americanii.

La noi, ideea pactului a venit ca o reactie la jumatatile de reforma si la contramasurile luate haotic de politicienii ce s-au trezit in fruntea educatiei. La inceput, era vorba de un pact sub forma unor masuri coerente, de un drum de la care sa nu te abati, pe care sa-l parcurgi pina la capat, iar paradigma educatiei sa nu se mai schimbe in functie de unul sau altul care ar vrea sa-si stie peste ani portretul linga cel al lui Spiru Haret.
Fiind o tema cu lipici la public, presedintele si-a asumat-o (lucru laudabil), a facut o comisie, comisia a facut un document, iar din document (folosit drept fundamentare) s-a facut pact. Daca documentul era pertinent si ameliorabil, iar directia pe care o indica era buna, ei bine, pactul, asa cum s-a intimplat, este o timpenie. Ce-i drept, chiar daca era loc de mai bine, pactul are o tenta modernista, dar este cu totul un instrument ineficient. Scris in sapte puncte programatice, nu este altceva decit o declaratie de intentie, ca si restul declaratiilor politice facute zilnic de unul sau altul. in primul rind, daca faci un pact, atunci degeaba il faci pe intentii. Un pact, ca sa fie aplicabil, trebuie sa fie, asa cum ii sta bine oricarui proiect, SMART: (Specific, Measurable, Achievable, Realistic, Time-bound). Pactul nostru, in schimb, este plin de generalitati, nu contine un calendar de implementare a masurilor pe care le asteptam sa fie coerente, nu prevede responsabilitati precise – cine, ce si cum.

10 ani de la ultima reforma in domeniul Educatiei
Asa s-a facut ca ideea pactului national pe Educatie a fost sacrificata pe altarul populismului. S-a semnat in graba, degeaba si fara nici un temei. Trebuiau asteptate macar alegerile, dar sa nu ne amagim: exercitiul care a propus mimarea unui consens nu a fost facut de grija educatiei, ci pentru ca partidele sa arate cit de preocupate sint ele de aceasta tema, a carei gravitate o inteleg, vezi Doamne. Presedintele Basescu l-a propus pentru ca sa se arate interesat, iar partidele l-au semnat ca sa nu-si arate dezinteresul.
Adevarul este ca astazi, in Romania, nu poti avea pacte adevarate, realiste si insotite de planuri de implementare din cel putin doua motive. Primul este ca, din cauza modului in care presedintele face politica – daca ceea ce propune nu devine contrapropunere, atunci va fi cu siguranta minimalizat si semnat de politicieni din esalonul doi, cum a fost si cazul nostru. Cel de-al doilea motiv este ca oricine (nu doar Comisia de la Cotroceni) ar fi fundamentat pactul asa cum ceream mai sus, detaliat, coerent si cu calendar, acest „oricine“ ar fi fost luat la intrebari, s-ar fi despicat firul in patru, ar fi fost luat in ris, iar competenta initiatorului contestata. S-ar fi gasit specialisti la toate partidele care sa stie ei mai bine. Nu avem o forta politica suficient de legitima, la guvernare sau in opozitie, ca sa propuna un pact care sa fie urmat pe termen lung.

in educatie, desi un sector de o importanta coplesitoare, ceea ce se investeste astazi se culege cel mai devreme peste minimum 8-10 ani, cit dureaza un ciclu complet de invatamint obligatoriu. Reformele (inclusiv pactele) ar trebui sa respecte un astfel de ciclu. Ultima reforma serioasa din educatie s-a intimplat in Romania acum 10 ani si a fost zadarnicita de schimbari stupide. Acum avem de aproape doi ani un pachet de legi pentru educatie in dezbatere publica. Acest pachet este deja perimat si continua viziunea complet etatista a prezentei paradigme a educatiei, aceea care i-a adus calificativul „nesatisfacator“ de astazi. Si de ce am mai facut un pact daca nu schimbam in realitate nimic? Si pe ce am facut pact?