S-a născut din cenuşa fostului Fond Literar. Administrează
finanţe remarcabile şi are drept scop, în teorie, protecţia autorilor şi a
operelor pentru a căror reprezentare a fost mandatată (sau în cazul cărora nu
există moştenitori legali). E o maşină de făcut bani – cu precădere, din
aşa-numita remuneraţie compensatorie pentru copie privată. Practic, e dulăul de
pază – nu al textului scris, cît al propriei propăşiri financiare, mizînd, cînd
se poate, pe lipsa de informaţie şi comoditatea editorilor, directorilor de
teatru etc. Se numeşte societatea de gestiune colectivă a drepturilor de autor
COPYRO, iar preşedintele ei este Eugen Uricariu.
Fondul Literar, înfiinţat în 1949, era o instituţie prin
intermediul căreia se derulau operaţiunile financiare legate de dreptul de
autor: editurile virau către Fond sumele datorate autorilor publicaţi, Fondul
plătea onorariile pentru colaboratorii revistelor Uniunii Scriitorilor (USR) şi
drepturile de autor conexe, Fondul colecta impozitele datorate de
Întreprinderea de Difuzare a Cărţii. Era un fel de CAR, care acorda inclusiv
credite membrilor USR. După intrarea în vigoare a noii legi a proprietăţii
intelectuale, în 1997, Fondul Literar s-a reînregistrat ca societate de
gestiune colectivă a drepturilor de autor, sub tutela aceleiaşi Uniuni a
Scriitorilor – stipulînd, în statut, că toţi membrii USR sînt membri şi ai
Fondului, ceea ce contrazicea legea (fiindcă un scriitor trebuie să mandateze,
dacă vrea – dacă nu, nu – societatea de gestiune colectivă pentru ca ea să-l
reprezinte). S-a cerut completarea unor fişe personale şi aşa, uneori fără să
fie pe deplin conştienţi de implicaţiile mandatării, o parte (847) dintre
membrii USR au devenit şi membri ai Fondului, ocazie cu care acesta a şi fost
botezat COPYRO. Care e o asociaţie privată, la ale cărei bune practici veghează
Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA), care ORDA n-a observat cum, în
ciuda legii, societatea nu şi-a mai publicat pe site dările de seamă cam de pe
vremea guvernării liberale, iar informaţii despre drepturi de autor plătite,
din epoca PSD-ului…
Iuţeala de mînă şi nebăgarea de seamă
Legiuitorul a mîncat un cuvînt în Legea 8 din 1996 (a
proprietăţii intelectuale) – un „nu“ în formularea: „Durata drepturilor de
exploatare asupra operelor create de autorii decedaţi înainte de intrarea în
vigoare a prezentei legi şi pentru care au expirat termenele de protecţie nu se
prelungeşte pînă la termenul de protecţie prevăzut în prezenta lege“ (art. 149,
3). După opt ani, în 2004, legea a fost amendată (prin Legea 285) şi „nu“-ul
reintrodus, pentru a nu se încălca principiul neretroactivităţii. Doar că, în
absenţa de moment a particulei negative, Ilderim Rebreanu – fiul fratelui lui
Liviu Rebreanu, Tiberiu – a obţinut un certificat de moştenitor în urma
decesului fiicei scriitorului (survenit în 1995) şi s-a ales cu un proces din
partea societăţii de gestiune colectivă a drepturilor de autor COPYRO. În
general, din cauza „nu“-ului pomenit mai sus, moştenirea literară a autorilor
decedaţi după 1956 (data anterioarei legi a drepturilor de autor, Decretul
socialist 321) avînd ca urmaşi direcţi doar soţi/soţii e considerată de jurişti
ca interpretabilă. Căci Decretul 321 din 18 iunie 1956 stipula, în articolul 6,
că drepturile de autor se transmit prin moştenire „a) soţului şi ascendenţilor
autorului, pe tot timpul vieţii fiecăruia; b) descendenţilor, pe timp de 50
ani; c) celorlalţi moştenitori, pe timp de 15 ani, fără ca în acest caz dreptul
să se poată transmite din nou prin moştenire“. Nu e foarte clar dacă, totuşi,
COPYRO milita pentru apartenenţa la domeniul public a scrierilor rebreniene, de
vreme ce (ne zice site-ul Tribunalului Bucureşti) societatea cerea constatarea
nulităţii certificatului de moştenitor al lui Ilderim Rebreanu (se pare că erau
ţintiţi doi iepuri: dacă Ilderim nu e moştenitor, dar drepturile sînt încă
protejate, COPYRO capătă gestiunea lor, dacă Ilderim e moştenitor, dar Rebreanu
e în domeniul public… vezi mai jos). Istoria nu s-a terminat, următoarea
înfăţişare e la Curtea de Apel, pe 4 martie.
Al doilea caz public de apel la justiţie în cazul unei
moşteniri literare e cea relatată de Observator cultural privindu-l pe Mihail
Sebastian. Motivul pentru care, totuşi, COPYRO se războieşte cu nepoţii lui
Rebreanu şi Sebastian, e foarte subtil. În ambele cazuri – iar în cel al lui
Mihail Sebastian, chiar flagrant – e vorba despre autori pasibili a fi intrat
în domeniul public – şi să nu vă imaginaţi că societatea de gestiune colectivă se
ocupă de liberul nostru acces la aceste opere. Sebastian decedînd în 1945,
protecţia operei lui (cu excepţia Jurnalului) se calculează conform Legii
proprietăţii literare şi artistice din 1923, după care protecţia înceta la 30
de ani de la moartea autorului – deci el intra în domeniul public în 1975 (iar
dacă se aplică legea din 1956, care dă 15 ani de protecţie pentru moştenitori
indirecţi, cum sînt nepoatele, dreptul va fi expirat în 1960… ; juriştii
consideră că autorii fără moştenitori direcţi decedaţi pînă la 23 iunie 1981
sînt neinterpretabili în domeniul public la această dată) – şi am aflat că, din
2004, în nici nu caz nu poate fi reactivat expiratul drept de protecţie – ceea
ce nu i-a împiedicat pe unii să ceară, iar pe alţii să plătească, eventual din
banii contribuabililor, drepturi de autor. Dar COPYRO e interesată de cu totul
altceva: dacă Sebastian sau Rebreanu etc. nu au moştenitori legali şi sînt în
domeniul public, societatea de gestiune colectivă deţine drepturile morale.
Toate aceste procese ar avea drept unic scop atribuirea către COPYRO a
dreptului de a se asigura că numele lui Sebastian/Rebreanu e corect scris pe
coperte şi afişe…
Dar să nu ne imaginăm că societatea de gestiune colectivă
are o gîndire unitară şi e o susţinătoare a dreptului cititorilor şi
editorilor. Cezar Petrescu, autorul lui Fram, ursul polar, a murit pe 9 martie
1961 (cam pe cînd a murit şi Rebreanu).
Unica moştenitoare directă, soţia sa,
Florica, a decedat în 1992 (cei doi copii au murit, fetiţa, la o vîrstă fragedă,
iar fiul, în 1940). Conform Decretului din 1956 – invocat de COPYRO în cazul
autorului Răscoalei –, opera lui Cezar Petrescu a încetat a mai fi protejată
exact în 1992. Legea care stipulează extinderea drepturilor de autor la 70 de
ani de la moartea autorului a fost dată în 1996, amendată în 2004 şi nu este
retroactivă. Aşa că de ce încasează COPYRO bani de la editorii lui Fram… ? Atît
de interpretabilă să fie legea? Şi mai mult decît atît, în aşa afacere
dubioasă, COPYRO nu acceptă o negociere cu o editură din Israel (Hakibutz
Hameucad - Sifriat Poalim), care dorea, în septembrie 2009, să publice
versiunea ebraică a lui Fram, ursul polar, pe motiv că… în România, drepturile
de autor pentru o operă originală sînt 10% (editorul propunea un procent progresiv,
în funcţie de numărul de exemplare vîndute). Ceea ce legislaţia nu zice, că nu
e treaba ei, iar ce nu e obligatoriu e negociabil. Avram Kantor a tot explicat,
COPYRO a rămas neclintită, căci la cîte propuneri are pentru publicarea în
străinătate pentru o operă bănuită a fi în domeniul public, nu se face să dai
de la tine ca să ajungă Fram… în Israel şi să încasezi mai mult pe vînzări mai
mari (pe principiul ce-i în mînă nu-i minciună). Asta, deşi, democratic, COPYRO
destinează 10% din remuneraţia pentru copie privată… traducerilor/ promovării
literaturii române în străinătate.
Unde se duc banii?
COPYRO are în jur de 1.800 de membri care, dacă ne luăm după
rapoartele adunărilor generale, nu se reunesc mai niciodată. Ceea ce se adună
sînt procesele şi banii – mai ales cei din remuneraţia compensatorie pentru
copie privată, adică un procent între 0,5 şi 1,5 din valoarea vămuită a hîrtiei
A4 şi a fiecărui aparat de reproducere (sume plătite de toţi producătorii şi
importatorii de astfel de produse).
Legea din 1996 definea imprecis lista aparatelor supuse
plăţilor în procent de 5; legea a fost modificată în 2005, stabilind lista
clară a produselor (fotocopiatoare, scannere, imprimante şi multifuncţionale)
şi modificînd procentele. Mai demult, companiile importatoare de echipamente IT
au protestat împotriva faptului că societatea de gestiune colectivă cere plata
retroactivă, începînd din 2002, a cuantumului de 5% din valoarea de import a
echipamentelor IT introduse pe lista de plată abia în 2005. Una peste alta,
avînd în vedere că, în procesul din 2008 cu Alpha Leasing, COPYRO a cîştigat în
instanţă suma de 27.027.804 lei reprezentînd remuneraţie compensatorie pentru
copie privată pentru aparatele electronice importate în perioada 14 august 2005
– 31 iulie 2008 (plus dobîndă) – acestea fiind cele mai recente date despre
încasările din copie privată –, sumele sînt importante. Din ele, 50% se duc la
asociaţiile de editori, ce rămîne se împarte între autori, membri sau nemembri
COPYRO – asta, după ce se reţine un comision mediu, pentru eforturile
societăţii (30%) şi alte activităţi culturale (30%, pentru burse, editare,
promovarea literaturii româneşti în străinătate).
De pildă, documentul de pe
site-ul COPYRO intitulat „Copie privată 2007“ listează 1.342 de beneficiari (un
număr copleşitor fiind moştenitori sau autori decedaţi şi fără moştenitori, ca
Ion Marin Sadoveanu), cu un total de 956.945,82 de lei, din care COPYRO îşi
reţinea în jur de 100.000 de euro. Din care a dat nişte burse… cu o condiţie:
ca beneficiarii să fie reprezentaţi de respectiva societate (în 2007, Dan Sociu
povestea, pentru Cuvîntul, că pentru primirea bursei în cauză i s-a cerut să
devină membru COPYRO şi să fie „impresariat de ei“) – chiar dacă e vorba de
sume destinate tuturor autorilor. COPYRO nu e obligată să anunţe nemembrii că
au bani de luat – şi nici n-are de ce, fiindcă aceste sume, dacă nu sînt
revendicate de beneficiari timp de trei ani, rămîn societăţii. Cît despre
procentul din sumele datorate autorilor pentru exploatarea propriei opere – el
se negociază în funcţie de „complexitatea lucrării“…
În 2005, raportul comisiei de cenzori – singurul public –
stabilea că instituţia, non-profit şi destinată protejării autorilor, avusese
venituri de 1.202.698,64 lei şi cheltuieli de 993.885,28 de lei, cu un excedent
total de 208.813,36 de lei. Media salariilor celor 22 de angajaţi era – în 2005
– de 1.727 de lei. În 2005, salariul mediu brut pe economie era 973 de lei…
Credeaţi că a fi autor nu e rentabil? Poate nu pentru
autori…
Ma surprinde ca in cazul Rebreanu se vorbeste numai de nepotul acestuia Ilderim Rebreanu, de vreme ce traieste si fiica lui Fanny Rebreanu, sotia academicianului Mihai Draganescu.
REBREANUNEDEEA BURCA - Joi, 25 Februarie 2010, 15:38
Stimate domnule Andrei, ca om care a lucrat efectiv si a subsemnat la Integrala Rebreanu (e drept ca nu la toate volumele), impreuna cu Niculae Gheran, fireste, va pot spune foarte precis ca Puia Florica Rebreanu, fiica lui Fanny si Liviu Rebreanu nu se mai afla de ceva (multa) vreme printre cei vii. Ilderim este fiul celui mai mic dintre fratii Rebreanu, Tiberiu (Tibiti, cum i se mai spunea). Pe tatal lui l-am cunoscut bine, pe el l-am vazut o singura data... In fine, Ludovica Rebreanu, mama scriitorului, care a nascut zece baieti si care era o femeie si jumatate spunea ca in cazul celui mai mic dintre fiii ei, "materialul era deja pe sfarsite"... Sotia academicianului Draganescu are tot atata legatura cu familia Rebreanu cat as avea eu, eventual, cu faraonul Tutankamon! Chiar daca o fi chemand-o Rebreanu, pe valea raului Rebra, existau si exista o multime de familii care poarta numele Rebreanu fara a fi rude intre dansii. Pentru amanunte suplimentare, pot fi consultate cele doua volume ale lui Niculae Gheran, "Tanarul Rebreanu" si "Rebreanu in amiaza vietii". Niculae Gheran mai are de scris un volum la monografia sa si sper din suflet ca il va scrie.
articolsimina - Joi, 25 Februarie 2010, 15:48
am intrat si eu pe site la copyro si mi s-a parut parasit si in orice caz nu mi-a inspirat incredere.
si totusi unde se ducunde se duc banii - Vineri, 26 Februarie 2010, 01:31
30%, pentru burse, editare (??), promovarea literaturii româneşti în străinătate (???). ce s-a editat (in Ro), ce s-a promovat (in strainatate)?
felicitari pentru documentareBogdan Suceava - Vineri, 26 Februarie 2010, 06:39
Mi-am pus de multe ori intrebari in legatura cu Copyro si recunosc ca nu stiam mare lucru. Publicarea acestor informatii ne face tuturor un mare serviciu.
copyro-cel-mic ce rastoarna marea literatura romanaescuzemoi - Vineri, 26 Februarie 2010, 11:35
Desi de ani de zile, pe la colturile editurilor si targurilor de profil, se cracneste, se pufneste, se barfeste, se incrunta, se ameninta si se promite, nimeni nu a luat o pozitie referitoare la imposibilitatea publicarii operelor unor mari scriitori romani din cauza societatii copyro si a inflexibilitatii administratorilor sai. Felicitari Iulia! Poate odata ridicat coltul presului, o sa sara in ochii publici (buna ziua, domnule Kelemen) mizeria de dedesubt.
Rinocerita Sefa de la COPYRO se simte lezata!crocodilu@yahoo.com - Vineri, 26 Februarie 2010, 19:56
Rinocerita COPYRO-ului scrie:
"Avînd în vedere legalitatea demersurilor iniţiate de COPYRO"
Cine spune ca aceste demersurile sunt legale ?!
===========================================
".. Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor se delimitează de poziţia şi mesajul transmis publicului cititor din cadrul articolului.."
Rinocerita Sefa se simte ofensata si invoca Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor!
=============================================
"..Rugînd totodată conducerea revistei Observator să stopeze orice demers negativ adus imaginii COPYRO în calitate de organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor..",
IULIA POPOVICI a deranjat sifonand nu imaginea COPYRO,deoarece COPYRO este Nicoleta Cofsinsky iar NIcoleta Cofsinsky este COPYRO ,vesela treaba.IULIA POPOVICI a sifonat si atins sanatatea nu Organismului de Gestiune COPYRO ci organismul Nicoletei Cofsinski.
====================================================
"...Prezentînd în mod imparţial poziţia definitivă şi irevocabilă a instanţei în cauză..".
Incorect IULIA POPOVICI a prezentat REALITATEA si tocmai realitatea si adevarul te deramjeaza.
===============================================
Stiati ca Dictatoarea de la COPYRO- si-a pus in scaun ca directoare adjuncta la ICR de la Madrid pe.......fata ei?
Adica pe Diana Nicoleta COFSINSKI Cam intortochiata viata in Romania!
Bravissimo IULIA POPOVICI !Dan Herford - Vineri, 26 Februarie 2010, 22:40
Un articol mai bun decat acesta nu se poate!Bine documentat,profund gandit si poate in viitor eficient.Pasarea Phoenix care s-a nascut din cenusa Fondului Literar se cheama Nicoleta Cofsinsky.Acesta Domna pe care nu pot sa ma abtin sa o numesc CRUELLA (o cunoastem din 101 DALMATIENI) si-a permis ca sa faca dintr-o ambitie personala o Vendetta impotriva ultimei nepoate a marelui scriitor roman Mihail Sadoveanu.Datorita faptului ca nepoata scriitorului a refuzat propunerea Nicoletei Cofsinsky in anul 2006 ca sa colaboreze cu COPYRO(citeste Nicoleta Cofsinsky) i-a spus in fata ca o sa o distruga si o sa faca in asa fel ca sa nu mai incheie nici un contract cu nimeni.In anul 2007 a dat o circulara catre toti editorii de carte in care a anuntat ca,tineti-va bine pe picioare,este detinatorul legal al drepturilor de autor ale scriitorului Mihail Sadoveanu.Din acel moment nici o editura nu s-a mai adresat nepoatei scriitorului pentru a face contracte de carte,facandu-i o paguba materiala imensa.In luna decembrie COPYRO-ul a pierdut in prima faza procesul impotriva nepoatei scriitorului incercand sa declare nule certificatele de mostenitor!!!Incredibil deoarece certificatele sunt cat se poate de legale si au valabilitate de 70 de ani,conform lergilor in vigoare.D-na Cofsinsky a incercat totusi "marea cu degetul"sa vada daca nu poate convinge judecatorul sa inghete certificatul de mostenitor la varianta de 50 de ani valabilitate.
Este admisibil ca o Societate de Gestiune Colectiva sa deschida procese de razbunare si ambitie din interes personala? Ce face ORDA,doarme? Nu mai exista dreptate in Tara Romaneasca?
ORDANEDEEA BURCA - Sambata, 27 Februarie 2010, 09:52
Ce face ORDA? Pai, pe vremea cand d-na asta Cofsinsky (sper ca am scris corect) nu era inca acolo (sau, daca era, nu stiam eu ca exista!), am reclamat faptul ca un patron de editura tiparea editii succesive ale unei carti pentru care primisem drepturi de autor o singura data. Nu era o carte de autor, era editie de... si, totodata, unele ilustratii erau semnate de o d-soara grafician care nici ea nu luase bani decat la prima editie. Am reclamat chestia asta la ORDA si mi s-a zis ca am dreptate. OK, mi-am zis, iata ca se poate. Dar, pe urma, lucrurile au inceput sa scartaie (n-am nici o dovada dar banuiesc ca acel patron de editura o fi cotizat si el ceva acolo, mai putin decat ar fi trebuit sa ne dea noua...) si m-am pomenit cu o scrisoare - cred ca daca o caut bine o gasesc - in care un domn de la ORDA ma intreba in scris ce anume am facut eu pentru ca sa semnez "editie de... (mine)" . De cea mai buna credinta fiind, i-am explicat ceea ce era de explicat, adica tot ce se face pentru alcatuirea unei editii, in general, ca nu inventam eu praful de pusca. Raspunsul a venit rapid, printr-o alta epistola: asa stand lucrurile, bla,bla,bla,bla nu mi se cuvin drepturi de autor, indiferent cate editii (alcatuite de mine) au aparut si vor mai apare pana la sfarsitul vremurilor. Cu graficiana era mai greu, ei nu i-au scris nimic pentru ca intre timp plecase putin in America (unde acum face acelasi lucru, dar nu tocmai pe gratis!). Daca as fi avut cu ce, m-as fi putut judeca si castigam fara nici o problema! Cum bani de avocat nu aveam, am lasat-o balta. Iar la ORDA n-am mai pus piciorul si nici n-o sa-l mai pun in vecii vecilor amin!
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
RSS Feed
Newsletters