Cînd nu gugăleşte, preşedintele
anunţă recesiunea şi îi dă peste nas guvernatorului BNR. În
replică, acesta cere Guvernului să nu se mai împrumute de la
bănci pentru finanţarea bugetului de pensii şi de salarii ale
profesorilor. Aproape 40 de miliarde de lei, doar anul acesta. O
luptă între preşedinte şi guvernator ar slei şi mai mult
puterile statului. Sigur, este ştiut că Mugur Isărescu mai vrea
încă un mandat. Dar vrea şi o stabilitate economică. S-o fi
săturat omul să susţină moneda doar prin pîrghiile BNR.
Traian Băsescu îl ameninţă cum ştie el mai bine. Fie face
cum vrea Vodă, fie pleacă. Dar ce vrea Vodă, în afară de al
doilea mandat? Simplu: bani pentru salariile din domeniul bugetar şi
pentru pensii. Fiind într-un an electoral, el nu vrea să fie
ţap ispăşitor. Ştie – de pe vremea cînd promitea „Să
trăiţi bine!“ – că leafa e cel mai important agent electoral.
Şi de ce să nu dea drumul la tiparniţa de bani? Isărescu,
consecvent principiilor sale, ştie că asta înseamnă inflaţie
şi scăderea nivelului de trai.
În condiţiile în care
veniturile bugetare nu au scăzut prea mult, Guvernul Boc se află în
incapacitatea de a-şi onora promisiunile electorale. E de
notorietate cum repeta papagaliceşte în campanii că va dubla
salariile profesorilor, că nu sînt bani la buget, pentru că
liberalii au finanţat administraţiile locale conduse de
reprezentanţi ai PNL. Ce face acum domnia sa? Pregăteşte un plan
de aceeaşi anvergură, poate chiar mai mare, prin care să fie
alocate fondurile pe colegii, aţi ghicit, electorale. Cui?
Parlamentarilor PD-L, pentru satisfacţie şi spor la muncă – un
aport stimulativ în campania prezidenţială. PD-L-iştii, dacă
tot n-au pus pe masa românilor bunăstarea promisă,
construiesc ici-colo cîte un drum, o şcoală şi pun un steag
la Primărie, chiar două la Prefectură... că – nu-i aşa? –
fandacsia-i gata.
De ce a anunţat Traian Băsescu
recesiunea acum, cînd conturile bugetului de stat se vor umple
cu aproape 20 de miliarde de euro? Simplu. E o strategie ieftină,
electorală. Chiar şi un student de la Facultatea de Jurnalism a lui
Mihai Coman, care nu a făcut nici un curs de comunicare politică –
aşa cum ar trebui –, ştie că mai întîi arăţi răul
pentru a veni apoi cu binele pe tavă. Omul trăieşte şi se
hrăneşte cu speranţă. Nu trebuie să fii un specialist de talia
lui Sebastian Lăzăroiu ca să înţelegi cum stă treaba în
precampanie. Pui o tuşă neagră pe trecut şi arăţi răsăritul
de soare. Doar 20 de lei costă cartea lui Gabriel Thoveron. Acolo,
orice ageamiu găseşte tehnici de redare a speranţei.
De ce îi ceartă Băsescu pe
miniştri la şedinţa de guvern? Motivul e la fel de simplu. Pentru
a arăta cine e şeful. Cum de îndrăzneşte să se ia de Mugur
Isărescu, cel care, prin metode bancare, a reuşit să menţină
moneda naţională într-un anumit echilibru? E la fel de
simplu. Ştie că guvernatorul mai vrea un mandat.
Mulţi analişti de tipul „duminica
în familie“ consideră, pe la televizor, că declaraţiile
alarmante ale şefului statului dau un semnal negativ investitorilor.
Practica demonstrează că, într-o economie funcţională de
piaţă, nu orice rictus al unui lider aruncă bursele în aer.
Dar la noi acesta poate avea oarecare influenţă, dar nu
determinantă.
Statul trebuia scos de mult din
economie. Asta o ştie chiar şi Traian Băsescu de pe vremea cînd
era ministru FSN. A trîmbiţat şi s-a cocoţat pe valorile
capitalismului, fără a mişca un deget pentru promovarea valorilor
sale. Orice student de la ASE cunoaşte faptul că statul este cel
mai prost antreprenor. A preferat să rămînă cu vorbele
mieroase ale liberalismului, fără a-l citi vreodată pe Max Weber
sau pe John Stuart Mill. S-a făcut liberal şi popular nu din
credinţă, ci din oportunism. Orice fake se recunoaşte. Iar acesta
este cel mai trist lucru. Şi el îşi dă seama că nu face cît
originalul. De aici toată sfătoşenia sa şi îngîmfarea
nevricoasă. Simte că pierde teren, dar nu se dă bătut. Avantajul
său este că ceilalţi contracandidaţi sînt vai de mama lor.
Singurul duşman electoral al lui Traian Băsescu este sărăcia. Nu
spun o noutate. Şi de-aia a făcut toate diligenţele la UE şi la
FMI pentru a aduce bani pentru pomeni electorale.
Traian Băsescu este un om politic
rasat. El ştie care sînt momentele propice să atace şi care
sînt cele optime pentru apărare. Acum şi-a făcut din criză
un subiect de luptă. Evidenţiază răul precum un balaur, pentru a
fi el Făt-Frumos, cel care taie capetele. Omul numai de naivitate nu
poate fi suspectat. Extrem de abil, de tenace şi de atent la agenda
publică, ştie că maieul e mai aproape decît vestonul de
corpul oricărui român. Şi nu caută decît să apară ca
unic salvator. Nu mai contează în ochii opiniei publice că a
pus un specialist în marmură la Finanţe, un ageamiu sadea, un
învîrtitor de bugete publice, care are drept unic
criteriu sfînta şpagă. Nici că Boc nu e în stare să
vină cu un plan strategic de ieşire din criză. Recenta lege
privind garantarea creditului pentru primul apartament şi-a dovedit
netemeinicia şi nefuncţionalitatea. Traian Băsescu e nervos. Teama
de eşec economic e cel mai mare duşman al lui Băsescu.
Contracandidaţilor săi, atunci cînd nu-i controlează la
dosare, le dă pleşkavitza, acea plăcintă bună din Banat.
Să nu fim pesimişti. Punga publică e
grasă. E doldora de bani străini. Este loc pentru orice gură nouă
care trebuie hrănită. Totul e să ştii să ceri. Acum e momentul.
Nu interesează pe nimeni cînd vine decontul. Bietul Ciorbea a
plătit vîrfuri de plăţi externe şi s-a nenorocit. La
români, mai e o vorbă. Cine scoate sabia de sabie va muri.
Traian Băsescu e un fin spadasin. Ştie mai ales să contreze.
Ceilalţi mai bine ar arunca mănuşa. Oricum nu sînt buni
decît de ţucălari la plosca prezindenţială.
Ca specialist în comunicare
politică, pot spune că jocul lui Băsescu iese. Dar cu ce preţ?
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters