OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Un eveniment deosebit a fost organizat, pe 29 martie, de Universitatea „Ben Gurion“ din oraşul Beer Sheva, în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Tel Aviv, cuprinzând o conferinţă şi o expoziţie de arte plastice, cu titlul provocator: „Eu sunt român: ruta Bucureşti – Tel Aviv“. Conferinţa, în cadrul a patru sesiuni de comunicări, a prezentat studii de caz semnificative pentru diverse domenii culturale, în care au existat contribuţii importante ale unor intelectuali evrei la patrimoniul cultural românesc şi influenţe sau rădăcini româneşti în arta şi cultura israeliană.

 

Influenţe şi confluenţe

 

În comunicarea introductivă, dr. Rafi Vago, de la Universitatea din Tel Aviv, a poziţionat România, din punct de vedere istoric, în Europa. Situată la graniţa dintre Apus şi Răsărit, România a  suferit influenţe externe multiple. Făcînd parte atît din grupul ţărilor central şi est-europene, dar şi din grupul ţărilor balcanice, România a avut o istorie zbuciumată. Multiculturalitatea, a spus conferenţiarul,  este o caracteristică a culturii româneşti, situaţia României fiind diferită, din acest punct de vedere, de cea a Franţei, Italiei, Germaniei sau Angliei. Un exemplu edificator de interetnicitate este cazul pictorului Daniel C. Rosenthal, evreu născut la Budapesta, care s-a stabilit la Bucureşti, a participat la Revoluţia Română din 1848 şi, în celebrul său tablou alegoric România Revoluţionară, a reprezentat-o pe Maria Rosetti, care era de origine engleză (Mary Grant), soţia omului politic şi literatului C.A. Rosetti, ca simbol al României.

Cercetătoarea de la Universitatea din Bucureşti, dr. Măriuca Stanciu, a vorbit despre destinul a doi intelectuali evrei –  rabinul, filologul şi folcloristul Moses Gaster (1856-1939) şi lingvistul şi folcloristul Lazăr Şăineanu (1859-1934) – care, deşi au avut un aport deosebit în studiul limbii române şi al folclorului românesc, au fost discriminaţi din motive etnice, primul fiind expulzat din ţară, iar al doilea silit să emigreze în Franţa, deoarece i se refuzase cetăţenia română. 
Cercetătoarea Adina Babesh, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, a prezentat o comunicare despre cererile de emigrare ale evreilor originari din România, mulţi dintre ei supravieţuitori ai Holocaustului.

 

O foarte interesantă comunicare a prezentat dr. Shlomo Leibovici-Laiş, despre influenţele mutuale dintre folclorul românesc şi evreiesc. Folclorişti evrei, împătimiţi de frumuseţea folclorului românesc, au fost Barbu Lăzăreanu (1881-1957) şi etnomuzicologul Harry Brauner (1908-1988). Un alt folclorist, citat de conferenţiar, care a studiat atît folclorul românesc, cît şi cel evreiesc, a fost profesorul de muzică din Botoşani, Emil Săculeţ. Influenţele mutuale s-au manifestat în domenii variate ale folclorului. În domeniul muzical, melosul românesc („doina“) a influenţat creaţia melodică sinagogală a unor mari cantori evrei (Yossele Rosenblatt etc). Chiar şi în melodia imnului naţional israelian, „Hatikva“ („Speranţa“) se găsesc – după cum afirmă muzicologa Astrit Baltsam – elemente din cîntecul popular românesc Cucuruz cu frunza-n sus.

 

Trebuie amintită activitatea tarafurilor, formate din muzicieni români şi evrei, care cîntau la nunţi şi la alte petreceri, cunoscuţi în Israel sub numele de „klezmeri“, iar „hora“, originară din Balcani, a devenit dansul popular israelian. Multe poveşti, din folclorul românesc, cuprind elemente din folclorul evreiesc şi invers. Sînt legende despre fondatorul hasidismului Baal Shem Tov, poveşti despre rabini înţelepţi, preluate în literatura cultă, de pildă de către celebrul scriitor israelian Şai Agnon sau de marele prozator român Mihail Sadoveanu. Influenţe reciproce există în domeniul proverbelor sau al anecdotelor, care le-au permis atît evreilor, cît şi românilor, să facă haz de necaz, ajutîndu-i să supravieţuiască în timpuri grele. În acest domeniu, conferenţiarul l-a amintit pe Cilibi Moise (1812-1870), filozof popular, o îmbinare originală de umor balcanic, românesc şi evreiesc. În fine, conferenţiarul a amintit influenţele reciproce în felul de viaţă a celor două etnii, care s-au evidenţiat mai ales, în domeniul culinar.

 

Comunicarea profesorului Moshe Idel de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, dedicată domeniului Cabalei (mistica evreiască), a captivat publicul prin originalitate. El a amintit doi rabini celebri, originari din România, care au studiat mistica evreiască în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Este vorba despre Solomon Schechter (1847-1815), care a activat iniţial în Anglia şi ulterior în Statele Unite, fiind unul din fondatorii ramurii conservative în religia mozaică (situată între cea ortodoxă-tradiţională şi cea reformistă-modernistă) şi despre Moses Gaster, care a activat, după expulzarea din România, tot în Anglia. Interesul pentru Cabala a existat în România interbelică, ceea ce se poate vedea din lucrările de istoria religiilor, din tinereţe, ale lui Mircea Eliade. După război, savantul român a evitat să se mai refere la Cabala, probabil pentru a evita orice dezbatere în contradictoriu cu cercetătorii evrei din acest domeniu. În perioada anilor ’30, s-au mai ocupat de Cabala, la Bucureşti, preotul Mihail Avramescu, un evreu convertit, rabinul „francmason“ Emanuel Stein şi Şef Rabinul dr. Alexandru Şafran. Pentru perioada aceea, era o performanţă deosebită o asemenea concentrare de personalităţi, care să se ocupe de domeniul misticii evreieşti. Acest lucru, după părerea profesorului Idel, nu trebuie să ne mire, întrucît, în Moldova, erau centre de studii iudaice foarte puternice, precum cel din Tg. Neamţ, unde păstorea învăţatul rabin Haim Mordehai Roller. Este cert că cultura evreiască ajunsese la o înflorire deosebită în Moldova, în perioada respectivă.

 

Doamna Liana Cojocaru a vorbit despre specificul basmelor evreieşti de prin meleagurile Carpaţilor (Maramureş, Bucovina, Năsăud).  Menţionez că la recentul Tîrg Internaţional de Carte de la Ierusalim am admirat cele două volume de Basme evreieşti, apărute la editura CNI CORESI. Aceste basme, a spus vorbitoarea, sînt caracterizate prin originalitate şi prin faptul că reuşesc să împletescă prezentul cu trecutul, într-o naraţiune fluentă, în care visul, realitatea imediată şi fantasticul se completează armonios.

În domeniul artelor vizuale, domnul Mordehai Mendelsohn, de la Muzeul Israel din Ierusalim, a vorbit despre călătoriile pictorului Reuven Rubin. Acesta a plecat, în 1912, din România în Palestina (pe atunci sub stăpînire otomană); negăsind un mediu prielnic pentru a studia artele plastice, ajunge în 1913 la Paris, unde studiază pictura. Declanşarea Primului Război Mondial, în 1914, îl determină să se întoarcă în România. La sfîrşitul războiului, după o scurtă şedere la Cernăuţi, pleacă în 1921 în Statele Unite, unde are o expoziţie, după care se întoarce la Paris şi, în 1924, emigrează în Palestina (de astă dată sub mandat britanic), unde va deveni unul din fondatorii stilului israelian în pictură.

 

Despre „perioada românească“ a pictorului şi arhitectului Marcel Iancu a vorbit doamna Raya Zommer-Tal, director al Muzeului „Iancu-Dada“ de la Ein Hod. Această perioadă de creaţie a artistului, care se întinde din 1922 – cînd se reîntoarce din Europa, unde participase la Mişcarea DADA – pînă în 1941, cînd emigrează în Palestina, pentru a scăpa de ororile antisemite, este foarte prolifică. În această perioadă, Marcel Iancu a fost activ în cercurile artistice avangardiste din România, fiind coeditor a importantei publicaţii Contimporanul. El a organizat expoziţii internaţionale, stilul picturilor sale evoluînd de la influenţe cubiste la cele constructiviste, cu tendinţe de abstractizare, compoziţii în care nu se mai respectă legile perspectivei şi care au în planul al doilea şiruri de case.

 

Domnul Liviu Carmely, de la Universitatea din Tel Aviv, a vorbit despre felul cum a evoluat personajul de origine românească în cinematografia israeliană, de la o figură aproape caricaturală în filmul Dealul Halfon nu răspunde, pînă la o figură dramatică în filmul recent Responsabilul cu resursele umane. Mai ales în filmele documentare, realizate de cineaşti israelieni, românii sînt prezentaţi autentic şi empatic.

 

În cadrul secţiunii literare, profesorul Michael Finkenthal, de la Johns Hopkins University (USA), a vorbit despre „Al doilea val al suprarealismului românesc“, cel fondat după 1944, de Gherasim Luca, Dolfi Trost, Paul Păun, Gellu Naum şi Virgil Theodorescu. Cei „trei muşchetari“, Gherasim Luca, Paul Păun şi Dolfi Trost, de origine evreiască, după ce dictatura comunistă, în 1948, a făcut imposibilă existenţa acestui curent „decadent“ pe malurile Dîmboviţei, au emigrat în Israel, iar Luca şi Trost au plecat mai departe la Paris. De fapt, după război, suprarealismul era în criză, intelectualii francezi aderînd la curente existenţialiste, din acest motiv, renaşterea suprarealismului la Bucureşti, pentru scurt timp, era un fenomen de importanţă mondială, lucru recunoscut chiar şi de André Breton, părintele suprarealismului. La Paris, Gherasim Luca, a fost considerat ca unul din cei mai mari poeţi francezi din a doua jumătate a secolului XX.

 

Dr. Gabriela Antonesei, de la Universitatea din Iaşi, a vorbit despre cei trei scriitori evrei din perioada interbelică, care au descris în romanele lor viaţa din tîrgurile şi mahalalele evreieşti. Este vorba despre Ion Călugăru, care, în romanul autobiografic Copilăria unui netrebnic (1935), zugrăveşte realist existenţa mizeră a obştii evreieşti din mahalaua unui tîrg moldovenesc; de I. Peltz, care, în Calea Văcăreşti (1933), realizează o adevărată monografie a ghetoului bucureştean şi de Ury Benador, care, în Ghetto veac XX (1934), descrie cu autenticitate şi înţelegere a specificului etnic ghettoul brăilean. Conferenţiara consideră că importanţa celor trei autori, trebuie reevaluată, faţă de cele stabilite, în interbelic, de către criticul Eugen Lovinescu.

În final, dr. Lucian-Zeev Herşcovici, de la Biblioteca Naţională a Israelului, a vorbit depre felul cum se reflectă Holocaustul şi critica totalitarismului comunist în opera lui Norman Manea. Dacă în perioada pînă la plecarea din România (1986) aceste aspecte erau „cifrate“, după aceea scriitorul s-a putut exprima liber. Vorbitorul a amintit că Norman Manea a propus ca fiecare ţară şi fiecare popor să să-şi completeze monumentele eroismului cu „monumente ale ruşinii“, pentru a reaminti acţiunile greşite faţă de alte naţiuni şi, de asemenea, faţă de propriul popor.

Trei generaţii de artişti israelieni, originari din România

Expoziţia de arte plastice, care a stat la baza proiectului cultural de la Beer Sheva, este o iniţiativă îndrăzneaţă a profesorului Haim Manor, de la Departamentul de Arte al Universitaţii, avînd ca scop organizarea de către studenţii care studiază curatoria a unei expoziţii cu participarea unor artişti plastici din România sau originari din România, care să prezinte publicului israelian, arta modernă românească şi influenţele româneşti asupra creaţiei artiştilor din Israel. Din fiecare ţară au fost selectaţi câte 20 de participanţi. Grupul artiştilor israelieni, originari din România, este format din trei categorii. Prima generaţie, cei care au emigrat în Israel înainte de înfiinţarea Statului Israel: Reuven Rubin (1893-1974), Marcel (Iancu) Janco (1895-1984), Yaacov (Jacob) Eisenscher (1896-1980) şi Jean David (1908-1993). A doua generaţie, care au emigrat după înfiinţarea Statului (1948): Arie Berkowitz, Digi Dekel, Belu Simion Făinaru, Dov Heller, Liana Saxone-Horodi, Yehudit Matzkel, Dinu Mendrea, Ruth Oren, Philip Rantzer, Edwin Salomon, Sasha Serber, Vilhelmina Sokol, Nora (Eleonora) Stanciu, Erica Weisz Schveiger. În fine, a treia generaţie, artişti născuţi în Israel, din părinţi originari din România: Iris Kovalio şi Efi Ben David. Grupul artiştilor din România îl cuprinde pe celebrul artist de origine evreiască din generaţia trecută, Victor Brauner (1903-1966), emigrat în Franţa. Ceilalţi 19 sînt artişti români contemporani: Zoltan Bela, Irina Botea, Dragoş Burlacu, Claudiu Ciobanu, Florin Ciulache, Maxim Dumitraş, Teodor Graur, Nicu Ilfoveanu, Sorin Ilfoveanu, Istvan Laszlo, Stela Lie, Ciprian Mureşan, Miklos Onuscan, Lila Passima, Ştefan Pelmuş, Dan Perjovschi, Alexandru Potecă, Tudor Prisăcariu, Vasile Raţă.