Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2006   |   Aprilie   |   Numarul 316   |   Pe drumul vechilor geamantane

Pe drumul vechilor geamantane

Autor: Esther SLEVOGT | Categoria: Internaţional | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Festivalul Internationale Neue Dramatik: un proiect al mai multor autori povesteste despre cautarea Europei si a fericirii de-a lungul traseului trenului Orient-Express.
Pe scena se afla un vagon de tren, sala este cufundata in intuneric. O insotitoare de tren cu accent frantuzesc ii imparte pe spectatori in grupulete si-i plaseaza in diferite compartimente. Mecanicul tatuat inspira putina incredere: de cureaua uniformei sale atirna o pereche de catuse si un baston de cauciuc.

Dupa cum anunta la microfon insotitoarea de tren, ne gasim in legendarul Orient-Express, care mergea cindva de la Paris la Constantinopol, azi Istanbul. Traversa spatii culturale care dupa 1945 au devenit la fel de intangibile unele pentru celelalte precum luna de pe cer. „Orient-Express“ este si motto-ul editiei din acest an a festivalului Internationale Neue Dramatik an der Schaubühne, un festival care vrea sa patrunda in spatiile noii identitati europene de-a lungul axei Paris-Istanbul. Cu care ocazie chiar si apartenenta la reteaua Schaubühne ar putea avea efecte pozitive – lui Richard Dresser si Mark Ravenhill li se datoreaza faptul ca trenului i-au fost atasate un vagon american, respectiv englezesc.

Traducere din germana de
Cristian CERCEL
Nucleul festivalului il constituie proiectul mai multor autori, care se numeste, si el, „Orient-Express“. Consta in minidramele a sase autori diferiti si este montat de Enrico Stolzenburg.
Spectatorii au luat loc in compartimente. Pe fereastra te uiti la o instalatie video. Prin fata ochilor trec cind peisaje, cind lumi suprarealiste. |n scurt timp, realitatea incepe cumva sa se piarda. Barbatul gras si imbracat in haine jerpelite, care intra acum in compartiment si din al carui vechi geamantan priveste un catel de jucarie uzat, se recunoaste in mod neechivoc ca fiind o figura nascocita de dramaturga sirba Biliana Srbljanovic – dupa cum sugereaza si corpul urias, complexat de propriile dimensiuni. Curind, insa, granitele se estompeaza: insistenta sa produce reflexe de evadare, care nu se diferentiaza de cele obisnuite intr-o asemenea situatie. Se roaga in mers. |n urmatoarea scena e vorba de ceva mai putin realist. O figura caraghioasa, cu mustata à la Hitler, casca de protectie si o pereche de role verzi, vorbeste confuz despre rani purulente si despre un vagon de tren pe fundul Canalului Minecii. |n calitatea sa de autor al acestui monolog, Händl Klaus ii conduce pe calatori catre limita suportabilului. Nu e vorba de o bijuterie literara. Cu toate acestea, te simti din ce in ce mai mult ca un adevarat calator; spectator si actor abia pot fi diferentiati.

Esti mereu pus in mijlocul unei mici scene: Richard Dresser face ca un dealer de droguri imbracat in haine de casmir sa intilneasca in calatoria sa in Turcia un tinar hot, care ii tine o lectie despre morala. Dramaturgul si regizorul maghiar Akos Nemeth inventeaza o pereche de emigranti maghiari, care se cearta in legatura cu limitele libertatii. De la Özen Yula vine povestea unei intilniri intre doi homosexuali, atrasi unul de celalalt, dar care nu se pot intelege pentru ca unul vorbeste doar turceste, iar celalalt doar bulgareste. Cea mai frumoasa miniscena insa a scris-o românul (nascut in 1979) Stefan Peca: un barbat (jucat cu o melancolie incintator libidinoasa de Felix Römer) isi paraseste la aproape 50 de ani familia, pentru a deveni cintaret de jazz in America. Fiul sau adult il conduce la tren inainte de plecare. |n nici cincisprezece minute bucata relateaza povestea unei vieti pierdute. Nu impartaseste nici o lectie despre Europa, vorbeste insa despre dorul de fericire. si despre masinaria iluziilor – teatrul.

 
 
 
Cele mai citite articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Educaţia – o piatră de încercare
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Cele mai comentate articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Fără epic (II)
BIFURCAŢII. Absolvenţii
Cele mai recente comentarii
@Mihnea Moroianu: nu facem sondaje
@Ovidiu Simonca (Propunere "electorala")
CAPITALA şi SCULPTURA CAPITALĂ
Normalizare
Un om inteligent, sensibil fata de oameni, sensibil la argumente
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire