OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In 1999, intr-un text aparut in editia romaneasca a renumitei reviste de literatura Lettre Internationale, Joachim Wittstock a fost intrebat, alaturi de numerosi alti prestigiosi autori, in legatura cu inceputurile creatiei sale scriitoricesti. Scriitorul sibian a raspuns, printre altele, ca in familia sa scrisul a apartinut „ocupatiilor obisnuite, cultivate frecvent de virstnici si tineri deopotriva“. in special tatal, cunoscutul scriitor transilvanean Erwin Wittstock (1899-1962), i-a deschis fiului „calea spre cuvint“. De la primele explorari intreprinse, inca de pe cind era adolescent in Brasov, in orasul medieval, strajuit de turnuri, ziduri si acoperisuri stravechi, a fost inconjurat „de ceea ce imi insusisem prin limba parinteasca, fie ca era vorba de perceptii clare, simple, fie de relatii ceva mai complicate. Vedeam zidurile, consolele [...], recunosteam acoperisul in doua ape, versantul triunghiular, tabachera casei, tigla ca un solz imi devenise familiara ca si jgheabul si cocosul de vint“.

Prin astfel de „insiruiri de cuvinte“ a invatat nu doar sa numeasca si sa inteleaga mediul inconjurator, ci a putut sa faca o prima incursiune in tainele limbii, accentueaza Joachim Wittstock, continuind sirul acestor ginduri, intr-un text autobiografic din 2000, intitulat Auf den Sprachhängen der Kindheit (Pe povirnisurile lingvistice ale copilariei). Si-a dat seama de timpuriu ca, in ciuda confuziilor, inerente anilor sai tineri si timpului in care traia, exista totusi „o ordine constituita din subiect“ si din „predicat“ si ca, prin „imbinarea cuvintelor“, „lumea descrisa“ poate fi modelata „dupa vrerea celui care scrie“, mai mult chiar, a inteles ca „lumea cuvintului“ poate crea realitatea vietii.
Dar Joachim Wittstock a fost nevoit sa constate destul de devreme ca lui, spre deosebire de tatal sau, ii lipsea nu doar propria limba, ci si darul narativ genuin, ca sa nu mai vorbim de bogatul bagaj de experiente pe care Erwin Wittstock si l-a putut insusi inca din anii tineretii, ceea ce i-a inlesnit, mai tirziu, accesul la un material narativ divers. Spre deosebire de acesta, fiul, datorita relatiei sale prudente cu cuvintul, lasa impresia ca scrisul si vorbitul ii pricinuiau mai degraba oboseala decit bucurie.

Aceeasi retinere a afisat-o si in ceea ce priveste creatia sa poetica. Abia dupa moartea tatalui, caruia tentativele fiului in materie de poezie ii ramasesera probabil necunoscute, Joachim Wittstock a publicat in presa romana de limba germana primele probe ale potentialului sau poetic. Din nou au trecut citiva ani pina ce a facut o selectie din textele sale de inceput pentru un prim volum – Botenpfeil/Solia sagetii (1972). Dar debutul la virsta de 33 de ani, debut mai degraba tirziu, date fiind conditiile germanilor din Romania in epoca mai recenta, a demonstrat ca asteptarea a meritat in cazul sau. intre timp, Joachim Wittstock avusese practic ragazul necesar sa faca din saracia limbii sale o virtute. Ducind un stil de viata disciplinat, aproape ascetic, a aprofundat sistematic si cu perseverenta literatura de limba germana moderna si contemporana, care ajunsese si la literatii germani din Romania odata cu destinderea din primii ani ai dictaturii lui Ceausescu. Cu urmatoarele sale volume de proza a reusit sa-si gaseasca o tematica proprie si sa valorifice, intr-un cod foarte personal, asimilarea marii literaturi, iar in acea faza, extrem de productiva, a literaturii germane din Romania anilor ’70-’80, volumele sale au atras atentia cititorilor si a criticii literare.

Publicind cu o regularitate uimitoare si aproape exclusiv la Editura Dacia din Cluj, unde prietenul sau, poetul Franz Hodjak, conducea competent si responsabil redactia pentru literatura de limba germana, au aparut astfel in anii ’70 si ’80 scrierile in proza ale lui Wittstock, mici ca volum, dar cu adevarat remarcabile din punct de vedere al continutului ideatic si al virtuozitatii stilistice. Merita amintite aici Blickvermerke/ Instantanee (1976), o colectie de texte lirice si de proza scurta, in care autorul, cultivind cu predilectie parabola si montajul, se dovedeste a fi un observator sensibil si atent al mediului natal. O incercare epica mai ampla a intreprins Joachim Wittstock cu povestirea Karusselpolka, in 1978. intr-o lucrare prozastica si mai cuprinzatoare, Aschenregen/Ploaie de cenusa (1985), tradusa in romaneste in 1989, sint puse in discutie, prin intermediul destinelor unui german, unui roman, unui ungur si unui evreu, probleme existentiale ale tuturor grupurilor etnice din Transilvania in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Intre timp, dupa o munca de mai multi ani, mai degraba impovaratoare, ca profesor de germana si bibliotecar, in 1971 i s-a ofe-rit posibilitatea sa activeze in cadrul filialei sibiene a Institutului Roman de Stiinte Sociale, in calitate de colaborator stiintific. A fost una din marile lui sanse sa lucreze intr-un domeniu care i-a adus implinire si satisfactie. Dedicindu-se scrierii istoriei literaturii de limba germana din Transilvania, a imbogatit aceasta zona de investigatie prin studii substantiale. in scurt timp, s-a lansat si in proiecte de mai mare anvergura: a publicat o monografie dedicata tatalui sau – Erwin Wittstock. Das erzählerische Werk/ Erwin Wittstock. Opera epica (1974) –, ale carui scrieri le ingrijea si pe plan editorial; de la mijlocul anilor ’70, in colaborare cu catedra de germanistica a Facultatii de Filologie din Sibiu, s-a ocupat de redactarea unei istorii in mai multe volume a literaturii de limba germana din Romania si a literaturii sasesti din Transilvania de la inceputuri pina in 1944, care a vazut lumina tiparului mai intii la Bucuresti si apoi la München.

Tot de pe la mijlocul anilor ’70, Wittstock se dedica in textele sale literare unei tematici pe care a reluat-o si a diversificat-o mereu, adaugindu-i permanent noi si noi fatete: viata sasilor ardeleni in perioada de final, cu toate ramificatiile si implicatiile umane, istorice, politice si sociale pe care le aduce cu sine o astfel de rasturnare de situatie.
Nici in cartile aparute dupa 1990 – Editura Dipa din Frankfurt a tiparit in 1991, sub titlul Der europäische Knopf (Butonul european), o selectie de proza de investigatie si de evocare, Editura Löwenzahn din Innsbruck a publicat, in 1997, doua dintre cele mai recente povestiri ale autorului (Die dalmatinische Friedenskönigin/Regina dalmata a pacii) –, Joachim Wittstock nu renunta la aceasta problematica, fapt demonstrat si in cartile lui ulterioare, desi, intre timp, au aparut si alte teme in aria de creatie a autorului, acum mult mai umblat prin lume.

Traducere de Nora Iuga
si Cristian Cercel